„Ce nas are!“

ACEASTA este reacţia firească a oricărui om la vederea nasului cărnos, ce spânzură greu, al unei maimuţe năsoase mascul. * „Accesoriul“, asemănător unei trompe, poate atinge, la unii masculi, 18 cm lungime, aproape un sfert din lungimea corpului maimuţei. Întrucât nasul îi acoperă gura şi bărbia, masculul trebuie să-l dea la o parte când se hrăneşte. Dacă proporţiile ar fi aceleaşi şi în cazul omului, nasul i-ar ajunge până pe la jumătatea pieptului!

Dar la ce-i foloseşte masculului un nas atât de lung? * Există nenumărate teorii. Potrivit unora, nasul radiază excesul de căldură din corp sau dă rezonanţă vocii maimuţei. Potrivit altora, poate constitui un simplu avertisment vizual pentru alţi masculi. De fapt, nasul masculului dominant se umflă şi se înroşeşte când acesta se înfurie sau este excitat. O altă explicaţie ar fi că nasul joacă un rol esenţial în atracţia sexuală, „punând pe jar“ inima oricărei femele. Cu siguranţă, trompa maimuţei îndeplineşte mai multe funcţii, unele fiind probabil prea puţin sau chiar deloc cunoscute.

Năsoase şi burtoase!

Maimuţele năsoase mai au o ciudăţenie: burta care le iese în evidenţă. De fapt, conţinutul lor stomacal poate cântări un sfert din greutatea corpului. Nu e de mirare că atât masculii, cât şi femelele par să poarte mereu un pui în pântece. Dar de ce au o burtă atât de mare?

Stomacul maimuţei năsoase, asemenea celui al vacii, este plin cu un amestec vâscos de vegetaţie  şi bacterii. Bacteriile fac mâncarea să fermenteze şi descompun celuloza, precum şi anumite toxine vegetale care ar ucide alte animale. Graţie uluitorului lor aparat digestiv, maimuţelor-cu-trompă le priesc de minune frunzele, fructele care nu sunt dulci şi seminţele de leguminoase, de palmieri şi de alte plante, alimente cu care maimuţele cu alt gen de stomac nu ar reuşi să supravieţuiască.

Puternicul aparat digestiv al maimuţelor năsoase prezintă, totuşi, un dezavantaj. Maimuţa trebuie să se abţină de la fructele dulci, care fermentează repede. Dacă ar consuma astfel de fructe, burta ei s-ar umfla peste măsură, provocându-i o moarte chinuitoare.

Întrucât au o alimentaţie bogată în celuloză şi un stomac complex, maimuţele năsoase au nevoie de mult timp pentru a digera mâncarea. De aceea, după un mic dejun copios, ele îşi fac siesta, care durează uneori ore întregi, ca apoi să mănânce din nou.

Un animal gregar

Indiferent că iau masa sau se odihnesc, maimuţele năsoase rareori se izolează. Masculii dominanţi au adevărate haremuri, alcătuite din circa opt femele şi puii lor. Când devin suficient de mari ca să-şi poarte singuri de grijă, puii masculi sunt alungaţi din grup. Aceştia se întovărăşesc cu alţi masculi tineri, formând cete conduse de unu sau doi masculi maturi. Pentru un necunoscător, astfel de grupuri pot părea la prima vedere haremuri.

Maimuţele năsoase socializează într-un mod neobişnuit: haremurile interacţionează adesea, îndeosebi seara, când se adună în preajma râurilor. În astfel de ocazii, un mascul e oricând gata să-şi etaleze forţa dacă simte că alt mascul e interesat de una dintre femelele sale. De obicei, masculul protector, care ar putea cântări circa 20 kg, se apleacă înainte pe toate cele patru labe, deschizând larg gura şi privindu-şi ţintă adversarul. „Dacă tactica nu pare să aibă efectul scontat, masculul începe să sară pe neaşteptate printre copaci, scoţând răcnete puternice şi aterizând adesea pe ramuri de copac uscate ce trosnesc zgomotos sub greutatea lui, ceea ce amplifică şi mai mult tărăboiul“, se spune în cartea Proboscis Monkeys of Borneo. Luptele între masculi sunt, totuşi, destul de rare.

„Maimuţele năsoase nu au doar o înfăţişare aparte, dar emit şi sunete dintre cele mai bizare“, precizează aceeaşi carte. Animalele grohăie, răcnesc, ţipă şi scot sunete stridente, mai ales seara, când se adună pe malurile râurilor. În tot acest vacarm, mamele îşi alăptează şi îşi purică în tihnă puii, care au faţa albăstruie. Într-un târziu, înainte ca întunericul dens al nopţii să învăluie pădurea, maimuţele îşi găsesc culcuşuri confortabile prin copaci, preferând arborii înalţi din apropierea râurilor.

Maimuţe cu. . . degete palmate

Pe lângă nasul caraghios, aceste maimuţe mai prezintă o particularitate: au la picioare degete parţial palmate. Datorită acestei  caracteristici anatomice, ele sunt bune înotătoare şi pot umbla în siguranţă prin noroiul mangrovelor. Iar, când ne gândim la mangrove, nu putem să nu ne gândim şi la crocodili. De fapt, crocodilii sunt nelipsiţi din habitatul maimuţelor năsoase. Dar cum reuşesc ele să nu ajungă în fălcile reptilelor?

O strategie la care recurg este aceea de a pătrunde pe nesimţite în apele râului şi de a înota câineşte în şir indian, fără să tulbure prea mult apa. Când râul este îngust însă, folosesc altă tactică. Urcă în înaltul unui copac, îşi iau avânt de pe o ramură, chiar şi de la nouă metri înălţime, plonjează pe burtă în apă şi apoi înoată cât pot de repede până pe malul celălalt. Până şi mamele cu pui în spinare se-ncumetă să treacă astfel râul. Uneori o ceată întreagă se aruncă în apă, înotând nebuneşte până pe uscat! Cu toate acestea, nu crocodilul este cel mai mare duşman al maimuţelor năsoase.

O specie pe cale de dispariţie

Maimuţa năsoasă a fost declarată specie pe cale de dispariţie, în prezent existând doar câteva mii de exemplare în sălbăticie. Iar numărul specimenelor continuă să scadă în principal din cauza omului. Incendiile, exploatările forestiere, turismul necontrolat şi defrişările cu scopul înfiinţării plantaţiilor de palmieri de ulei sunt doar câţiva factori care periclitează specia. Un alt factor este vânătoarea. Unii oameni ucid maimuţe năsoase doar ca activitate sportivă, pe când alţii le ucid pentru a le folosi ca hrană şi în medicina tradiţională. Deoarece dorm fără griji în copacii din preajma râurilor, animalele sunt extrem de vulnerabile, fiind o ţintă uşoară. De fapt, într-o zonă frecventată de vânători în bărci cu motor, numărul maimuţelor năsoase a scăzut în cinci ani cu 50%.

În Borneo, maimuţa năsoasă este în prezent ocrotită de lege, iar ecologiştii încearcă să-i conştientizeze pe oameni cu privire la viitorul întunecat al acestei specii. Dar vor da oare rezultate toate aceste măsuri? Doar timpul ne va răspunde. Un lucru e cert: dispariţia speciei din sălbăticie ar fi o mare pierdere, căci maimuţa năsoasă constituie un adevărat obiect de studiu în lumea ciudăţeniilor. În plus, animalului nu-i prieşte deloc viaţa în captivitate.

Maimuţa năsoasă este doar una dintre vietăţile al căror viitor pare sumbru. Până în prezent au dispărut nenumărate alte specii de animale. Din fericire însă, în curând, Dumnezeu va prelua controlul asupra pământului, îi va înlătura pe cei răi şi îi va învăţa pe cei ce-i slujesc să-şi administreze corect locuinţa pământească (Proverbele 2:21, 22). „Nu se va face niciun rău şi nu se va face nicio stricăciune pe tot muntele meu sfânt“, promite Iehova Dumnezeu, „căci pământul va fi plin de cunoştinţa lui Iehova aşa cum fundul mării este acoperit de ape“ (Isaia 11:9).

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Nasul mare şi burta proeminentă sunt o particularitate a maimuţelor năsoase

[Provenienţa fotografiei]

© Peter Lilja/age fotostock

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Întrucât nasul îi acoperă gura, masculul trebuie să-l dea la o parte ca să mănânce

[Provenienţa fotografiei]

© Juniors Bildarchiv/Alamy

[Legenda fotografiei de la pagina 14]

Indiferent că iau masa sau se odihnesc, maimuţele năsoase rareori se izolează

[Provenienţa fotografiei]

© Peter Lilja/age fotostock