MIDIILE se fixează de stânci, de lemn sau de carenele navelor. Totuși, spre deosebire de alte viețuitoare marine, care se lipesc de o suprafață, midiile stau agățate cu ajutorul unei rețele de filamente denumite bisus. Această metodă îi conferă midiei mai multă flexibilitate pentru a se hrăni și a migra. Firele bisus însă par mult prea subțiri pentru a rezista impactului valurilor oceanului. Cum reușește midia să stea agățată și să nu fie luată de valuri?

Gândiți-vă: Firele bisus sunt rigide la un capăt, însă moi și elastice la celălalt. Cercetătorii au descoperit că proporția exactă folosită de midie – 80% material rigid și 20% material moale – este esențială pentru realizarea celei mai puternice fixări. Drept urmare, midia poate face față forțelor puternice de împingere și de tragere exercitate de curenții marini.

Profesorul Guy Genin afirmă că rezultatele cercetărilor sunt „uimitoare”, adăugând: „Secretul acestei viețuitoare constă în îmbinarea structurală inteligentă a părții moi cu cea rigidă”. Cercetătorii consideră că structura firelor bisus ar putea avea întrebuințări diverse, precum fixarea unor echipamente pe clădiri și pe nave subacvatice, lipirea tendoanelor de oase și închiderea inciziilor chirurgicale. „Natura este un tezaur nesfârșit în ce privește metodele de aderență”, afirmă Herbert Waite, profesor la Universitatea California din Santa Barbara (SUA).

Ce credeți? Sunt firele bisus ale midiei rezultatul evoluției? Sau sunt opera unui Proiectant?