Salt la conţinut

Salt la cuprins

De ce îi atrag pe oameni?

De ce îi atrag pe oameni?

De ce îi atrag pe oameni?

CE METODĂ de comunicare dintre cele de mai jos ai folosit luna trecută?

Discuţie faţă în faţă

Scrisoare sau carte poştală

Convorbire telefonică

E-mail

SMS

Mesaj instant

Chat video

Reţea socială

Niciodată oamenii n-au avut atât de multe posibilităţi de a ţine legătura unii cu alţii, fiecare mijloc de comunicare având avantajele şi dezavantajele lui. Să analizăm câteva exemple:

DISCUŢIE FAŢĂ ÎN FAŢĂ

Avantaj: Permite observarea expresiei feţei, a tonului vocii şi a gesturilor.

Dezavantaj: Ambele persoane trebuie să fie disponibile.

SCRISOARE SAU CARTE POŞTALĂ

Avantaj: Este personală şi transmite căldură.

Dezavantaj: E nevoie de timp pentru a fi scrisă şi de câteva zile pentru a ajunge la destinatar.

E-MAIL

Avantaj: Poate fi redactat şi trimis repede.

Dezavantaj: Deseori, nu transmite sentimente sau, în cazul în care o face, acestea pot fi interpretate greşit.

Nu demult însă, pe scena tehnologiei au intrat reţelele sociale, care, în opinia unora, sunt cel mai bun mod de a ţine legătura cu alţii. La ora actuală, există sute de reţele de socializare, iar cea mai în vogă, Facebook, are aproximativ 800 de milioane de utilizatori. Iată ce remarcă face revista Time: „Dacă Facebook ar fi o ţară, ea ar fi a treia ca mărime din lume, după China şi India“. Dar ce sunt reţelele sociale şi de ce îi atrag atât de mult pe oameni?

O reţea de socializare este un site care le permite utilizatorilor să împărtăşească informaţii unui grup de prieteni. „E o modalitate excelentă de a ţine legătura cu alţii, dar şi de a le arăta poze din vacanţă sau de la unele evenimente“, spune Jean, care are 21 de ani.

Dar de ce nu poţi pur şi simplu scrie o scrisoare? „Pierzi prea mult timp“, ar spune unii. Iar, dacă trebuie să trimiţi şi poze, e costisitor. Sau de ce să nu foloseşti telefonul? Şi în acest caz se pierde prea mult timp, mai ales că nu poţi apela mai multe persoane o dată, iar unii nu sunt acasă sau nu pot să vorbească atunci când poţi tu. Dar un e-mail? „Nimeni nu mai răspunde la e-mailuri“, spune Danielle, care are 20 de ani. „Şi chiar dacă unii răspund, fac asta după săptămâni întregi. Pe o reţea de socializare însă, e suficient să postezi un comentariu despre ceea ce faci, iar prietenii tăi să posteze comentarii în care să spună cum le merge şi toată lumea e la curent cu ce se întâmplă. E simplu!“

Se poate spune totuşi că pe o reţea socială oamenii nu fac altceva decât să pălăvrăgească? Nu, nicidecum. De exemplu, când are loc un dezastru — precum cutremurul şi tsunami care au lovit Japonia în 11 martie 2011 —, mulţi se folosesc de reţelele sociale pentru a afla care este situaţia celor dragi.

Iată ce spune Benjamin, care locuieşte în Statele Unite: „După ce Japonia a fost lovită de tsunami, liniile telefonice au căzut. O cunoştinţă mi-a spus că îi trimisese un mail unei prietene comune care locuia în Tokyo, dar că nu primise niciun răspuns de la ea. În acel moment am pus mâna pe telefon, am intrat pe net şi i-am accesat pagina de reţea socială. Imediat am văzut că postase un scurt mesaj în care spunea că era bine şi că urma să ne dea mai multe informaţii mai târziu“.

Benjamin continuă: „Ca să-i contactez pe prietenii mei care o cunoşteau şi care nu aveau cont pe o reţea socială, a trebuit să le găsesc adresele şi să-i scriu fiecăruia câte un mail. Mi-a luat mult timp. De la unii am primit răspuns după câteva zile, iar de la un prieten, abia după două săptămâni! Primiseră atât de multe mailuri, încât le-a fost greu să răspundă la toate. Dacă ar fi avut cont pe o reţea socială, n-am fi pierdut atât de mult timp. În câteva minute, toţi ar fi fost puşi la curent cu noutăţile!“.

Evident, reţelele de socializare prezintă unele avantaje. Dar prezintă ele şi unele pericole? Dacă da, care sunt acestea şi cum le poţi evita?

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 5]

CUM FUNCŢIONEAZĂ

1. Postezi pe pagina ta un mesaj (îţi actualizezi statusul).

2. Toţi cei din lista ta de prieteni văd mesajul când intră pe pagina lor, iar tu vei vedea mesajele lor când intri pe pagina ta.