Cum pot fi prevenite accidentele rutiere
Cum pot fi prevenite accidentele rutiere
SCÂRŢÂIT de frâne, sunet de metale ciocnindu-se, zgomot de geamuri spărgându-se, ţipete de groază. . . Oricine a fost implicat într-un accident de maşină nu uită uşor astfel de sunete. Potrivit unui institut de statistică, la nivel mondial „mor anual în accidente rutiere aproximativ 1,2 milioane de oameni, iar aproape 50 de milioane sunt răniţi“ (Population Reference Bureau).
Conducerea preventivă şi judecata sănătoasă vă pot ajuta totuşi să evitaţi în multe situaţii accidentele rutiere. Să vedem cum.
Limitele de viteză, centura de siguranţă şi SMS-urile
Pe unele drumuri, limita de viteză poate părea prea mică. Însă dacă veţi depăşi această limită, nu veţi ajunge la destinaţie mult mai repede. De exemplu, dacă, pe o distanţă de 50 km, veţi rula cu 110 km/h în loc de 90 km/h, nu veţi câştiga decât vreo şase minute. Merită oare să vă expuneţi riscului unui accident pentru atât de puţin timp?
Centura de siguranţă, aşa cum reiese chiar din denumirea ei, a fost special concepută pentru siguranţa călătorilor. Din statistici reiese că anual, în Europa, sunt salvate peste 11 000 de vieţi omeneşti datorită utilizării centurii de siguranţă. Poate înlocui airbagul rolul centurii? În niciun caz. Un airbag asigură o protecţie mai mare doar împreună cu centura. Dacă nu v-aţi fixat centura de siguranţă, airbagul îşi pierde din eficienţă, ba chiar poate fi periculos. Prin urmare, faceţi-vă obiceiul de a folosi centura, nu doar voi, ci toţi pasagerii din maşină. Alt lucru pe care trebuie să-l reţineţi: Nu citiţi şi nu scrieţi niciodată SMS-uri la volan!
Condiţiile de drum şi întreţinerea maşinii
Când carosabilul este ud, cu pietriş, plin de praf sau de nisip, aderenţa scade. Deplasându-vă cu viteză redusă, este mai puţin probabil să derapaţi în timpul frânării. Dacă circulaţi des pe şosele cu polei sau cu zăpadă, anvelopele de iarnă ar putea fi o bună investiţie. Acestea au profilul benzii de rulare mai adânc.
Intersecţiile sunt locuri periculoase pentru toţi şoferii. Iată ce recomandă un specialist în siguranţa rutieră: Când staţi la semafor şi se face verde, aşteptaţi puţin înainte de a intra în intersecţie. Astfel, veţi evita o coliziune cu un vehicul ce ar putea trece pe roşu.
Păstrarea autovehiculului în stare bună de funcţionare este esenţială pentru a evita accidentele. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă frânele nu ar mai funcţiona în timp ce conduceţi maşina. Pentru a preîntâmpina problemele mecanice, unii proprietari efectuează periodic inspecţii tehnice la un service autorizat. Alţii însă aleg să se ocupe ei înşişi de unele aspecte legate de întreţinerea maşinii. Indiferent cum stau lucrurile, asiguraţi-vă că efectuaţi inspecţiile tehnice şi reparaţiile necesare.
Consumul de alcool şi conducerea auto
Chiar şi şoferii care în mod normal sunt responsabili şi conduc preventiv s-ar putea să rişte
mult dacă urcă la volan după ce au consumat alcool. Pe parcursul anului 2008, în Statele Unite şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere peste 37 000 de oameni. Aproximativ o treime dintre aceste victime au murit în accidente în care şoferul se afla sub influenţa alcoolului. Chiar şi o cantitate foarte mică de alcool poate afecta capacitatea de conducere a autovehiculului. Unii decid să nu bea deloc alcool când ştiu că vor urca la volan. În unele ţări, cum e şi cazul României, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice este interzisă prin lege.Respectarea regulilor de circulaţie, fixarea centurii de siguranţă, păstrarea autovehiculului în stare bună de funcţionare şi evitarea consumului de alcool la volan sunt măsuri care vă pot ocroti viaţa voastră şi a celorlalţi. Şi câte accidente s-ar putea evita dacă aceste sugestii ar fi puse în practică!
[Chenarul/Fotografia de la pagina 11]
NU CONDUCEŢI DACĂ SUNTEŢI OBOSIŢI
„Oamenii trebuie să fie conştienţi că oboseala la volan e o problemă la fel de periculoasă ca alcoolul la volan“, avertizează Fundaţia Naţională a Somnului din SUA. În continuare vă prezentăm câteva simptome ale oboselii la volan, care arată că nu conduceţi în siguranţă. *
● Vă concentraţi cu dificultate, clipiţi des, pleoapele vă sunt grele
● Vă e greu să vă ţineţi capul drept
● Căscaţi des
● Nu reuşiţi să vă amintiţi ultimii kilometri parcurşi
● Nu observaţi ieşirile de pe autostradă ori indicatoarele
● Aveţi dificultăţi în a menţine banda pe care rulaţi; nu reuşiţi să păstraţi distanţa de siguranţă; intraţi des pe marcajele rezonatoare
În cazul în care sesizaţi că aveţi aceste simptome, faceţi schimb cu alt şofer sau trageţi pe dreapta, într-un loc sigur, şi dormiţi puţin. Merită să ajungeţi la destinaţie mai târziu, atât pentru siguranţa voastră, cât şi pentru a celorlalţi participanţi la trafic!
[Notă de subsol]
^ par. 16 Lista a fost furnizată de Fundaţia Naţională a Somnului din SUA.