AJUTOR PENTRU FAMILII | CĂSNICIE
Cum să abordaţi diferenţele dintre voi
DIFICULTATEA
Ţie îţi place sportul, însă partenerul tău conjugal preferă să citească. Tu eşti o persoană meticuloasă şi bine organizată, iar partenerul tău e cam dezordonat. Ţie îţi place să socializezi, dar partenerul tău preferă intimitatea.
„Pur şi simplu, nu suntem compatibili!”, îţi zici. „Cum de n-am observat asta înainte de căsătorie?”
Probabil că aţi observat aceste diferenţe, cel puţin într-o anumită măsură. Dar pe atunci eraţi mai dispuşi să faceţi concesii, atitudine pe care ar fi bine să o recâştigaţi acum, că sunteţi căsătoriţi. Articolul de faţă vă va ajuta în acest sens. Pentru început, să analizăm câteva adevăruri privitoare la aşa-zise incompatibilităţi.
CE AR TREBUI SĂ ŞTIŢI
Unele diferenţe sunt serioase. Întâlnirile au, în mare parte, rolul de a-i ajuta pe cei doi să stabilească dacă sunt compatibili sau nu. Prin urmare, dacă în această perioadă descoperă diferenţe serioase, multe cupluri aleg să se despartă decât să intre în mod neînţelept într-o căsnicie în care cei doi vor fi mereu la poli opuşi. Dar ce se poate spune despre diferenţele mai puţin serioase, genul de diferenţe care există în orice căsnicie?
Nu există două persoane identice. Aşadar, e firesc ca între doi soţi să existe diferenţe în mai multe privinţe.
Domeniile de interes. „Activităţile în aer liber nu au fost niciodată pe placul meu”, mărturiseşte o soţie pe nume Anna *. „Dar soţul meu escaladează munţi înzăpeziţi şi face drumeţii zile în şir încă din copilărie!”
Obiceiurile. „Soţia mea poate să stea trează până noaptea târziu şi la 5.00 dimineaţa să fie totuşi în picioare. Eu, în schimb, am nevoie de şapte sau opt ore de somn, altfel sunt morocănos”, recunoaşte un soţ pe nume Brian.
Personalitatea. S-ar putea să ai o fire mai rezervată, în timp ce partenerul tău să fie extrovertit. „Nu am fost obişnuit să vorbesc despre problemele personale, dar soţia mea provine dintr-o familie în care totul era discutat pe faţă”, mărturiseşte un soţ pe nume David.
Diferenţele pot aduce foloase. „Modul meu de a acţiona poate că e bun, dar asta nu înseamnă că e şi singurul”, spune o soţie pe nume Helena.
CE PUTEŢI FACE
Susţineţi-vă partenerul. Iată ce spune un soţ pe nume Adam: „Pe soţia mea, Karen, n-o interesează deloc sportul. Totuşi, a venit de câteva ori cu mine la meciuri şi chiar a făcut galerie alături de mine. Lui Karen, în schimb, îi plac la nebunie muzeele de artă, aşa că merg cu ea şi stăm acolo cât vrea ea. Îmi dau silinţa să arăt interes faţă de artă deoarece ştiu că asta e important pentru ea”. (Principiu biblic: 1 Corinteni 10:24)
Lărgiţi-vă orizontul. Modul în care partenerul vostru vede lucrurile nu e neapărat greşit doar pentru că e diferit de al vostru. La aceeaşi concluzie a ajuns un soţ pe nume Alex: „Am fost mereu de părere că o linie dreaptă este cea mai scurtă cale între două puncte şi că orice altă variantă ar fi ineficientă. Dar căsnicia m-a ajutat să înţeleg că două puncte pot fi unite în multe moduri şi că fiecare metodă este eficientă în felul ei”. (Principiu biblic: 1 Petru 5:5)
Fiţi realişti. A fi compatibili nu înseamnă nicidecum a fi identici. Prin urmare, nu trageţi concluzia că aţi făcut o greşeală căsătorindu-vă doar pentru că acum au devenit evidente unele diferenţe. „Mulţi dau înapoi sub pretextul că au fost orbiţi de dragoste”, se spune în cartea The Case Against Divorce. Cu toate acestea, „fiecare zi pe care aţi petrecut-o împreună şi în care aţi fost fericiţi dezvăluie că, în ciuda oricăror diferenţe fireşti, vă puteţi iubi”, mai precizează cartea. Străduiţi-vă ‘să vă suportaţi în continuare unul pe celălalt chiar dacă aveţi motive să vă plângeţi împotriva celuilalt’ (Coloseni 3:13).
Sfat: Notaţi pe o bucată de hârtie ce vă place la partenerul vostru, ce iubiţi la el şi ce consideraţi că aveţi în comun. Apoi scrieţi ce diferenţe există între voi. S-ar putea să constataţi că acele diferenţe nu sunt atât de serioase pe cât credeaţi. Această listă vă ajută şi să vedeţi în ce domenii aţi putea fi mai tolerant cu partenerul vostru şi l-aţi putea susţine mai bine. „Apreciez când soţia se adaptează preferinţelor mele şi ştiu că şi ea apreciază când eu fac asta”, spune un soţ pe nume Kenneth. „Chiar dacă pretinde sacrificiu din partea mea, când ea e fericită, şi eu sunt fericit.” (Principiu biblic: Filipeni 4:5)
^ par. 10 Unele nume din acest articol au fost schimbate.