ÎN DIMINEAŢA zilei de 1 noiembrie 1755, un cutremur a zguduit din temelii oraşul Lisabona (Portugalia). Incendiile şi valul tsunami ce au urmat au distrus cea mai marte parte a oraşului şi au secerat mii de vieţi omeneşti.

În urma cutremurului care a lovit Haiti în 2010, editorialul ziarului canadian National Post spunea: „Toate tragediile de proporţii pun la grea încercare credinţa umanităţii într-o putere superioară. Unele însă, cum este această reproducere modernă a tragediei din Lisabona, zdruncină şi mai mult credinţa oamenilor“. Articolul conchidea: „Se pare că Dumnezeu a uitat de Haiti“.

Întrucât se numeşte „Cel Atotputernic“, Iehova Dumnezeu are putere nelimitată şi, implicit, capacitatea de a pune capăt suferinţei (Psalmul 91:1). În plus, putem fi siguri că lui Dumnezeu îi pasă de oameni. De ce?

Dumnezeu are compasiune faţă de cei ce suferă. Când israeliţii se aflau în sclavie în Egipt şi erau maltrataţi de asupritorii lor, Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Am văzut, într-adevăr, asuprirea poporului meu care este în Egipt şi am auzit strigătul lor pricinuit de cei ce îi obligă să muncească, deoarece cunosc bine durerile pe care le îndură“ (Exodul 3:7). Ce dovedesc aceste cuvinte? Că Dumnezeu nu este indiferent la suferinţa omului. De fapt, iată ce a scris secole mai târziu profetul Isaia: „În toată suferinţa lor a suferit şi el“ (Isaia 63:9).

„Toate căile sale sunt dreptate.“ (Deuteronomul 32:4) Dumnezeu este drept şi imparţial în tot ceea ce face. El „va ocroti calea celor loiali lui“, dar ‘îi va răsplăti cu necaz pe cei care le provoacă necaz’ celor drepţi (Proverbele 2:8; 2 Tesaloniceni 1:6, 7). Fiind imparţial, „el nu părtineşte pe căpetenii, nici nu priveşte pe cel bogat mai mult decât pe cel sărac, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Sale“ (Iov 34:19, Cornilescu, 2001). În plus, Dumnezeu ştie care este cea mai bună modalitate de a înlătura suferinţa oamenilor. Soluţiile umane se aseamănă însă cu aplicarea unui plasture pe o plagă prin împuşcare. Deşi acoperă rana, plasturele nu o vindecă şi în niciun caz nu înlătură suferinţa victimei.

Dumnezeu este „îndurător şi binevoitor . . . şi bogat în bunătate iubitoare“ (Exodul 34:6). Cuvântul „îndurare“ folosit în Biblie transmite ideea de compasiune şi milă ce îndeamnă o persoană să vină în ajutorul alteia. Rădăcina termenului ebraic tradus „binevoitor“ se referă la „imboldul cuiva de a sări în ajutorul celor aflaţi în nevoie“. Potrivit lucrării Theological Dictionary of the Old Testament, cuvântul tradus „bunătate iubitoare“ presupune şi „a interveni în favoarea cuiva care se află în necaz sau  suferinţă“. Iehova Dumnezeu nu numai că simte durere când un om suferă, dar este şi îmboldit de îndurarea sa, de bunăvoinţa sa şi de bunătatea sa iubitoare să dea ajutor. Aşadar, putem fi siguri că el va pune capăt suferinţei.

Să ne întoarcem la cei trei factori ce stau la baza suferinţei, prezentaţi în articolul precedent. Întrucât niciunul dintre ei nu poate fi atribuit lui Dumnezeu, să observăm ce anume se află în spatele lor.

La început, Adam s-a aflat sub guvernarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, când i s-a dat posibilitatea de a alege, el a decis să respingă conducerea divină şi să suporte consecinţele independenţei de Dumnezeu. Adam a nesocotit avertismentul lui Iehova consemnat în Geneza 2:17: „În mod sigur vei muri“. Nesupunerea sa faţă de guvernarea perfectă a lui Dumnezeu a adus cu sine păcatul şi imperfecţiunea. „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, fiindcă toţi au păcătuit“, spune Biblia (Romani 5:12). Dumnezeu însă va înlătura efectele păcatului.

Aşa cum s-a menţionat, primul om, Adam, a respins îndrumarea divină, îndrumare de care oamenii au nevoie pentru a trăi în siguranţă. Aceasta ar fi presupus ca oamenii să fie în siguranţă chiar şi în faţa forţelor naturii. Decizia lui poate fi comparată cu cea a unui pacient care respinge îngrijirea de calitate a unui medic cu experienţă. Dacă pacientul nu vrea să cunoască riscurile şi posibilele complicaţii medicale pe care însă medicul le cunoaşte, ar putea avea de suferit din cauza ignoranţei sale. În mod asemănător, proasta administrare a planetei de către om — care implică printre altele tehnici de construire nesigure şi ignorarea avertismentelor date de forţele naturii — stă adesea la baza dezastrelor naturale. Totuşi, Dumnezeu nu va permite la nesfârşit această situaţie.

De ce i-a permis Dumnezeu lui Satan să guverneze lumea după ce acesta s-a răzvrătit? Potrivit unei lucrări de referinţă, „orice regim nou ar putea învinovăţi la început regimul anterior pentru problemele existente“. Dacă Iehova l-ar fi înlăturat înainte de vreme pe Satan, „conducătorul acestei lumi“, Satan l-ar fi putut învinui pentru propriile eşecuri pe Dumnezeu, Conducătorul precedent (Ioan 12:31). Având însă suficient timp ca să-şi exercite pe deplin autoritatea asupra lumii, Satan şi-a demonstrat cât se poate de clar incompetenţa. Rămâne totuşi întrebarea: Putem fi siguri că suferinţa va lua sfârşit?