2011 — Japonia lovită de tsunami: O poveste dramatică despre supravieţuire

Citiţi mărturiile celor care au supravieţuit cutremurului din Japonia şi valului uriaş ce a măturat apoi vaste porţiuni de coastă.

ERA vineri, 11 martie 2011. La orele 14.46, Japonia a fost zguduită de unul dintre cele mai puternice cutremure ce s-au produs vreodată, al patrulea ca magnitudine dintre toate cutremurele înregistrate pe glob. Seismul a provocat un tsunami devastator, iar replicile violente ce au urmat au semănat groaza printre oameni săptămâni la rând. Circa 20 000 de persoane au murit sau au fost date dispărute. Au existat totuşi şi câteva mii de supravieţuitori. Prezentăm în cele ce urmează relatările câtorva dintre ei.

Tadayuki şi soţia sa, Harumi, se aflau acasă, în Ishinomaki, prefectura Miyagi, când au auzit un huruit puternic, iar casa a început să li se clatine din temelii. „Am fugit afară şi am rămas şocaţi când am văzut crăpăturile adânci din pământ“, a spus Tadayuki. „Priveam cum casa se zgâlţâia într-o parte şi-n alta, iar, din cauza prafului care ieşea din pereţi, părea că fumegă.“

Epicentrul seismului a fost la 129 km de coasta prefecturii  Miyagi. Tsunami a spulberat totul în calea lui pe o distanţă de 670 km de-a lungul coastei de est a Japoniei. În unele locuri, valurile ce au lovit ţărmul au avut o înălţime de 15 m, sfărâmând digurile şi pătrunzând 40 km pe uscat.

Reţelele de electricitate, de gaz şi de apă curentă au fost complet distruse. Aproximativ 160 000 de case, magazine şi fabrici au fost avariate sau luate de ape. La un moment dat, în cele aproximativ 2 500 de adăposturi temporare, precum şcoli şi centre amenajate de autorităţi, se aflau 440 000 de sinistraţi. Mulţi alţii au fost găzduiţi de membrii familiei sau de prieteni. În dezastru au fost răniţi sau şi-au pierdut viaţa zeci de mii de oameni, iar alte mii n-au fost găsite nici până în prezent.

O durere imensă

Tsunami a secerat mult mai multe vieţi decât cutremurul. Yoichi, care locuia în Rikuzentakata, prefectura Iwate, şi-a dat seama că după cutremur avea să vină un tsunami, astfel că şi-a dus părinţii la un adăpost din apropiere. Apoi a mers să se intereseze de vecini. Îngrijorat totuşi de situaţia părinţilor, Yoichi, împreună cu soţia lui, Tatsuko, a vrut să se întoarcă la ei, dar a fost avertizat că valul se apropia.

Deşi amândoi au fugit spre alt adăpost, nu au putut intra în el pentru că uşa era blocată din cauza dărâmăturilor. În acele clipe au văzut clădirea neagră a fabricii de cherestea din zonă îndreptându-se cu repeziciune spre ei. „Fugi!“, a strigat Tatsuko.

În cele din urmă, au ajuns în curtea unei şcoli, care se afla la o altitudine mai mare. De acolo au văzut cum apele înghiţeau tot cartierul. „Casa mea e luată de ape!“, a spus o femeie. Doar un sfert din Rikuzentakata a rămas în picioare. Părinţii lui Yoichi au fost şi ei luaţi de ape, pierzându-şi viaţa. Trupul mamei sale a fost găsit mai târziu, însă al tatălui său, nu.

Toru lucra la o fabrică din oraşul Ishinomaki, situat în apropierea coastei. Când primul cutremur a scăzut în intensitate, Toru s-a repezit la maşină. Bănuind că urma să vină un tsunami, el striga din răsputeri, îndemnându-i pe toţi să fugă.

„Am pornit spre casă, care se afla pe un teren mai înalt, dar am rămas blocat în trafic“, explică Toru. „Am auzit la radio că un oraş din apropiere fusese deja lovit de tsunami. Am deschis geamul de la maşină ca să pot ieşi în caz că valul ne ajungea din urmă. La scurt timp, am văzut un zid negru de apă de peste 2 m venind cu viteză spre mine. Maşinile din faţă au fost azvârlite în a mea, iar apa ne-a luat pe toţi şi ne-a purtat departe, spre interiorul insulei.

 Am reuşit cu chiu, cu vai să ies pe geam, dar am fost luat imediat de un puhoi de apă uleioasă, urât mirositoare. Am fost aruncat într-un service auto, unde m-am prins bine de o scară şi am urcat până la etaj. Cu mult efort, am reuşit să scot alte trei persoane din apele învolburate şi să le aduc la loc sigur. Nivelul apei creştea din ce în ce mai mult, iar în timpul nopţii a început să ningă. Puţini au supravieţuit acelei nopţi friguroase. Auzeam oameni care strigau după ajutor, dar n-am putut face nimic ca să-i salvăm.“

Midori, din oraşul Kamaishi (Iwate), a petrecut înainte de cutremur câteva momente plăcute împreună cu bunicii ei. Tocmai absolvise liceul, aşa că a mers să-i arate diploma bunicului ei, care era de ceva timp imobilizat la pat. El a citit cu voce tare ce scria pe diplomă şi a lăudat-o pe Midori pentru sârguinţa ei. La cinci zile după acea fericită ocazie, a avut loc cutremurul.

Presupunând că urma să se producă un tsunami, Midori şi mama ei, Yuko, i-au îndemnat pe bunici să se adăpostească în altă parte. Dar bunicul a spus: „Nu vreau să plec. Niciun tsunami n-a ajuns vreodată până aici“. Midori şi Yuko au încercat să-l scoată din casă, dar, pentru că nu l-au putut ridica, au plecat să caute ajutor. Apoi au auzit glasul unui bărbat de pe un deal din apropiere: „Fugiţi! Repede!“. Valul înghiţea casă după casă. Ţipetele disperate ale lui Midori se auzeau până departe: „Bunicule! Bunico!“. Însă niciunul dintre cei doi n-a putut fi salvat. Doar trupul bunicului său a fost găsit ulterior.

Ajutor acordat victimelor

Guvernul nipon a mobilizat imediat forţe de apărare civilă, precum şi echipe de pompieri şi poliţişti de pe tot cuprinsul Japoniei. În scurt timp, peste 130 000 de persoane participau la operaţiunile de salvare şi ajutorare. S-a primit ajutor şi din partea altor ţări şi a organizaţiilor internaţionale. Zeci de echipe de salvare şi de medici au sosit imediat la faţa locului, având drept obiectiv căutarea supravieţuitorilor, acordarea de îngrijiri medicale şi îndepărtarea dărâmăturilor.

Multe organizaţii au venit în ajutorul membrilor lor. Printre acestea s-a numărat şi organizaţia Martorilor lui Iehova. Vineri după-amiază, imediat după cutremur şi tsunami, Martorii au vrut să se asigure că fraţii lor de credinţă erau în siguranţă. Drumurile erau însă în mare parte impracticabile, iar reţelele electrice şi de telefonie nu funcţionau. Localizarea persoanelor din zona calamitată punea mari dificultăţi.

Takayuki, bătrân de congregaţie al Martorilor lui Iehova din Soma, prefectura Fukushima, a putut lua legătura doar cu câteva familii în acea după-amiază înspăimântătoare de vineri. Iată ce povesteşte el: „M-am hotărât să-i caut pe ceilalţi ziua următoare. La revărsatul zorilor, am pornit în căutarea lor cu maşina şi apoi mi-am continuat drumul pe jos, fără să mă opresc până seara. Am mers în 20 de locuri, inclusiv la adăposturi, pentru a-i căuta pe membrii congregaţiei. Când i-am găsit, le-am citit versete din Biblie şi m-am rugat împreună cu ei“.

 Shunji, din Ishinomaki, relatează: „Pentru a-i găsi pe colaboratorii noştri, am organizat echipe de căutare. Când am pătruns în zona afectată, am rămas înmărmuriţi. Vedeam maşini ce atârnau de stâlpii de înaltă tensiune, case îngrămădite unele peste altele şi mormane de moloz atât de înalte, încât depăşeau acoperişurile caselor. Am zărit pe o maşină o persoană decedată, care probabil nu rezistase frigului de peste noapte. Altă maşină era răsturnată şi atârna între două case. Şi în ea era un cadavru“.

Shunji răsufla uşurat ori de câte ori găsea fraţi de credinţă în adăposturi. „Când îi întâlneam“, mărturiseşte el, „îmi dădeam seama cât de dragi îmi sunt“.

„Nu ne aşteptam să veniţi atât de repede!“

Două Martore tinere, Yui şi Mizuki, locuiau aproape una de cealaltă în localitatea Minamisanriku (Miyagi). Imediat după cutremur, amândouă au ieşit afară şi, întâlnindu-se, au fugit spre un teren care se afla la o altitudine mai mare. După nici zece minute, au văzut cum întregul oraş, inclusiv casele lor, era ras de furia apelor.

 Când Yui şi Mizuki au întâlnit într-un adăpost două prietene Martore, ele s-au rugat împreună. În dimineaţa următoare, membrii congregaţiei lor, dar şi ai unor congregaţii învecinate au trecut muntele ce-i despărţea şi le-au adus sinistraţilor mâncare şi provizii. Yui şi Mizuki au exclamat: „Ştiam că veţi veni, dar nu ne aşteptam să veniţi atât de repede!“.

Hideharu, un bătrân de congregaţie din Tome, a vizitat şi el adăpostul respectiv. Iată cuvintele lui: „Toată noaptea am încercat să-i găsesc pe prietenii noştri care locuiau în zona de coastă. Apoi, într-un final, la 4 dimineaţa, am aflat că unii se refugiaseră într-o şcoală. La ora 7, ne-am întâlnit aproximativ zece persoane pentru a pregăti onigiri (mingi de orez cu umplutură), iar trei dintre noi am plecat cu maşina pentru a duce mâncarea. Majoritatea drumurilor erau blocate. După multe eforturi, am ajuns la şcoală. Chiar şi cei ce îşi pierduseră casele s-au pus la dispoziţie pentru a-i ajuta pe alţii“.

Satisfacerea nevoilor spirituale

Martorii lui Iehova se întrunesc cu regularitate pentru a studia Biblia, iar unele congregaţii fac aceasta vineri seara. Aşa stăteau lucrurile şi în Rikuzentakata. Deşi Sala Regatului (locul de închinare al Martorilor) fusese distrusă de tsunami, iată cu ce sugestie a venit un Martor: „Haideţi totuşi să ţinem întrunirea“. Dar unde? S-a ales o casă care nu fusese grav avariată şi au fost informaţi membrii congregaţiei.

Deşi reţeaua de electricitate căzuse, a fost pus la dispoziţie un generator electric, care să asigure iluminarea locuinţei. La întrunire au fost prezente 16 persoane. „Am plâns de bucurie“, spune un tânăr pe nume Yasuyuki, al cărui apartament fusese luat de tsunami. „Era cel mai bun loc în care ne puteam afla“, a adăugat el. Hideko povesteşte: „Deşi în timpul întrunirii s-au simţit replici violente, cât timp am fost împreună cu fraţii mei, am lăsat la o parte orice teamă şi nelinişte“.

În pofida condiţiilor neprielnice, congregaţia n-a pierdut nicio întrunire. Duminică, două zile mai târziu, tema aleasă pentru cuvântarea publică a fost „O fraternitate mondială salvată de la distrugere“.

Organizarea operaţiunilor de ajutorare

Multe organizaţii guvernamentale, dar şi filiala Martorilor lui Iehova, situată în Ebina (lângă Tokyo), au organizat cu promptitudine operaţiuni de ajutorare. Sâmbătă, ziua următoare cutremurului, filiala împărţise deja zona afectată de dezastru în trei sectoare. Luni, la trei zile după cutremur, reprezentanţi ai filialei au vizitat zonele calamitate.

Operaţiunile de ajutorare au continuat săptămâni, ba chiar luni la rând după dezastru. S-au primit tone de bunuri de la Martorii din Japonia. La un moment dat, existau 3 centre de ajutorare şi 21 de depozite şi de puncte de distribuire a ajutoarelor. În primele două luni de la cutremur, sute de voluntari au distribuit peste 250 de tone de alimente, îmbrăcăminte şi alte lucruri de strictă necesitate. Mulţi Martori au împărţit cele primite cu semenii lor.

Membrii congregaţiilor Martorilor lui Iehova din Rikuzentakata şi Ofunato se folosesc de Sala Regatului, care a fost reconstruită, pentru a-i întări pe oameni din punct de vedere  spiritual. Aceasta îi va ajuta pe cei afectaţi de dezastru să depăşească mai uşor situaţia, să-şi revină din trauma suferită şi să-şi refacă viaţa. Dintre cei peste 14 000 de Martori care locuiau în zona calamitată, 12 au decedat, iar 2 sunt încă dispăruţi.

Mulţi Martori ai lui Iehova care au fost victime ale dezastrului fără precedent din martie 2011 sunt în asentimentul unei familii care a spus: „Când am fugit, fiecare dintre noi nu a luat cu el decât o geantă. Dar fraţii noştri ne-au venit în ajutor şi ne-au satisfăcut toate necesităţile“. Ce cadou minunat este legătura frăţească de care se bucură slujitorii de pe tot pământul ai adevăratului Dumnezeu, Iehova, ca împlinire a cuvintelor lui Isus şi ale apostolilor săi! Ea nu poate fi distrusă de niciun tsunami şi de niciun alt dezastru natural! (Ioan 13:34, 35; Evrei 10:24, 25; 1 Petru 5:9)

[Chenarul/Fotografia de la pagina 18]

DEZASTRUL NUCLEAR DE LA FUKUSHIMA

Avariile provocate de tsunami la reactoarele centralei nucleare Fukushima-Daiichi au constituit multă vreme subiectul ştirilor în lumea întreagă. Emisiile radioactive s-au răspândit pe teritoriul Japoniei şi al altor ţări. Mii de persoane au fost evacuate pentru a nu fi expuse la dozele letale de radiaţii.

„Casa noastră se afla în apropierea centralei nucleare“, povesteşte Megumi. „La o zi după cutremur, ni s-a spus că centrala fusese grav avariată şi că trebuia să plecăm.“ Sora ei, Natsumi, îşi aminteşte: „Elicopterele survolau zona, sirenele sunau ameninţător, iar staţiile de transmisie cereau evacuarea zonei“. În următoarele săptămâni, cele două surori s-au mutat de nouă ori. Apoi, li s-a permis să se întoarcă acasă pentru doar două ore ca să-şi ia câteva lucruri.

Chikako, care are peste 60 de ani, se afla în localitatea Namie, de lângă Fukushima. Ea relatează: „Când a avut loc cutremurul, am mers la un adăpost special amenajat din apropiere. Acolo mi-am petrecut noaptea împreună cu cei doi copii ai mei, însă n-am putut închide un ochi din cauza replicilor violente. Dimineaţa următoare, la ora 7, ni s-a spus să ne mutăm de urgenţă într-un adăpost din alt oraş.

Întrucât pe străzi se circula cu greu, am ajuns la destinaţie doar pe la 3 după-amiaza. Acolo am aflat de explozia de la centrală. Eu crezusem că ne vom întoarce acasă în scurtă vreme, aşa că nu luasem cu noi mai nimic“. Chikako şi copiii ei s-au mutat dintr-un loc în altul până când, în cele din urmă, au găsit un apartament departe de casă.

[Provenienţa fotografiei]

Photo by DigitalGlobe via Getty Images

[Chenarul/Fotografia de la pagina 20]

ÎNVĂŢĂMINTE

Yoichi, din Rikuzentakata, care a fost menţionat în articol şi care a pierdut aproape tot ce avea, a declarat: „Pot spune din proprie experienţă că lucrurile materiale nu oferă siguranţă“. Slujitori ai lui Dumnezeu din toate timpurile au exprimat idei asemănătoare, mai ales cei ce au învăţat lecţia dată de Isus. El a arătat că lucrurile sunt mai puţin importante decât aprobarea şi binecuvântarea lui Dumnezeu (Matei 6:19, 20, 33, 34).

O altă lecţie pe care o învăţăm din cele întâmplate în Japonia este să nu ignorăm avertismentele şi să trecem la acţiune cu promptitudine. Poate fi în joc sănătatea sau chiar viaţa noastră. În Japonia, majoritatea celor ce au fugit imediat spre un teren mai înalt şi-au salvat viaţa.

 [Harta/Fotografiile de la pagina 16]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

JAPONIA

TOKYO

Kamaishi

Rikuzentakata

Minamisanriku

Ishinomaki

Soma

Centrala nucleară de la Fukushima

Ebina

Filiala Martorilor lui Iehova

[Legendele fotografiilor]

Rikuzentakata, Iwate

Soma, Fukushima

Ishinomaki, Miyagi

Kamaishi, Iwate

Minamisanriku, Miyagi

[Legenda fotografiei de la pagina 14]

Harumi şi Tadayuki

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Yoichi şi Tatsuko

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Yuko şi Midori

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Toru

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Maşina pe care o conducea Toru

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Takayuki

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Shunji

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Mizuki şi Yui

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Hideharu

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Operaţiuni de ajutorare

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Sala Regatului din Rikuzentakata după tsunami

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Lucrarea de reconstrucţie, trei luni mai târziu

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Sala Regatului finalizată

[Provenienţa fotografiei de la pagina 14]

JIJI PRESS/AFP/Getty Images