Aprobă Dumnezeu sclavia?
Potrivit Bibliei
Aprobă Dumnezeu sclavia?
IUBIREA de aproapele este una dintre învăţăturile fundamentale ale Bibliei. Întrucât iubirea este diametral opusă sclaviei, unii oameni sunt surprinşi să citească în Biblie despre această formă de asuprire.
În Antichitate, Dumnezeu le-a permis slujitorilor săi să aibă sclavi (Geneza 14:14, 15). Chiar şi în timpul apostolilor, unii creştini erau proprietari de sclavi, iar alţii erau sclavi (Filimon 15, 16). Înseamnă aceasta că Dumnezeu aprobă sclavia?
Structuri sociale în conflict cu principiile Bibliei
Când a început scrierea Bibliei, existau deja structuri sociale şi sisteme economice care intrau în conflict cu principiile divine. Deşi în Legea sa scrisă a condamnat unele practici existente la acea vreme în societate, Dumnezeu a ales să tolereze altele, cum este şi cazul sclaviei.
Privitor la sistemul social al Israelului antic, The International Standard Bible Encyclopedia afirmă: „Era menit să funcţioneze asemenea unei frăţii în care, în mod ideal, nu ar fi trebuit să existe săraci şi în care văduvele, cei fără adăpost şi orfanii nu ar fi trebuit să fie exploataţi“. Prin urmare, mai mult decât să tolereze un sistem social şi economic deja existent, Legea lui Dumnezeu reglementa sclavia, astfel încât, dacă era practicată, sclavii trebuiau să fie trataţi în mod binevoitor şi iubitor.
Sclavia în timpurile biblice
Să analizăm următoarele prevederi ale Legii date prin intermediul lui Moise.
● Dacă cineva răpea un om şi îl vindea, era pasibil de pedeapsa cu moartea (Exodul 21:16). Însă un israelit se putea vinde ca sclav dacă, în pofida tuturor măsurilor luate prin lege pentru prevenirea sărăciei, ajungea să aibă datorii mari, probabil din cauza deciziilor nechibzuite luate în chestiuni financiare. În unele cazuri, el îşi putea cumpăra libertatea cu banii pe care îi câştiga în plus (Leviticul 25:47–52).
● Sclavia menţionată în Biblie nu era opresivă, de felul celei existente în multe ţări de-a lungul veacurilor. În Leviticul 25:39, 40 se spune: „Dacă fratele tău sărăceşte lângă tine şi trebuie să ţi se vândă, să nu-l pui să facă o muncă de sclav. Să fie la tine ca un lucrător tocmit, ca un locuitor temporar“. Aceasta era o măsură ce reflecta iubire faţă de cei săraci din Israel.
● Cel găsit vinovat de furt, care nu reuşea să-şi despăgubească victima aşa cum prevedea Legea, putea fi vândut ca sclav pentru a-şi plăti datoria (Exodul 22:3). După ce-şi achita datoriile muncind, putea fi eliberat.
● Sclavia caracterizată de cruzime şi abuzuri nu era permisă sub Legea lui Dumnezeu dată Israelului. Stăpânii aveau voie să-şi disciplineze sclavii, însă abuzurile erau interzise. Un sclav ucis de stăpânul său trebuia să fie răzbunat (Exodul 21:20). Dacă, din cauza stăpânului, un sclav era mutilat, îşi pierdea un dinte sau un ochi, trebuia eliberat (Exodul 21:26, 27).
● Perioada maximă în care un israelit putea fi sclav era de şase ani (Exodul 21:2). Sclavii evrei erau eliberaţi în al şaptelea an de sclavie. Potrivit Legii, la fiecare 50 de ani, toţi sclavii israeliţi, din întreaga ţară, trebuiau să fie lăsaţi să plece, indiferent de cât timp slujea fiecare ca sclav (Leviticul 25:40, 41).
● Când un sclav era eliberat, stăpânul trebuia să fie generos cu el. În Deuteronomul 15:13, 14 se spune: „Când îl vei lăsa să plece de la tine ca om liber, să nu-l laşi să plece cu mâna goală. Să-i dai cele necesare din turma ta, din aria ta de treierat şi din teascul tău de ulei şi de vin“.
Mai târziu, în zilele lui Isus şi ale apostolilor săi, sclavia era o practică larg răspândită în Imperiul Roman. Pe măsură ce creştinismul se răspândea, era de aşteptat ca unii sclavi sau unii proprietari de sclavi să audă vestea bună şi să devină creştini. Însă nici Isus Cristos, nici apostolii nu au predicat o evanghelie a eliberării sociale. Ei nu au încercat să reformeze sistemul existent la acea vreme. În schimb, atât sclavii, cât şi proprietarii de sclavi erau îndemnaţi să se iubească unii pe alţii, considerându-se fraţi spirituali (Coloseni 4:1; 1 Timotei 6:2).
Sfârşitul sclaviei
Ca în cazul oricărei întrebări biblice, problema sclaviei trebuie analizată în context. O cercetare atentă a Scripturilor dezvăluie că Dumnezeu condamnă tratamentul abuziv asupra oamenilor.
De asemenea, în urma unei astfel de analize aflăm că sclavia practicată de slujitorii lui Dumnezeu din timpurile biblice nu este sclavia marcată de cruzime şi violenţă la care se gândesc majoritatea oamenilor în prezent. În plus, Biblia arată că, la timpul stabilit, Dumnezeu ne va elibera de toate formele de sclavie. Atunci toţi oamenii se vor bucura de adevărata libertate (Isaia 65:21, 22).
V-AŢI ÎNTREBAT VREODATĂ?
● Aprobă Dumnezeu tratamentul abuziv asupra sclavilor? (Leviticul 25:39, 40)
● Cum trebuiau să se poarte creştinii cu sclavii? (Coloseni 4:1)
[Text generic pe pagina 29]
Dumnezeu condamnă tratamentul abuziv asupra oamenilor
[Provenienţa fotografiei de la pagina 29]
© G.M.B. Akash/Panos Pictures