2. Păstraţi totul curat
2. Păstraţi totul curat
AŞA cum un chirurg îşi ocroteşte pacienţii spălându-se pe mâini, folosind instrumentar sterilizat şi operând într-o sală curată, şi voi vă veţi ocroti familia având o bună igienă personală, păstrându-vă curată bucătăria şi spălând bine alimentele.
● Spălaţi-vă pe mâini.
Potrivit Public Health Agency (Canada), „prin intermediul mâinilor se răspândesc aproximativ 80% dintre bolile infecţioase obişnuite, precum răceala şi gripa“. Aşadar, spălaţi-vă temeinic pe mâini cu apă şi săpun înainte de a mânca, după ce folosiţi toaleta şi înainte de a pregăti mâncarea.
● Păstraţi-vă bucătăria curată.
În urma unui studiu s-a descoperit că, deşi baia tinde să fie cel mai curat loc din casă, „buretele de bucătărie şi cârpa de vase sunt obiectele contaminate cu cele mai multe bacterii fecale“.
Prin urmare, schimbaţi cât mai des cârpele de vase şi curăţaţi suprafeţele din bucătărie cu apă caldă şi detergent sau dezinfectant. E adevărat, acest lucru nu este uşor pentru toţi. O femeie pe nume Bola, de pildă, locuieşte într-o casă fără apă curentă. „E foarte greu“, mărturiseşte ea. „Dar nu ne zgârcim niciodată la săpun şi la apă; le avem mereu la îndemână ca să putem ţine curate casa şi bucătăria.“
● Spălaţi produsele agroalimentare.
Înainte să ajungă pe raft, este posibil ca produsele agroalimentare să fi venit în contact cu apă contaminată, cu animale, cu materii fecale ori cu alte alimente crude. Chiar dacă intenţionaţi să decojiţi fructele sau legumele, spălaţi-le temeinic în prealabil pentru a îndepărta bacteriile dăunătoare. Bineînţeles, aceasta pretinde timp. Iată ce spune Daiane, o mamă din Brazilia: „Când pregătesc o salată, încerc să nu mă grăbesc, ca să pot spăla bine verdeţurile“.
● Păstraţi carnea crudă separat.
Pentru a împiedica răspândirea bacteriilor, ambalaţi ermetic carnea crudă — inclusiv cea de pasăre —, peştele şi fructele de mare, astfel încât să nu intre în contact cu alte alimente. Folosiţi un tocător şi un cuţit doar pentru aceste alimente sau, dacă aveţi numai câte unul din fiecare, spălaţi-le temeinic cu apă caldă şi detergent înainte şi după ce le-aţi folosit la pregătirea cărnii crude ori a fructelor de mare.
Acum, că v-aţi îngrijit de propria igienă, iar ustensilele şi alimentele voastre sunt curate, cum puteţi pregăti mâncarea într-un mod corespunzător?
[Chenarul de la pagina 5]
INSTRUIŢI-VĂ COPIII: „Îi învăţăm pe copii să se spele pe mâini înainte de masă şi să spele sau să arunce mâncarea ce a căzut pe jos“ (Hoi, Hong Kong).