N-au vrut ca Biblia să ajungă în mâna oamenilor

PENTRU ca Biblia să poată fi citită de oamenii de rând, s-au făcut eforturi pentru a o traduce în limbile vorbite de ei. Puţini ştiau ebraica sau greaca veche, în care a fost scrisă Biblia. În prezent, celor mai mulţi dintre noi ne-ar fi greu să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu dacă l-am avea la dispoziţie doar în acele limbi vechi.

Cu aproape 300 de ani înainte ca Isus să vină pe pământ, s-a început traducerea Scripturilor ebraice în greacă. Traducerea a ajuns să fie cunoscută drept Septuaginta. După aproximativ 700 de ani, Ieronim realiza celebra traducere numită Vulgata. Aceasta era o traducere a Scripturilor ebraice şi greceşti în latină, limba vorbită pe tot cuprinsul Imperiului Roman la acea vreme.

Cu timpul, latina n-a mai fost o limbă de circulaţie, fiind folosită doar de cei cu o instruire înaltă. Totuşi, Biserica Catolică nu a permis traducerea Bibliei în alte limbi, susţinând că ebraica, greaca şi latina erau singurele limbi în care aceasta putea fi citită. *

Traducerea Bibliei şi dezbinările din sânul Bisericii

În secolul al IX-lea e.n., Metodiu şi Chiril, doi misionari din Tesalonic ce apărau interesele Bisericii Bizantine, au susţinut folosirea limbii  slave ca limbă bisericească. Obiectivul lor era acela de a ajuta popoarele slave din Europa Răsăriteană, care nu înţelegeau nici greaca, nici latina, să înveţe despre Dumnezeu în propria limbă.

Însă aceşti misionari s-au confruntat cu opoziţie înverşunată din partea episcopilor germani, care încercau să impună limba latină pentru a împiedica extinderea influenţei creştinismului bizantin. Evident, pentru ei, politica era mai importantă decât educaţia religioasă a poporului. Întrucât tensiunile dintre ramura răsăriteană şi cea apuseană ale creştinătăţii s-au amplificat, în 1054 s-a produs o sciziune, în urma căreia s-au format Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă Răsăriteană.

Lupta împotriva traducerii Bibliei

Cu trecerea vremii, Biserica Romano-Catolică a ajuns să considere latina o limbă sfântă. De aceea, când în 1079 Vratislav, duce de Boemia, căuta să obţină permisiunea ca, pe teritoriul aflat sub autoritatea sa, limba folosită cu ocazia slujbelor religioase să fie slava, papa Grigore al VII-lea a scris: „Nu putem cu niciun chip da curs cererii“. De ce?

„Este limpede pentru cei care cugetă asupra acestui lucru că nu în mod neîntemeiat a fost pe placul lui Dumnezeu să învăluie în mister unele pasaje ale Sfintei Scripturi, ca nu cumva, permiţând să fie înţeleasă de oricine, aceasta să fie pângărită şi luată în derâdere sau înţeleasă greşit de oameni cu puţină judecată, ceea ce i-ar rătăci de la credinţă“, a argumentat papa Grigore.

Oamenii de rând nu aveau aproape deloc acces la Biblie. Şi aşa trebuiau să rămână lucrurile, căci, altminteri, clerul n-ar mai fi putut manipula masele. Prelaţii nu doreau ca oamenii simpli să se amestece în chestiuni care, în opinia lor, erau doar de competenţa Bisericii.

În 1199, papa Inocenţiu al III-lea a făcut referire în scrierile sale la „ereticii“ care traduseseră Biblia în franceză şi îndrăzniseră să poarte între ei discuţii biblice. Papa a aplicat la ei cuvintele lui Isus: „Nu daţi câinilor ce este sfânt şi nu aruncaţi perlele voastre înaintea porcilor“ (Matei 7:6). Care era raţionamentul lui? „Nu se cuvine ca un om de rând şi fără carte să aibă cutezanţa de a pătrunde înţelesul Sfintelor Scripturi sau de a le propovădui“, a spus el. Cei ce nu se conformau cuvintelor papei erau daţi adesea pe mâna inchizitorilor, care, pentru a smulge din gura lor mărturisiri, îi torturau. Dacă refuzau să se lepede de credinţă, „ereticii“ erau arşi pe rug.

În strădania de a limita accesul oamenilor la Biblie, mulţi s-au folosit de scrisoarea papei Inocenţiu pentru a interzice folosirea Bibliei şi traducerea ei în alte limbi. La scurt timp după decretul acestuia, s-a început o campanie de ardere a Bibliilor traduse în limbile vernaculare. Chiar şi unii dintre cei care le deţineau au avut parte de un sfârşit asemănător. În secolele ce au urmat, episcopii şi conducătorii ţărilor  catolice din Europa au recurs la toate mijloacele posibile pentru a se asigura că interdicţia papei Inocenţiu al III-lea era aplicată.

Cu siguranţă, prelaţii Bisericii Catolice ştiau că multe dintre învăţăturile lor se bazau pe tradiţia bisericească, nu pe Biblie. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care nu au vrut ca Biblia să ajungă în mâna credincioşilor. Citind-o, oamenii ar fi putut sesiza neconcordanţele dintre doctrina Bisericii şi Scripturi.

Efectele Reformei

Apariţia protestantismului a dus la schimbarea climatului religios din Europa. În urma înţelegerii Scripturilor, Martin Luther a încercat să reformeze Biserica Catolică. Văzând că eforturile lui rămâneau fără ecou, el s-a separat de aceasta în 1521. Odată desprins de catolicism, Luther, traducător talentat, s-a străduit să pună Biblia la dispoziţia oamenilor.

Traducerea realizată de el în germană a cunoscut o largă răspândire. Aceasta a ajuns însă în atenţia Bisericii Romano-Catolice, care considera că Biblia lui Luther trebuia pusă în umbră de o versiune acceptată de Biserică. Imediat au fost realizate două astfel de traduceri în limba germană. Cu toate acestea, după mai puţin de 25 de ani, în 1546, Conciliul de la Trento a pus sub controlul Bisericii Romano-Catolice tipărirea oricărui material cu caracter religios, inclusiv a traducerilor Bibliei.

Conciliul de la Trento a decretat: „De acum înainte, Sfânta Scriptură . . . trebuie tipărită în cel mai corect mod cu putinţă. E interzis ca cineva să tipărească — ori să dea la tipărit — vreo carte care tratează subiecte sacre fără să menţioneze numele autorului, iar pe viitor să o vândă — sau chiar să o deţină — fără să fi fost examinată şi aprobată în prealabil de [episcopul local]“.

În 1559, papa Paul al IV-lea a publicat primul index al cărţilor interzise de Biserica Romano-Catolică. În baza lui, nu era permisă deţinerea traducerilor Bibliei în engleză, franceză, germană, italiană, olandeză şi spaniolă, precum şi a unora în latină. Cei ce doreau să citească Biblia trebuiau să obţină un permis scris din partea episcopilor sau a inchizitorilor, perspectivă deloc încântătoare pentru cineva care nu voia să fie acuzat de erezie.

Cine îndrăznea să deţină ori să distribuie Biblii în limbile vorbite în regiunea în care locuia îşi atrăgea furia Bisericii Catolice. Mulţi erau arestaţi, arşi pe rug, fripţi la rotisor, întemniţaţi pe viaţă ori trimişi la galere. Bibliile confiscate erau arse. De fapt, preoţii catolici au continuat să confişte şi să ardă Biblii până în secolul al XX-lea.

Dar nici protestantismul nu s-a dovedit un prieten adevărat  şi un apărător al Bibliei. În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, unii teologi protestanţi au elaborat o metodă de studiere a Bibliei cunoscută ulterior drept înaltul criticism. Cu timpul, mulţi oameni au acceptat învăţăturile influenţate de teoriile darwiniste, potrivit cărora formele de viaţă nu au fost create, ci au apărut din întâmplare şi au evoluat fără ajutorul unui Creator.

Teologi, dar şi mulţi preoţi i-au învăţat pe oameni că Biblia se bazează în mare parte pe legende şi mituri. Ca urmare, nu este neobişnuit să auzim că preoţi protestanţi, precum şi mulţi enoriaşi neagă istoricitatea Bibliei.

Poate că şi voi aţi remarcat că mulţi contestă autenticitatea Bibliei şi probabil aţi fost surprinşi când aţi aflat câte eforturi au făcut unii oameni de-a lungul secolelor pentru a o distruge. Toate aceste atacuri însă au eşuat: Biblia a supravieţuit!

De ce a supravieţuit

E adevărat, mulţi au iubit Biblia şi au fost dispuşi să o apere chiar cu preţul vieţii. Totuşi, secretul supravieţuirii ei stă într-o forţă mult mai mare decât iubirea oamenilor. Simplu spus, motivul pentru care Biblia a supravieţuit este faptul că a fost scrisă sub inspiraţie divină (Isaia 40:8; 1 Petru 1:25).

Citirea şi aplicarea învăţăturilor Bibliei ne ajută să ne îmbunătăţim viaţa, sănătatea şi relaţiile de familie. Dumnezeu a vrut şi vrea ca Biblia să supravieţuiască şi să fie tradusă în cât mai multe limbi pentru ca toţi oamenii să aibă posibilitatea de a învăţa să-l iubească, de a-i sluji şi, în cele din urmă, de a se bucura de binecuvântări eterne. Cu toţii ne dorim aceasta, nu-i aşa?

Într-o rugăciune adresată Tatălui său ceresc, Isus a spus: „Cuvântul tău este adevărul“ (Ioan 17:17). Biblia — Scripturile din care Isus a citit şi i-a învăţat pe oameni — este mijlocul prin care Dumnezeu le oferă celor sinceri răspunsuri la întrebările lor.

Vă îndemnăm cu căldură să aflaţi mai multe despre mesajul pe care Dumnezeu îl transmite omenirii prin intermediul Bibliei. Martorii lui Iehova, cei ce distribuie această revistă, vor fi bucuroşi să vă dea o mână de ajutor. *

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 6]

Oamenii de rând nu aveau aproape deloc acces la Biblie, ceea ce îi permitea clerului să manipuleze masele

[Text generic pe pagina 8]

Dacă erau prinşi, cei ce deţineau ori distribuiau Biblii erau arşi pe rug sau întemniţaţi pe viaţă

[Chenarul de la pagina 9]

RĂSPUNSURILE BIBLIEI

Creatorul vrea ca noi să găsim răspunsul la aceste întrebări fundamentale:

● De ce existăm?

● De ce există atât de multă suferinţă?

● Unde sunt morţii?

● Încotro se îndreaptă omenirea?

Biblia oferă răspunsuri la aceste întrebări, precum şi sfaturi practice pentru a fi cu adevărat fericiţi.

[Tabelul/Ilustraţiile de la paginile 6, 7]

ATACURI ASUPRA BIBLIEI DE-A LUNGUL TIMPULUI

cca 636 e.n.

Isidor din Sevilla susţine cu tărie că ebraica, greaca şi latina sunt limbi „sacre“ şi, prin urmare, singurele limbi în care Sfânta Biblie poate fi citită

1079

Papa Grigore al VII-lea refuză categoric cererea lui Vratislav de a introduce slava în biserici, susţinând că Scripturile trebuie să rămână inaccesibile celor „cu puţină judecată“

1199

Papa Inocenţiu al III-lea îi consideră eretici pe toţi cei ce îndrăznesc să traducă Biblia şi să poarte discuţii pe baza ei. Cei ce nesocotesc porunca papei sunt torturaţi şi ucişi

1546

Conciliul de la Trento stabileşte prin decret că, fără aprobarea Bisericii Catolice, nu se poate tipări nicio traducere a Bibliei

1559

Papa Paul al IV-lea interzice deţinerea Bibliei în oricare dintre limbile vorbite. Traducerile în aceste limbi sunt confiscate şi arse, iar posesorii lor sunt arşi împreună cu ele

[Provenienţa ilustraţiilor]

Papa Grigore al VII-lea: © Scala/White Images/Art Resource, NY; papa Inocenţiu al III-lea: © Scala/Art Resource, NY; Conciliul de la Trento: © Scala/White Images/Art Resource, NY; papa Paul al IV-lea: © The Print Collector, Great Britain/HIP/Art Resource, NY

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 8]

Din Cartea martirilor a lui John Foxe