Copilul vostru de şase ani întreabă: „Tu vei muri vreodată?”. Uluiţi de o asemenea întrebare, vă gândiţi: „Este copilul meu suficient de mare ca să înţeleagă răspunsul? Cum să-i vorbesc despre moarte?”.

Copiii se gândesc şi ei la moarte. Unii chiar se joacă unele jocuri în care cineva se preface că moare. De aceea, moartea nu ar trebui considerată un subiect tabu, iar întrebările pe această temă nu ar trebui să vă sperie. Dacă din când în când veţi vorbi deschis despre moarte, vă veţi ajuta copilul să facă faţă pierderii unei persoane dragi.

Dacă-i vorbiţi celui mic despre moarte nu înseamnă că-i veţi stârni gânduri macabre. Dimpotrivă, îl veţi ajuta să-şi alunge temerile. Cu toate acestea, va trebui să-i corectaţi unele idei înţelese greşit. De exemplu, potrivit specialiştilor, mulţi copii cu vârsta sub şase ani nu percep moartea ca pe ceva permanent. În timpul unui joc, un copil poate „să moară”, iar în secunda următoare să fie din nou „viu”.

Când mai cresc, copiii încep să perceapă gravitatea morţii, motiv pentru care vor pune întrebări, se vor îngrijora şi vor avea unele temeri, îndeosebi dacă o persoană dragă a murit. De aceea, este vital să discutaţi cu copilul pe această temă. Psihiatrul Marion Haza subliniază: „Dacă simte că nu i se permite să vorbească despre acest subiect acasă, copilul începe să dezvolte anxietăţi legate de moarte”.

Nu trebuie să vă îngrijoraţi peste măsură cu privire la ce veţi spune. Potrivit unui studiu, copiii nu vor decât „să afle adevărul, exprimat prin cuvinte delicate”. Fiţi siguri că un copil nu va pune întrebări decât dacă este pregătit să audă răspunsul.

Profitaţi de ocaziile ivite pentru a vorbi despre moarte. Dacă copilul vede o pasăre moartă pe marginea drumului sau dacă îi moare un animal de companie la care a ţinut mult, folosiţi întrebări simple pentru a-l încuraja să vorbească. De exemplu, l-aţi putea întreba: „Crezi că un animal mort suferă? Oare îi este frig sau foame? De unde ştii că un animal sau un om este mort?”. (Principiu biblic: Eclesiastul 3:1, 7)

Nu-i ascundeţi adevărul. Când o persoană cunoscută sau o rudă moare, evitaţi eufemismele care creează confuzie, cum ar fi: „A plecat dintre noi”. Copilul ar putea trage concluzia greşită că cel ce a murit se va întoarce curând acasă. Folosiţi, în schimb, cuvinte simple şi directe. De exemplu, aţi putea spune: „Când bunica a murit, corpul ei a încetat să funcţioneze. Nu putem vorbi cu ea, dar nu o vom uita niciodată”. (Principiu biblic: Efeseni 4:25)

Încurajaţi-l. Copilul ar putea crede că acţiunile sau gândurile lui au provocat moartea cuiva. În loc să-i spuneţi doar că el nu este răspunzător de cele întâmplate, aţi putea să-l întrebaţi: „Ce te face să crezi că este vina ta?”. Ascultaţi-l cu atenţie, fără să-i minimalizaţi sentimentele. Şi, pentru că un copil mic ar putea crede că moartea e contagioasă, asiguraţi-l că nu se află în pericol.

Ajutaţi-l să se deschidă. Vorbiţi-i fără reţineri despre cei dragi care au murit, inclusiv despre rude pe care el nu le-a cunoscut niciodată. Aţi putea să-i vorbiţi despre unele amintiri frumoase pe care le aveţi cu o mătuşă, cu un unchi sau cu un bunic şi să-i povestiţi întâmplări amuzante. Când vorbiţi deschis despre aceştia, vă ajutaţi copilul să înţeleagă că nu trebuie să evite să vorbească ori să se gândească la ei. Totuşi, nu-l obligaţi să vorbească. Puteţi aborda subiectul altă dată, când consideraţi că e momentul potrivit. (Principiu biblic: Proverbele 20:5).