IMAGINAŢI-VĂ un produs ce poate fi folosit ca medicament, detergent, dezinfectant şi preparat cosmetic. Puteţi să-l mâncaţi, să beţi sucul stors din el şi să extrageţi ulei esenţial din coaja lui. Este disponibil într-un ambalaj atrăgător, se găseşte peste tot în lume şi nu este scump. S-ar putea chiar să-l aveţi deja în bucătărie. Ei bine, lămâia îndeplineşte toate aceste roluri!

Se crede că acest fruct îşi are originea în sud-estul Asiei. Cu trecerea timpului, el a ajuns în vest, în regiunea mediteraneană. Întrucât îi prieşte clima caldă, lămâiul este foarte răspândit în ţări precum Argentina, Italia, Mexic, Spania şi chiar în unele regiuni ale Africii şi ale Asiei. În funcţie de soi şi de locul unde creşte, un lămâi poate produce la maturitate între 200 şi chiar 1 500 de fructe pe an. Soiurile cultivate înfloresc în perioade diferite, ceea ce face posibilă producţia de lămâi pe tot parcursul anului.

Cultivau oare romanii din Antichitate lămâi? Acesta rămâne un subiect foarte controversat. Există dovezi scrise potrivit cărora romanii cunoşteau chitrul, şi el un membru al familiei citricelor al cărui fruct seamănă mult cu o lămâie mare. În lucrarea sa Naturalis Historia, istoricul roman Pliniu cel Bătrân menţionează chitrul şi fructele lui. Cu toate acestea, specialişti de seamă susţin că romanii cunoşteau şi lămâiul. Ce i-a determinat să tragă această concluzie? Lămâile, şi nu chitrele, par să fie înfăţişate în numeroase fresce şi mozaicuri. Un exemplu este o vilă scoasă la lumină în Pompei, numită pe bună dreptate Casa del Frutteto (Casa Livezii), căci în frescele ei sunt reprezentate mai multe plante, între care şi lămâiul. La acea vreme, acesta era considerat, după cât se pare, o plantă exotică şi se prea poate să fi fost folosit doar în scop medicinal. Însă cât de uşor se cultivau lămâii sau cât de răspândiţi erau ei este imposibil de stabilit.

Insula Sicilia, cu lungile ei veri fierbinţi şi cu iernile-i blânde, a devenit principalul producător naţional de citrice, între care şi lămâia. Există însă şi alte regiuni, îndeosebi cele de coastă, în care se obţin lămâi de calitate.

La sud de oraşul Napoli se află încântătorul Sorrento, în sudul căruia se întinde pe o distanţă de 40 km Coasta  Amalfitană, cu spectacularele-i privelişti în care muntele se îngemănează cu marea. Cuibărite în golfuleţele ce dantelează coasta sunt orăşelele de un pitoresc aparte Amalfi, Positano şi Vietri sul Mare, ca să amintim doar câteva. În zona Sorrento şi a Coastei Amalfitane se produc lămâi cu certificat IGP (Indicaţie Geografică Protejată), ceea ce atestă că lămâile au fost într-adevăr cultivate aici. Localnicii îşi ocrotesc, aşadar, cu sfinţenie lămâii, pe care i-au plantat cu ingeniozitate pe terase săpate în versanţii abrupţi. Arbuştii se bucură din belşug de razele calde ale soarelui şi produc fructe zemoase, cu o aromă unică.

Ca să cultivi un lămâi nu ai nevoie de mult spaţiu. Poate fi suficient şi un balcon însorit, deoarece lămâii pitici pot fi plantaţi şi în ghivece, ca arbuşti ornamentali. Le priesc locurile însorite, fără curenţi de aer, de preferat lângă un perete, unde pot absorbi căldura. Cu toate acestea, dacă temperaturile scad mult în timpul iernii, trebuie acoperiţi sau mutaţi în interior.

Cât de mult folosiţi lămâia? Unii pun o felie într-o ceaşcă de ceai, alţii folosesc coaja sau câteva picături de suc când fac prăjituri. Poate stoarceţi lămâi ca să faceţi limonadă. Bucătarii din întreaga lume au mereu la îndemână aceste fructe, cărora le dau întrebuinţări dintre cele mai inedite. Dar aţi utilizat vreodată lămâia ca dezinfectant sau pentru a scoate pete?

Unii oameni curăţă sau dezinfectează tocătoarele frecându-le cu o jumătate de lămâie. În loc să recurgă la clor pentru scoaterea petelor sau pentru curăţarea chiuvetei, mulţi folosesc un amestec de suc de lămâie şi bicarbonat de sodiu. În plus, se spune că o jumătate de lămâie ţinută în frigider sau în maşina de spălat vase înlătură mirosurile neplăcute din aceste aparate şi le dă prospeţime.

Lămâile sunt o sursă importantă de acid citric. Acesta este un excelent conservant natural şi dă un gust acru mâncărurilor şi băuturilor. Coaja ei şi partea albă inferioară (albedo) conţin pectină, folosită în industria alimentară ca agent de îngroşare, de coagulare şi ca emulsificator. Din coajă se extrage şi uleiul utilizat ca ingredient în produsele alimentare, farmaceutice şi cosmetice. Iar lista întrebuinţărilor care i se dau lămâii nu se opreşte aici. Într-adevăr, lămâia este un fruct bun la toate.