Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

Mapamond

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), violenţa împotriva femeilor a devenit „o problemă de sănătate publică, ce a luat proporţii epidemice pe întregul glob”. „Aproximativ 35% dintre femeile din întreaga lume vor fi, la un moment dat, victima violenţei din partea partenerului sau a altui bărbat”, precizează OMS. „Violenţa în cuplu este cea mai răspândită formă de violenţă împotriva femeilor, afectând 30% dintre femeile din întreaga lume.”

Marea Britanie

Într-un sondaj la care au participat 64 303 persoane, 79% au declarat că „religia este cauza multor necazuri şi conflicte în lumea de azi”. Mai mult, un recensământ din 2011 efectuat în Anglia şi Ţara Galilor a dezvăluit că doar 59% din populaţie se declară creştini, faţă de 72%, în 2001. Pe parcursul aceleiaşi perioade, proporţia celor care au susţinut că nu aparţin vreunei religii a crescut de la 15% la 25%.

China

Potrivit unor ştiri, legea recent amendată le cere copiilor adulţi nu doar să-şi viziteze cu regularitate părinţii în vârstă, ci şi să se străduiască să le satisfacă „necesităţile afective”. Legea, în schimb, „nu stipulează pedepse” pentru cei ce nu o respectă.

Europa

În prezent, organizaţiile criminale contrafac bunuri de larg consum, precum cosmetice, detergenţi şi chiar alimente. „Aproape orice ingredient care are chiar şi o valoare economică moderată prezintă riscul de a fi falsificat”, declară preşedintele unei companii de consultanţă privind siguranţa alimentelor. Potrivit unui specialist, compoziţia a 10% din produsele alimentare ce pot fi cumpărate în ţările dezvoltate nu corespunde normelor de producţie.