SUBIECTUL DE COPERTĂ | ESTE BIBLIA ÎNTR-ADEVĂR DE LA DUMNEZEU?
Biblia – Este cu adevărat „inspirată de Dumnezeu”?
CREZI că Biblia provine de la Dumnezeu? Sau crezi că e o carte care conține gândurile unor oameni?
Acest subiect este controversat chiar și în rândul celor ce se declară creștini. De exemplu, un sondaj Gallup realizat în 2014 în Statele Unite a dezvăluit că cei mai mulți creștini cred că „Biblia are o oarecare legătură cu Dumnezeu”. În schimb, aproape 1 din 5 persoane intervievate considera Biblia o carte de „fabule, legende, consemnări istorice și precepte antice scrise de oameni”. Această controversă aduce în discuție adevărata semnificație a cuvântului „inspirat” folosit cu referire la Biblie. (2 Timotei 3:16)
„INSPIRATĂ” – ÎN CE SENS?
Biblia este alcătuită din 66 de cărți mai mici, scrise de circa 40 de oameni pe parcursul a aproximativ 1 600 de ani. Atunci de ce se afirmă că este „inspirată de Dumnezeu”? Simplu spus, expresia „inspirată de Dumnezeu” înseamnă că Sursa informațiilor din aceste scrieri este Dumnezeu. Biblia exprimă această idee astfel: „Oamenii au vorbit de la Dumnezeu, fiind purtați de spiritul sfânt”. (2 Petru 1:21) Cu alte cuvinte, Dumnezeu s-a folosit de forța sa activă invizibilă, spiritul său sfânt, pentru a le transmite scriitorilor biblici mesajul său, la fel cum un om de afaceri îi dictează o scrisoare secretarei sale. Autorul scrisorii este cel care o dictează, nu cel care o scrie.
Unii scriitori biblici au auzit mesajul divin transmis cu voce tare de un înger. Alții au primit viziuni de la Dumnezeu. În unele situații, Dumnezeu și-a transmis mesajul prin vise. Uneori, el le-a permis scriitorilor să folosească propriile lor cuvinte pentru a consemna mesajul său, alteori însă le-a dictat ce să scrie. Indiferent de situație, scriitori umani au transmis gândurile lui Dumnezeu, nu ale lor.
Dar cum putem fi siguri că Dumnezeu a fost cel care i-a inspirat pe scriitorii biblici? Să analizăm trei categorii de dovezi care ne întăresc convingerea că Biblia este de proveniență divină.