UNII membri ai clerului, care pretind că ştiu răspunsul la această întrebare, îi învaţă pe oameni că suferinţa este o pedeapsă de la Dumnezeu. De exemplu, după câteva zile de la cutremurul din Haiti, un preot din capitala haitiană le-a spus enoriaşilor că dezastrul era un mesaj de la Dumnezeu. Alţii însă sunt mai puţin dogmatici. Iată ce declară un profesor universitar de religie din Statele Unite referitor la opinia multora: „Motivul pentru care Dumnezeu cauzează asemenea dezastre este un mister ce nu ne e dat să-l desluşim. Datoria noastră este să avem credinţă“.

Este cu adevărat Dumnezeu cauza suferinţei? Nu. Acesta este răspunsul categoric al Bibliei. Suferinţa nu a făcut parte din scopul iniţial al lui Iehova Dumnezeu cu privire la om. Totuşi, primii oameni s-au răzvrătit împotriva guvernării lui Dumnezeu, alegând să stabilească singuri ce este bine şi ce este rău. Ei i-au întors spatele lui Dumnezeu şi au suportat consecinţele. Drept urmare, noi suferim efectele alegerii lor greşite. Aşadar, nu Dumnezeu este cauza suferinţei. Biblia spune: „Nimeni, când este în încercare, să nu zică: «Sunt încercat de Dumnezeu». Căci Dumnezeu nu poate fi încercat cu lucruri rele şi el nu încearcă pe nimeni“ (Iacov 1:13). Suferinţele se pot abate asupra oricui, chiar şi asupra celor ce se bucură de favoarea lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la următoarele exemple:

• Profetul Elisei a avut o boală care în cele din urmă i-a provocat moartea (2 Regi 13:14).

• Apostolul Pavel a scris că, în repetate rânduri, a suferit de foame şi de sete, că a fost maltratat şi fără adăpost şi că a avut îmbrăcăminte sărăcăcioasă (1 Corinteni 4:11).

• Epafrodit, un discipol creştin, era bolnav şi „mâhnit“ (Filipeni 2:25, 26).

Nu citim nicăieri în Biblie că aceşti trei bărbaţi au fost pedepsiţi de Dumnezeu pentru păcatele lor. Totuşi, Biblia nu doar că ne dezvăluie cine nu e vinovat de suferinţa omului, ci ne şi prezintă trei factori ce stau la baza suferinţei.

„Ce seamănă omul, aceea va şi secera!“ (Galateni 6:7) Cu siguranţă, o persoană care alege să fumeze, să conducă imprudent sau să-şi risipească venitul este răspunzătoare pentru suferinţele cauzate de deciziile sale.

Altă cauză a suferinţei sunt alegerile egoiste ale celorlalţi. Omul a săvârşit cele mai înspăimântătoare atrocităţi, de la crimele nazismului la abuzurile asupra copiilor. Folosindu-şi greşit liberul arbitru, unii iau decizii care le produc suferinţă altora.

În secolul I, un turn mare din Ierusalim s-a prăbuşit, omorând 18 oameni. Vorbind despre victimele acestui incident, Isus a spus: „Credeţi că au fost mai vinovaţi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim?“ (Luca 13:4, 5, Cornilescu, 1996). Isus ştia că victimele nu fuseseră pedepsite de Dumnezeu. El cunoştea ce se consemnase cu multă vreme în urmă în Cuvântul lui Dumnezeu: „Timpul şi evenimentele neprevăzute îi ajung pe toţi“ (Eclesiastul 9:11). Într-adevăr, multe tragedii sunt evenimente neprevăzute: cineva se află în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Alte tragedii au loc din cauza unor erori umane. Conform dovezilor, când se ignoră avertismentele şi când, în zonele de risc, clădirile nu sunt construite în aşa fel încât să reziste la condiţii meteorologice extreme sau la seisme, oamenii au şi mai mult de suferit. Evenimentele neprevăzute provoacă deci multă suferinţă.

Biblia afirmă: „Întreaga lume zace în puterea celui rău“ (Ioan 12:31; 1 Ioan 5:19). „Cel rău“ este Satan Diavolul, o fiinţă spirituală puternică numită ‘conducătorul autorităţii aerului’. Satan promovează „spiritul care lucrează acum în fiii neascultării“ (Efeseni 2:2). Unele acte criminale, precum genocidul şi abuzul asupra copilului, sunt atât de monstruoase, încât multora le e greu să creadă că omul este în stare de aşa ceva.

Dar înseamnă aceasta că Dumnezeu este indiferent la suferinţa omului? Poate el să facă ceva pentru a-i pune capăt? Şi dacă da, o va face?