SUBIECTUL DE COPERTĂ | ESTE BIBLIA ÎNTR-ADEVĂR DE LA DUMNEZEU?
Biblia – Exactă în toate privințele
Exactă din punct de vedere științific
DEȘI nu este o carte de știință, Biblia conține informații exacte când face referire la lumea înconjurătoare. Să analizăm câteva exemple din domeniul meteorologiei și al geneticii.
METEOROLOGIE – FORMAREA PLOII
Biblia afirmă: „[Dumnezeu] trage în sus picăturile de apă; ele se cern sub formă de ploaie și ceață, astfel că norii se scurg”. (Iov 36:27, 28)
Biblia descrie aici cele trei etape ale circuitului apei în natură. Dumnezeu, Sursa căldurii Soarelui, „trage în sus picăturile de apă” prin evaporare (1). Apoi, vaporii de apă ajunși în atmosferă formează nori și, prin condensare (2), apa cade înapoi pe pământ sub formă de ploaie sau alte tipuri de precipitații (3). Nici în prezent meteorologii nu înțeleg pe deplin toate detaliile acestui fenomen. Interesant, Biblia pune următoarea întrebare: „Cine poate să înțeleagă straturile de nori?”. (Iov 36:29) Totuși, Creatorul înțelege ciclul apei și a vrut ca un om să scrie aceste informații exacte în Biblie. În plus, a făcut aceasta cu mult timp înainte ca oamenii de știință să poată explica etapele de bază ale procesului.
GENETICĂ – DEZVOLTAREA EMBRIONULUI UMAN
Regele David, un scriitor biblic, i-a spus lui Dumnezeu: „Ochii tăi m-au văzut când eram doar un embrion și în cartea ta au fost așternute în scris toate părțile lui”. (Psalmul 139:16) Folosind un limbaj poetic, David face referire la dezvoltarea unui embrion conform instrucțiunilor scrise într-o „carte”, adică conform unui plan. Uimitor, cuvintele au fost așternute în scris cu circa 3 000 de ani în urmă!
Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea, botanistul austriac Gregor Mendel a descoperit principiile de bază ale geneticii. Și doar în aprilie 2003, cercetătorii au finalizat secvențierea genomului uman, care conține toate informațiile genetice necesare formării organismului uman. Cercetătorii au asemănat codul genetic cu un dicționar plin de cuvinte alcătuite din literele unui alfabet. Cuvintele formează instrucțiuni genetice, pe baza cărora părțile unui embrion, precum creierul, inima, plămânii și membrele, se dezvoltă urmând etape precise, la momente stabilite. Pe bună dreptate, genomul a fost numit de cercetători drept „cartea vieții”. Cum putea deține David informații atât de exacte? Cu umilință, el a recunoscut: „Spiritul lui Iehova a vorbit prin mine și cuvântul lui a fost pe limba mea” a. (2 Samuel 23:2)
Prezice cu exactitate viitorul
ESTE foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să știi când, cum și în ce măsură se vor ridica sau vor cădea regate sau orașe. Totuși, Biblia a prezis în detaliu distrugerea unor puteri și orașe importante. Să analizăm doar două exemple.
CĂDEREA ȘI PUSTIIREA BABILONULUI
Anticul Babilon a fost centrul unui puternic imperiu care a influențat partea occidentală a Asiei timp de secole. La un moment dat, a fost cel mai mare oraș al lumii. Totuși, cu circa 200 de ani înainte, Dumnezeu l-a inspirat pe Isaia, un scriitor biblic, să profețească că un conducător pe nume Cirus avea să cucerească Babilonul și că acest oraș nu avea să mai fie locuit niciodată. (Isaia 13:17-20; 44:27, 28; 45:1, 2) Dar chiar așa s-a întâmplat?
În octombrie 539 î.e.n., într-o singură noapte, Cirus cel Mare a cucerit Babilonul. Cu trecerea timpului, canalele care cândva irigau regiunea fertilă din jur s-au înfundat din cauza neglijenței. Potrivit izvoarelor istorice, în anul 200 e.n., zona era deja pustie. În prezent, din Babilon nu au mai rămas decât niște ruine. Exact cum profețise Biblia, Babilonul ‘a ajuns în întregime o întindere pustie’. (Ieremia 50:13)
Cum a putut scriitorul biblic să prevadă desfășurarea evenimentelor cu atâta exactitate? Biblia dezvăluie că a fost o „judecată împotriva Babilonului, pe care Isaia, fiul lui Amoț, a văzut-o în viziune”. (Isaia 13:1)
NINIVE – „UN ȚINUT ARID, CA PUSTIUL”
Orașul Ninive, capitala Imperiului Asirian, a fost considerat o capodoperă a arhitecturii. El se mândrea cu străzi largi, grădini publice, temple și palate uriașe. Însă profetul Țefania a prezis că acest oraș splendid va deveni „un ținut arid, ca pustiul”. (Țefania 2:13-15)
Ninive a fost complet distrus de forțele armate ale babilonienilor și mezilor în secolul al VII-lea î.e.n. Potrivit unei lucrări de referință, orașul cucerit „a ajuns să fie dat uitării pentru 2 500 de ani”. Un timp, oamenii au avut îndoieli că Ninive existase cu adevărat. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea, arheologii au descoperit ruinele orașului. În prezent, situl se află într-o stare de degradare, fiind ținta vandalilor. Ca urmare, Fondul patrimoniului mondial a lansat un avertisment: „Vestigiile anticului Ninive ar putea fi pierdute pentru totdeauna”.
Cum a știut Țefania dinainte ce urma să se întâmple? Profetul a recunoscut: „Cuvântul lui Iehova . . . a venit la [mine]”. (Țefania 1:1)
Biblia răspunde la întrebările importante ale vieții
BIBLIA oferă răspunsuri convingătoare la întrebările importante ale vieții. Să analizăm câteva exemple.
DE CE EXISTĂ ATÂT DE MULTĂ RĂUTATE ȘI SUFERINȚĂ ÎN LUME?
Biblia analizează problema răutății și a suferinței. Iată ce spune ea:
-
„Un om stăpânește peste alt om spre paguba lui.” (Eclesiastul 8:9)
Guvernarea umană coruptă și incompetentă a produs suferințe de nedescris.
-
„Timpul și evenimentele neprevăzute îi ajung pe toți.” (Eclesiastul 9:11)
Evenimente neprevăzute, precum boli grave, accidente sau dezastre naturale, se pot abate asupra oricui, oricând și oriunde.
-
„Printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea.” (Romani 5:12)
Imperfecțiunea umană și moartea nu existau la început, când au fost creați primii oameni. ‘Păcatul a intrat în lume’ când aceștia au ales în mod deliberat să nu asculte de Creatorul lor.
Biblia nu doar explică de ce suferă oamenii. Ea promite că Dumnezeu va elimina răutatea și „va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi”. (Revelația 21:3, 4)
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU NOI CÂND MURIM?
Biblia arată că moartea este o stare de inactivitate și de inconștiență totală. „Cei vii sunt conștienți că vor muri, dar cei morți nu sunt conștienți de nimic”, se spune în Eclesiastul 9:5. Când murim, ‘gândurile noastre pier’. (Psalmul 146:4) Prin urmare, întreaga activitate a creierului, inclusiv funcțiile organelor senzoriale, încetează la moarte. Aceasta înseamnă că, după ce murim, nu mai putem acționa, simți sau gândi.
Însă Biblia nu doar dezvăluie care este starea morților. Ea oferă minunata speranță a învierii, adică perspectiva de a fi treziți din somnul profund al morții. (Osea 13:14; Ioan 11:11-14)
CARE ESTE SENSUL VIEȚII?
Potrivit Bibliei, Iehova Dumnezeu a creat bărbatul și femeia. (Geneza 1:27) Astfel, primul om, Adam, este numit „fiul lui Dumnezeu”. (Luca 3:38) Omul a fost creat cu scopul de a avea o relație de prietenie cu Tatăl său ceresc și de a trăi fericit și împlinit pe pământ pentru totdeauna. De aceea, toți oamenii sunt înzestrați cu necesități spirituale, adică cu dorința firească de a învăța despre Dumnezeu. Ca urmare, Biblia afirmă: „Fericiți sunt cei conștienți de necesitățile lor spirituale”. (Matei 5:3)
În plus, Biblia spune: „Fericiți sunt cei care aud cuvântul lui Dumnezeu și îl respectă”. (Luca 11:28) Biblia nu doar ne învață despre Dumnezeu, ci ne și ajută să trăim o viață fericită și ne dă o speranță de viitor.
Ce ar trebui să știi despre Autorul Bibliei
DUPĂ ce au analizat dovezile, milioane de oameni de pe întregul glob au ajuns la concluzia că Biblia nu este doar o operă literară antică. Ei sunt convinși că Biblia este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, prin care acesta comunică cu toți oamenii, inclusiv cu tine! Ea conține invitația din partea lui Dumnezeu de a-l cunoaște și de a deveni prietenul lui. „Apropiați-vă de Dumnezeu, iar el se va apropia de voi”, promite Biblia. (Iacov 4:8)
Făcând cercetări în Biblie poți afla lucruri emoționante. Așa cum prin simpla citire a unei cărți îți faci o idee despre autorul ei și despre gândurile lui, tot așa citind Biblia poți afla câte ceva despre sentimentele și gândurile Autorului ei, Dumnezeu. Gândește-te ce poate însemna acest lucru pentru tine. Poți ajunge să cunoști sentimentele Creatorului tău! În plus, Biblia ne dezvăluie:
Ai dori să afli mai multe? Martorii lui Iehova sunt bucuroși să te ajute. Poți beneficia de un studiu gratuit al Bibliei. Acesta te va apropia mai mult de Autorul Bibliei: Iehova Dumnezeu.
Acest articol a analizat doar câteva dovezi care atestă că Biblia este o carte de inspirație divină. Pentru informații suplimentare, scanează acest cod sau vezi capitolul 2 al cărții Ce ne învață în realitate Biblia?, publicate de Martorii lui Iehova. Este disponibilă pe www.pr418.com.
În plus, poți viziona materialul video Cine este Autorul Bibliei?, disponibil pe www.pr418.com.
Caută la PUBLICAȚII > MATERIALE VIDEO.
a Biblia îl identifică pe Dumnezeu folosind numele lui propriu, Iehova. (Psalmul 83:18)