Salt la conţinut

Salt la cuprins

N-au renunţat la mine

N-au renunţat la mine

Îmi plăcea alcoolul, dar şi violenţa. Într-o zi însă am primit o veste tragică, ce m-a determinat să-mi reanalizez viaţa. Permiteţi-mi să vă spun povestea mea.

M-AM născut în 1943 în oraşul Rubottom (Oklahoma, SUA). Toată copilăria mea a fost plină de violenţă. În ultimul an de liceu m-am apucat de băut. Şi, pentru că tatăl meu era alcoolic şi violent, între noi s-a creat o relaţie de prietenie destul de ciudată. Mergeam împreună la petreceri dansante şi la alte evenimente sociale doar ca să bem şi să ne batem.

În 1966 m-am căsătorit cu Shirley. Am avut doi copii, pe Angela şi pe Shawn. Cu toate acestea, nu m-am lăsat de băutură. Ca să-mi suplimentez veniturile, am început să cultiv şi să vând canabis. În plus, lucram ca un fel de bodyguard la diverse baruri din oraş, ceea ce-mi dădea ocazia să-mi satisfac setea de alcool şi de violenţă. Nu-mi era frică de nimeni şi de nimic şi nici nu-mi păsa de sentimentele altora.

„Să nu-mi aduci pe nimeni să stea de vorbă cu mine!“

Vărul lui Shirley s-a mutat în California. Acolo a studiat Biblia şi a devenit Martor al lui Iehova. Când s-a întors în Oklahoma, i-a împărtăşit cele învăţate şi lui Shirley, care imediat a înţeles că acesta era adevărul. După ce a studiat temeinic Biblia, Shirley s-a hotărât să devină şi ea Martoră a lui Iehova şi s-a botezat în 1976. Nu doream deloc să am de-a face cu religia ei. De aceea i-am zis: „Să nu-mi aduci pe nimeni să stea de vorbă cu mine! Vă pierdeţi vremea“.

Shirley n-a făcut niciodată compromis de la principiile biblice şi a continuat să-mi arate iubire. De fapt, de fiecare dată când ea şi copiii plecau la sala Regatului, unde se ţin întrunirile creştine, mă invita cu drag să-i însoţesc. Şi fiica mea, Angela, îmi spunea: „Tati, ne-ar plăcea să vii cu noi!“.

Deoarece eram implicat în tot felul de activităţi ilegale purtam adesea cu mine un pistol. Uneori chiar dispăream de acasă zile întregi, ceea ce crea tensiuni în căsnicia noastră. Când mă întorceam, încercam să îndulcesc lucrurile însoţind-o pe Shirley la câteva întruniri. Martorii mă tratau cu amabilitate, iar învăţăturile lor păreau să aibă logică.

La un moment dat, un bătrân de congregaţie s-a oferit să studieze Biblia cu mine. Am acceptat, dar, din păcate, cele învăţate la studiu n-au prea avut efect asupra mea, în principal pentru că n-am renunţat la vechii mei prieteni. Conştient de pericolul exercitat de tovărăşiile rele, Martorul mi-a arătat în Biblie câteva principii pertinente (1 Corinteni 15:33). Deşi sfatul său se baza pe Scripturi, eu m-am ofensat şi am întrerupt studiul, ba chiar m-am implicat şi mai mult în vechile mele activităţi. Cât de mult am rănit-o pe Shirley şi pe copii cu mândria mea prostească!

„Încă te iubim!“

În 1983 am primit o veste tragică. Nepotul meu, la care ţineam foarte mult, murise. Moartea lui m-a afectat profund şi m-a făcut să mă gândesc la propria viaţă. Mi-am dat seama că îmi distrugeam căsnicia şi că îi făceam să sufere exact pe cei care contau cel mai mult pentru mine, pe soţia şi pe copiii mei. Acesta a fost punctul de cotitură în viaţa mea. La înmormântare, un Martor în vârstă, pe nume John, m-a cuprins pe după umeri cu afecţiune şi mi-a zis: „Să ştii că încă te iubim!“. Era chiar încurajarea de care aveam nevoie! L-am sunat pe John a doua zi şi i-am zis că doream să reîncep studiul Bibliei, sperând că de data aceasta aveam să fac schimbările pe care ar fi trebuit să le fac cu mult timp în urmă.

Cu ocazia primului nostru studiu, am discutat despre rugăciune şi i-am spus lui John că voi încerca să pun în practică ce am învăţat. În ziua următoare, am început să-mi caut un loc de muncă cinstit, dar fără rezultate. În timp ce eram la volanul camionetei, m-am rugat cu voce tare: „Iehova, dacă vrei să rămân în zonă, ai face bine să-mi găseşti un serviciu“. Apoi mi-am zis în sinea mea: „Ce prostie! Să vorbesc de unul singur!“. Evident, încrederea mea că Dumnezeu este ‘Ascultătorul rugăciunii’ trebuia încă să crească — ca de altfel şi calitatea rugăciunilor mele (Psalmul 65:2). Spre surprinderea mea, chiar a doua zi am primit o ofertă de muncă.

Odată ce am conştientizat puterea rugăciunii, iubirea mea faţă de Iehova şi încrederea în îndrumarea lui s-au adâncit

Ca urmare, am început să mă rog mai des şi cu sinceritate. În repetate rânduri am simţit binecuvântarea lui Iehova. Întotdeauna am crezut în Dumnezeu, dar aceste situaţii m-au ajutat să-mi dau seama cât de adevărate sunt cuvintele din 1 Ioan 5:14, unde se spune: „Indiferent ce am cere după voinţa sa, El ne ascultă“. Odată ce am conştientizat puterea rugăciunii, iubirea mea faţă de Iehova şi încrederea în îndrumarea lui s-au adâncit (Proverbele 3:5, 6).

Când am început să asist din nou la întrunirile creştine, Martorii m-au întâmpinat cu căldură. În plus, mi-am dat seama că ei ‘se iubesc profund unii pe alţii, din inimă’, ceea ce m-a impresionat nespus (1 Petru 1:22). Am înţeles şi adevărul cuvintelor din Proverbele 13:20: „Cine umblă cu înţelepţii devine înţelept, dar cine se întovărăşeşte cu cei fără minte o duce rău“.

Ani la rând le creasem greutăţi şi suferinţe soţiei şi copiilor mei, dar acum mă străduiam să fiu paşnic şi să comunic mai bine, precum şi să fiu un soţ şi un tată mai bun. Am început să aplic sfatul Bibliei potrivit căruia „soţii trebuie să-şi iubească soţiile ca pe corpul lor“, iar taţii ‘nu trebuie să-i exaspereze pe copiii lor, ca să nu se descurajeze’ (Efeseni 5:28; Coloseni 3:21).

Cum era de aşteptat, schimbările pe care le făceam au avut un efect extraordinar asupra familiei noastre. M-am convins de adevărul cuvintelor lui Isus consemnate în Matei 5:3: „Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale“. În sfârşit, găsisem adevărata fericire!

În iunie 1984, fiica mea, Angela, a fost intervievată la un congres al Martorilor lui Iehova. Ea a descris ce fel de persoană eram cândva şi ce schimbări am făcut. În încheierea interviului a spus că era încântată să mă vadă stând pe primul rând, între cei care urmau să se boteze în acea zi.

Alături de soţia mea, Shirley

Îi sunt foarte recunoscător lui Iehova pentru că nu renunţă la oameni ca mine! De asemenea, le sunt recunoscător lui Shirley şi copiilor pentru că nici ei nu au renunţat la mine. Fiind o creştină adevărată, Shirley a aplicat cu loialitate porunca din 1 Petru 3:1: „Soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, pentru ca, dacă unii nu ascultă de cuvânt, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea soţiilor lor“. Loialitatea, răbdarea şi conduita ei excelentă din toţi anii în care m-am comportat nebuneşte m-au călăuzit pe calea spre adevăr.

Mă folosesc adesea de exemplul ei pentru a-i încuraja pe cei al căror partener nu le împărtăşeşte convingerile să nu renunţe la el. Obişnuiesc să le spun: „La timpul potrivit, prin puterea Cuvântului său, Biblia, şi prin frumoasa ta conduită, Iehova îl poate ajuta pe partenerul tău să facă schimbările necesare, chiar dacă acum acest lucru ţi se pare imposibil“.