DACĂ aţi putea să alinaţi suferinţa cuiva, n-aţi face-o? Când are loc un dezastru natural, cei ce iau parte la operaţiunile de ajutorare se grăbesc să ajungă în zonele calamitate pentru a le veni în ajutor sinistraţilor şi pentru a salva viaţa unor persoane total necunoscute. Prin urmare, unii oameni se întreabă: „De ce întârzie Dumnezeu să-l distrugă pe Diavol, cel răspunzător de suferinţa de nedescris a omului?“.

Pentru a răspunde la această întrebare, să ne imaginăm un proces de importanţă capitală. În încercarea disperată de a opri procesul, inculpatul, un criminal notoriu, pretinde că judecătorul nu e imparţial şi chiar că i-a mituit pe juraţi. În urma acestei acuzaţii, nenumărate persoane sunt chemate să depună mărturie.

Judecătorul ştie că procedurile legale îndelungate vor crea multe probleme şi tocmai de aceea ar dori să soluţioneze cazul cât mai repede cu putinţă. Cu toate acestea, el e conştient că, pentru a se ajunge la o sentinţă care să constituie un precedent juridic, ambelor părţi trebuie să li se acorde suficient timp să-şi susţină cauza.

Dar ce legătură are această ilustrare cu afirmaţiile pe care Diavolul, numit şi „balaur“, „şarpe“ şi „Satan“, le-a făcut împotriva lui Iehova, „Cel Preaînalt peste tot pământul“? (Revelaţia 12:9; Psalmul 83:18) Cine este, de fapt, Diavolul? Ce acuzaţii i-a adus el lui Iehova Dumnezeu? Şi când îl va distruge Dumnezeu?

Cel ce a devenit Diavol a fost la început o fiinţă spirituală perfectă, unul dintre îngerii lui Dumnezeu (Iov 1:6, 7). El a devenit Diavol  atunci când s-a lăsat pradă dorinţei sale egoiste de a primi închinarea oamenilor. Ca urmare, el a pus la îndoială dreptul lui Dumnezeu de a guverna, insinuând că El nu merită ascultarea celor pe care i-a creat. Diavolul chiar a pretins că oamenii îi slujesc lui Dumnezeu doar atât timp cât sunt „mituiţi“ cu binecuvântări. În timp de încercări însă, ei aveau ‘să-l blesteme’ pe Creatorul lor, a mai susţinut Satan (Iov 1:8–11; 2:4, 5).

Acuzaţiile lui pretindeau răspunsuri ce nu puteau fi date printr-o simplă apelare la forţă. Dacă Dumnezeu l-ar fi executat pe Diavol în grădina Edenului, unii dintre cei care au asistat la cele întâmplate ar fi crezut, probabil, că Satan avea dreptate. În consecinţă, Dumnezeu, cel ce deţine autoritatea absolută, a demarat „procedurile legale“ pentru a soluţiona în mintea tuturor observatorilor controversele apărute.

În armonie cu justiţia şi principiile sale perfecte, Iehova Dumnezeu a stabilit ca fiecare parte implicată să aducă martori în favoarea ei. Timpul scurs de atunci le-a oferit descendenţilor lui Adam şansa de a trăi şi de a depune personal mărturie în favoarea lui Dumnezeu, alegând să-i rămână loiali din iubire, în pofida oricăror încercări.

Iehova Dumnezeu este pe deplin conştient că, pe parcursul desfăşurării acestui „proces“, oamenii continuă să sufere. Tocmai de aceea, el este hotărât să soluţioneze cazul cât mai repede cu putinţă. Nu întâmplător Biblia îl numeşte „Tatăl îndurărilor tandre şi Dumnezeul oricărei mângâieri“ (2 Corinteni 1:3). Evident, „Dumnezeul oricărei mângâieri“ nu-i va permite Diavolului să trăiască mai mult decât e necesar şi nu va permite nici ca efectele influenţei sale să dăinuie. Totuşi, Dumnezeu nu-l va distruge înainte de vreme, înainte de încheierea acestui „proces universal“.

Când controversele vor fi în cele din urmă rezolvate, se va fi dovedit fără echivoc că Iehova are dreptul de a guverna. „Procesul“ împotriva lui Satan va constitui un precedent juridic pentru toată eternitatea, în cazul în care cineva îi va aduce acuzaţii asemănătoare lui Dumnezeu.

La timpul cuvenit, Iehova Dumnezeu îi va încredinţa Fiului său înviat responsabilitatea de a-l distruge pe Diavol şi lucrările sale. Biblia ne vorbeşte despre timpul când Cristos „îi va preda Dumnezeului şi Tatălui său regatul, după ce va reduce la nimic orice guvernare şi orice autoritate şi putere. Căci el trebuie să domnească până când Dumnezeu îi va pune pe toţi duşmanii sub picioarele sale. Ultimul duşman care va fi redus la nimic este moartea“ (1 Corinteni 15:24–26).

Scripturile ne promit că întregul pământ va fi transformat în paradis. Toţi oamenii vor trăi în pace, aşa cum a dorit Dumnezeu de la bun început! „Cei smeriţi vor stăpâni pământul şi îşi vor găsi desfătarea în belşug de pace.“ Da, „cei drepţi vor moşteni pământul şi vor locui pentru totdeauna pe el“ (Psalmul 37:11, 29).

Ce perspectivă măreaţă le stă în faţă slujitorilor lui Dumnezeu! Biblia spune: „Iată! Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi popoarele sale. Şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut“ (Revelaţia 21:3, 4).