ÎNCĂ din vremuri străvechi, oamenii au crezut că morţii au capacitatea de a-i îndruma pe cei vii. Această concepţie se regăseşte în diverse lucrări antice, între care şi Odiseea, scrisă de poetul grec Homer. În încercarea disperată de a se întoarce acasă, pe insula Itaca, legendarul erou Odiseu, numit şi Ulise, se aventurează în lumea morţilor pentru a consulta un proroc care murise.

Sperând să primească de la morţi răspunsuri la întrebări ce-i frământă, oamenii consultă mediumuri spiritiste, dorm în morminte ale strămoşilor sau recurg la ritualuri spiritiste. Dar pot oare morţii să le ofere celor vii îndrumare supranaturală?

O practică larg răspândită

Potrivit principalelor religii ale lumii, comunicarea cu cei ce au încetat din viaţă este posibilă. Iată ce se spune, de pildă, în Encyclopedia of Religion: „Necromanţia, practică ocultă care constă în invocarea sufletelor morţilor, este în esenţă o formă de divinaţie“. Lucrarea menţionează apoi că practica este „larg răspândită“. The New Catholic Encyclopedia întăreşte aceasta, precizând că „necromanţia, sub diversele ei forme, s-a extins pe întregul glob“. Nu este de mirare, aşadar, că membrii multor religii caută să intre în contact cu lumea spiritelor pentru a căpăta mai multă cunoştinţă.

Deşi comunicarea cu morţii „a fost vehement condamnată de Biserică, în Evul Mediu şi în Renaştere s-au făcut dese referiri la această practică“, se afirmă în The New Catholic Encyclopedia. Dar ce are de spus Biblia în această privinţă?

E bine ‘să-i întrebaţi pe morţi’?

În Antichitate, Iehova Dumnezeu i-a poruncit poporului său: „Să nu se găsească la tine . . . nimeni care întreabă morţii“ (Deuteronomul 18:9–13). De ce a dat Iehova această interdicţie? Dacă ar fi posibil ca cei vii să comunice cu cei morţi, nu ar fi oare o dovadă de iubire din partea lui Dumnezeu să permită acest lucru? În realitate însă, comunicarea cu morţii nu este posibilă. Ce dovezi avem?

Scripturile precizează în repetate rânduri că morţii nu sunt conştienţi. Iată ce ne dezvăluie, de pildă, Eclesiastul 9:5: „Cei vii sunt conştienţi că vor muri, dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic“. În Psalmul 146:3, 4 citim: „Nu vă puneţi încrederea în nobili, nici în fiul omului pământean, în care nu este salvare. Spiritul lui iese, el se întoarce în pământ şi în aceeaşi zi îi pier şi gândurile“. Iar profetul Isaia a spus despre cei ce au murit că „zac neputincioşi în moarte“ (Isaia 26:14).

Cu toate acestea, mulţi oameni sunt convinşi că, în timpul unor ritualuri spiritiste, au reuşit să intre în contact cu cei dragi ai lor care au murit. Întrucât astfel de întâmplări nu sunt deloc izolate, este evident că multe dintre aceste persoane au vorbit cu cineva din lumea spiritelor. Totuşi, aşa cum reiese din versetele de mai sus, ei nu au vorbit cu persoana decedată. Atunci cu cine au comunicat ei?

Cu cine comunicaţi de fapt?

Biblia dezvăluie că unii fii spirituali ai lui Dumnezeu s-au răzvrătit împotriva Creatorului  lor şi au devenit demoni (Geneza 6:1–5; Iuda 6, 7). Ei promovează ideea falsă potrivit căreia oamenii continuă să trăiască după moarte. Pentru a alimenta această minciună, demonii pretind că sunt persoane decedate care le vorbesc celor vii.

Un exemplu care confirmă aceasta este relatarea biblică despre regele Saul al Israelului antic. După ce, din cauza neascultării, a pierdut aprobarea lui Iehova şi, implicit, îndrumarea lui, Saul a încercat prin intermediul unui medium spiritist să intre în legătură cu profetul Samuel, care murise. Lui Saul chiar i-a răspuns cineva din lumea spiritelor, dar acesta nu era nicidecum Samuel. De fapt, când încă era în viaţă, Samuel refuzase să-l întâlnească pe rege şi era împotriva mediumurilor spiritiste. Saul a primit în realitate informaţii din partea unui demon care se dădea drept Samuel (1 Samuel 28:3–20).

Demonii sunt duşmanii lui Dumnezeu şi orice legătură cu ei este periculoasă. Iată de ce Biblia porunceşte: „Să nu vă îndreptaţi spre mediumuri şi să nu-i întrebaţi pe prezicători, ca să nu deveniţi necuraţi prin ei“ (Leviticul 19:31). Iar Deuteronomul 18:11, 12 avertizează că ‘Iehova detestă pe oricine întreabă morţii’. De fapt, Iehova l-a pedepsit pe regele Saul cu moartea pentru că, printre alte acte de infidelitate, acesta „se dusese să întrebe un medium“ (1 Cronici 10:13, 14).

Prin urmare, la cine putem apela când avem nevoie de îndrumare superioară, când suntem puşi în faţa unor alegeri importante sau când ne frământă unele întrebări? Scripturile îl numesc pe Iehova Dumnezeu „Marele Instructor“. Dacă voi şi cei dragi vouă apelaţi la Cuvântul său, Biblia, şi puneţi în practică învăţăturile consemnate în el, va fi ca şi cum ‘urechile voastre vor auzi un cuvânt în urma voastră, zicând: «Iată calea! Umblaţi pe ea!»’ (Isaia 30:20, 21). Deşi creştinii de azi nu se aşteaptă să audă literalmente vocea adevăratului Dumnezeu, ei pot primi îndrumare de la el prin intermediul Bibliei. Este ca şi cum Iehova i-ar spune fiecăruia dintre noi: „Permite-mi să te îndrum“.

V-AŢI ÎNTREBAT VREODATĂ?

● Cum priveşte Dumnezeu încercările oamenilor de a intra în contact cu morţii? (Deuteronomul 18:9–13)

● Le pot furniza morţii informaţii celor vii? Cum vă argumentaţi răspunsul? (Eclesiastul 9:5)

● Spre cine ne putem îndrepta cu toată încrederea pentru a primi îndrumare? (Isaia 30:20, 21)