Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ce nu ne pot spune oamenii de știință

Ce nu ne pot spune oamenii de știință

Se pare că oamenii de știință au studiat aproape tot ce se putea studia despre Universul cunoscut. Totuși, ei nu au găsit răspunsul la multe întrebări importante.

Pot oamenii de știință să explice cum au apărut Universul și viața? Simplu spus, nu. Potrivit unora, o ramură a științei numită cosmologie poate explica originea Universului. Totuși, Marcelo Gleiser, profesor de astronomie la Dartmouth College, care este agnostic, a spus: „De fapt, nu am găsit nicio explicație cu privire la originea Universului”.

Referitor la originea vieții, un articol din revista Science News afirmă ceva asemănător: „Este aproape imposibil să stabilim cu exactitate cum a apărut viața pe Pământ. Majoritatea dovezilor geologice care ne puteau dezvălui ce s-a întâmplat în perioada de început a Pământului au dispărut cu mult timp în urmă”. Din aceste afirmații înțelegem că știința nu a oferit până în prezent un răspuns la întrebarea: Cum au apărut Universul și viața?

Dar poate că te întrebi: „Dacă viața pe pământ este rezultatul unui proiect, cine este proiectantul?”. Sau poate că îți pui și alte întrebări, cum ar fi: „Dacă există un Creator înțelept și iubitor, de ce permite ca oamenii să sufere? De ce permite să existe atât de multe religii cu învățături contradictorii? De ce le permite credincioșilor să facă atât de multe lucruri rele?”.

Știința nu poate oferi răspunsuri la aceste întrebări. Dar asta nu înseamnă că ele nu există. De fapt, mulți au găsit răspunsuri convingătoare în Biblie.

Dacă vrei să afli de ce unii oameni de știință, care au examinat Biblia, cred într-un Creator, accesează jw.org. Caută „Originea vieții – puncte de vedere”.