Cea mai importantă întrebare

„CE ALTĂ întrebare ar putea fi mai importantă pentru omenire decât întrebarea «Există Dumnezeu?»?“ Aceste cuvinte rostite de geneticianul Francis Collins îndreaptă atenţia spre o chestiune cu implicaţii serioase. Dacă nu există Dumnezeu, atunci nu există altă viaţă decât cea prezentă şi nici autoritate superioară care să stabilească ce este bine şi ce este rău.

Unii se îndoiesc de existenţa lui Dumnezeu pentru că numeroşi oameni de ştiinţă nu cred în el. Însă opinii larg răspândite la un moment dat se pot dovedi total greşite, aşa cum se va arăta în articolul următor.

Din nefericire, multe dintre religiile lumii nu au făcut decât să alimenteze confuzia, predând doctrine care contrazic adevăruri ştiinţifice incontestabile. Un exemplu elocvent ar fi concepţia nebiblică potrivit căreia Dumnezeu a creat lumea în şase zile a câte 24 de ore, în urmă cu câteva mii de ani.

Teoriile şi filozofiile contradictorii îi determină pe mulţi oameni să nu mai caute adevărul despre existenţa lui Dumnezeu. Dar ce ar putea fi mai util şi mai recompensator decât găsirea unui răspuns demn de încredere la această întrebare fundamentală? Desigur, nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu şi nici nu a fost de faţă când El a creat Universul şi viaţa. Prin urmare, indiferent că credem sau nu în Dumnezeu, convingerile noastre presupun o măsură de credinţă. Dar ce fel de credinţă?

Adevărata credinţă se bazează pe dovezi solide

Credinţa, oricât de mare sau mică ar fi ea, este o parte importantă a vieţii noastre. Acceptăm un loc de muncă aşteptându-ne să fim plătiţi. Cultivăm pământul fiind siguri că va da rod. Avem încredere în prieteni. Totodată suntem convinşi că legile care guvernează Universul sunt neschimbătoare. Aceasta este o credinţă documentată, întrucât se bazează pe dovezi. Şi credinţa în Dumnezeu se bazează pe dovezi.

În cartea biblică Evrei, capitolul 11, versetul 1, se spune: „Credinţa este . . . demonstrarea evidentă a realităţilor care totuşi nu se văd“. Altă versiune a Bibliei redă versetul astfel: „Credinţa este . . . convingere cu privire la lucrurile care nu se văd“ (Cornilescu, 1996). Să ilustrăm: Vă plimbaţi pe plajă, când, dintr-odată, simţiţi pământul cutremurându-se. Apoi vedeţi că apa mării se retrage în larg. În baza cunoştinţelor voastre, înţelegeţi semnificaţia acestor fenomene: un tsunami e iminent. În cazul de faţă, cutremurul şi apa care se retrage constituie „demonstrarea evidentă“ a unei realităţi nevăzute, adică a valurilor ce vor veni. Fiind siguri de ceea ce va urma, veţi fugi spre un loc înalt, în care să fiţi la adăpost.

Credinţa în Dumnezeu ar trebui să fie şi ea documentată, rezultatul firesc al cercetării unor dovezi convingătoare. Doar atunci Dumnezeu va deveni pentru noi o realitate, care însă nu se vede. Dar trebuie oare să fim oameni de ştiinţă pentru a examina şi pentru a cântări astfel de dovezi? Vladimir Prelog, laureat al Premiului Nobel, a recunoscut că nici chiar „câştigătorii Premiului Nobel nu sunt mai competenţi decât alţi oameni să răspundă la întrebări privitoare la Dumnezeu, la religie şi la viaţa de apoi“.

O inimă sinceră şi o dorinţă nestăvilită de a afla adevărul vă vor îndemna să cercetaţi dovezile existente fără idei preconcepute şi să ajungeţi la concluzia corectă. Dar ce dovezi avem la dispoziţie?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 3]

Un agricultor are încredere că pământul cultivat de el va da rod