Salt la conţinut

Salt la cuprins

SUBIECTUL DE COPERTĂ

Trei întrebări pe care oamenii i le-ar pune lui Dumnezeu

Trei întrebări pe care oamenii i le-ar pune lui Dumnezeu

SUSAN a început să-şi pună întrebări despre Dumnezeu la vârsta de şapte ani, când prietenul ei de nouă ani, Al, a fost diagnosticat cu poliomielită, spitalizat şi nevoit apoi să trăiască într-un plămân de oţel. Ea a scris despre această întâmplare în numărul din 6 ianuarie 2013 al ziarului The New York Times.

După ce şi-a vizitat prietenul la spital, Susan şi-a întrebat mama: „De ce i-ar face Dumnezeu aşa ceva unui băieţel?”.

„Preotul ar spune că Dumnezeu are motivele lui, dar nu ştiu care ar putea fi acestea”, a răspuns mama.

Doi ani mai târziu, în 1954, a devenit disponibil vaccinul împotriva poliomielitei, descoperit de Jonas Salk. Mama lui Susan i-a spus fiicei sale că este posibil ca Dumnezeu să fi influenţat cercetările omului de ştiinţă.

Care a fost reacţia lui Susan? „Dumnezeu ar fi trebuit să-i îndrume pe doctori mai demult, pentru ca Al să nu ajungă într-un plămân de oţel!”

Susan şi-a încheiat relatarea prin următoarele cuvinte: „[Al] a murit opt ani mai târziu. Pe atunci, eram deja o atee convinsă”.

Asemenea lui Susan, mulţi oameni care au suferit în urma unor situaţii tragice sau au fost martorii unor tragedii nu găsesc răspunsuri satisfăcătoare la întrebările lor cu privire la Dumnezeu. Unii devin atei. Alţii poate că nu neagă în totalitate existenţa lui Dumnezeu, însă devin sceptici.

Nu trebuie să tragem concluzia că ateii şi scepticii nu ştiu nimic despre religie. Din contră, ceea ce îi determină adesea pe aceşti oameni să-şi piardă credinţa în Dumnezeu este tocmai contactul lor cu religia. Din punctul lor de vedere, religia organizată nu a reuşit să răspundă la întrebările esenţiale ale vieţii. Despre ce fel de întrebări este vorba? Paradoxal, de cele mai multe ori, acestea sunt aceleaşi întrebări pe care şi le pun şi cei ce se declară credincioşi. Să analizăm în continuare trei întrebări pe care mulţi oameni i le-ar pune lui Dumnezeu – dacă ar avea ocazia – şi răspunsurile pe care le oferă Biblia.

1. „DE CE PERMIŢI SUFERINŢA?”

De ce ar pune cineva această întrebare?

Mulţi spun: „Un Dumnezeu iubitor nu ar permite să se întâmple atâtea tragedii”.

GÂNDIŢI-VĂ: Obiceiurile oamenilor din alte culturi ni s-ar putea părea ciudate, ba chiar şocante. Am putea ajunge cu uşurinţă să le interpretăm greşit acţiunile. De exemplu, în anumite culturi menţinerea contactului vizual e considerată un semn de sinceritate, pe când în altele, lipsă de respect. Chiar şi în astfel de cazuri, nu am avea niciun motiv să spunem că oamenii dintr-o anumită cultură greşesc. Tot ce trebuie să facem este să îi cunoaştem mai bine.

Ar putea sta lucrurile la fel când vine vorba de modul în care îl înţelegem pe Dumnezeu? Mulţi cred că existenţa suferinţei dovedeşte inexistenţa lui Dumnezeu. Alţii însă, care au ajuns să înţeleagă de ce permite Dumnezeu suferinţa, sunt convinşi că el există.

CE SPUNE BIBLIA: Gândurile şi căile lui Dumnezeu sunt diferite de ale noastre (Isaia 55:8, 9). De aceea, acţiunile sale, precum şi motivele pentru care aşteaptă înainte să acţioneze ni s-ar putea părea ciudate.

Totuşi, Biblia nu ne cere să acceptăm expresii lipsite de sens, de genul „Necunoscute sunt căile Domnului”. Dimpotrivă, ne îndeamnă să aflăm mai multe despre Dumnezeu, ajutându-ne să înţelegem de ce acţionează într-un anumit fel sau într-un anumit moment. * Astfel, putem ajunge să ne apropiem de el (Iacov 4:8).

2. „DE CE EXISTĂ ATÂT DE MULTĂ IPOCRIZIE RELIGIOASĂ?”

De ce ar pune cineva această întrebare?

Unii ar putea gândi: „Dacă Dumnezeu ar aprecia sinceritatea, nu ar exista atât de multă făţărnicie în rândul celor ce pretind că-i slujesc”.

GÂNDIŢI-VĂ: Un fiu ignoră educaţia primită de la tatăl său şi pleacă de acasă, alegând să ducă o viaţă depravată. Deşi tatăl nu-i aprobă conduita, el îi respectă decizia. Ar trebui cei care intră ulterior în contact cu fiul să tragă concluzia că acesta a avut un tată rău sau chiar că nu a avut tată? Nu! În mod asemănător, ipocrizia religioasă dovedeşte doar că Dumnezeu le permite oamenilor să-şi aleagă propriul drum în viaţă.

CE SPUNE BIBLIA: Dumnezeu urăşte ipocrizia religioasă (Ieremia 7:29-31; 32:35). În acelaşi timp, el le permite oamenilor să-şi exercite liberul arbitru. Multe persoane care pretind că au credinţă în Dumnezeu aleg să urmeze învăţături religioase elaborate de om şi să-şi stabilească singure normele morale (Matei 15:7-9).

Însă în religia aprobată de Dumnezeu nu există ipocrizie. * Isus a spus: „Prin aceasta vor şti toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi” (Ioan 13:35). Iar iubirea trebuie să fie „fără ipocrizie” (Romani 12:9). Majoritatea religiilor nu au respectat această cerinţă. De exemplu, în timpul genocidului din 1994 din Rwanda, zeci de mii de oameni religioşi au masacrat persoane din aceeaşi confesiune religioasă doar pentru că acestea făceau parte dintr-un alt trib. În schimb, Martorii lui Iehova nu au luat parte la acest masacru. Mulţi dintre ei şi-au protejat fraţii de credinţă, precum şi pe alţii, chiar cu riscul de a-şi pierde viaţa. Astfel de acte pline de altruism dovedesc că există religie fără ipocrizie.

3. „DE CE EXISTĂM?”

De ce ar pune cineva această întrebare?

Unii s-ar putea întreba: „De ce trăiesc oamenii doar 80-90 de ani şi apoi mor? Care este scopul unei existenţe atât de scurte?”.

GÂNDIŢI-VĂ: Deşi nu cred în Dumnezeu, mulţi oameni recunosc că ordinea şi complexitatea caracteristice lumii vii nu pot fi întâmplătoare. Ei înţeleg că planeta noastră, alte planete şi luna sunt alcătuite şi poziţionate în aşa fel încât să susţină viaţa pe pământ. Ei consideră că legile fizice care guvernează universul sunt de o precizie uimitoare, reglate perfect; până şi cea mai mică modificare în vreuna din aceste legi ar face imposibilă viaţa pe pământ.

CE SPUNE BIBLIA: Cu toate că mulţi oameni văd în scurta existenţă umană o dovadă a inexistenţei lui Dumnezeu, lumea vie oferă nenumărate dovezi că există totuşi un Creator (Romani 1:20). El a avut un scop când a creat toate aceste lucruri, iar motivul existenţei noastre este strâns legat de acest scop. Dumnezeu i-a creat pe oameni ca să trăiască veşnic pe pământ şi nu a renunţat la scopul lui (Psalmul 37:11, 29; Isaia 55:11).

Deşi lumea vie ne oferă dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi ne dezvăluie unele dintre calităţile sale, aceasta nu ne ajută să-i înţelegem scopul. Putem însă cunoaşte scopul lui Dumnezeu şi, prin urmare, rostul existenţei noastre întrucât el ni l-a dezvăluit în Biblie prin termeni simpli şi clari. * Martorii lui Iehova vă invită să analizaţi dintr-o nouă perspectivă răspunsurile pe care le oferă Biblia.

^ par. 17 Pentru informaţii privind motivul pentru care permite Dumnezeu suferinţa, vezi capitolul 11 al cărţii Ce ne învaţă în realitate Biblia?, publicate de Martorii lui Iehova. Este disponibilă şi pe www.pr418.com.

^ par. 23 Pentru mai multe informaţii, vezi capitolul 15 al cărţii Ce ne învaţă în realitate Biblia?, publicate de Martorii lui Iehova. Este disponibilă şi pe www.pr418.com.

^ par. 29 Pentru mai multe informaţii, vezi capitolul 3 al cărţii Ce ne învaţă în realitate Biblia?, publicate de Martorii lui Iehova. Este disponibilă şi pe www.pr418.com.