Salt la conţinut

Salt la cuprins

ARTICOLUL DE STUDIU 34

„Umblă în continuare în adevăr”

„Umblă în continuare în adevăr”

„Umblă în continuare în adevăr.” (3 IOAN 4)

CÂNTAREA 111 Avem motive de bucurie!

PREZENTARE *

1. Ce foloase avem când vorbim cu alții despre cum am cunoscut adevărul?

 „CUM ai cunoscut adevărul?” Probabil că aceasta este o întrebare la care am răspuns de multe ori. Este una dintre primele întrebări pe care le punem când facem cunoștință cu cineva. Ne bucurăm să auzim cum au ajuns frații și surorile noastre să-l iubească pe Iehova. La rândul nostru, ne face plăcere să le spunem ce înseamnă adevărul pentru noi. (Rom. 1:11) Aceste conversații ne amintesc tuturor cât de prețios este adevărul. De asemenea, ne întăresc hotărârea de ‘a umbla în continuare în adevăr’, adică de a trăi în așa fel încât să avem binecuvântarea și aprobarea lui Iehova. (3 Ioan 4)

2. Ce vom analiza în continuare?

2 În continuare, ne vom aminti câteva motive pentru care prețuim adevărul. În plus, vom înțelege cum putem arăta și pe mai departe că prețuim acest dar. Fără îndoială, în urma acestei analize, îi vom fi mai recunoscători lui Iehova pentru că ne-a atras la adevăr. (Ioan 6:44) De asemenea, vom fi mai motivați să le împărtășim altora adevărul.

DE CE PREȚUIM ADEVĂRUL?

3. Care este cel mai important motiv pentru care prețuim adevărul?

3 Avem numeroase motive să iubim adevărul. În primul rând, îl iubim pe Iehova Dumnezeu, Sursa adevărului. El ne-a permis să-l cunoaștem prin intermediul Cuvântului său, Biblia. Însă nu ni s-a dezvăluit doar ca Dumnezeu Atotputernic, Creator al cerului și al pământului, ci și ca Tată iubitor și tandru, care se interesează de noi. (1 Pet. 5:7) De asemenea, am aflat că este „un Dumnezeu îndurător și plin de compasiune, încet la mânie și bogat în iubire loială și adevăr”. (Ex. 34:6) Iehova iubește dreptatea. (Is. 61:8) El nu este indiferent la suferința noastră, ci suferă alături de noi și este gata, chiar dornic, să-i pună capăt. (Ier. 29:11) Cât de minunat este Iehova! Avem toate motivele să-l iubim din inimă!

Adevărul din Biblie poate fi comparat cu o . . . ancoră

Așa cum o ancoră conferă stabilitate unei ambarcațiuni, tot așa speranța noastră bazată pe Biblie ne ajută să nu ne pierdem echilibrul când trecem prin încercări. De asemenea, adevărul ne motivează să le împărtășim altora speranța privitoare la un viitor minunat. (Vezi paragrafele 4-7)

4, 5. De ce a comparat apostolul Pavel speranța cu o ancoră?

4 Ce alt motiv avem să prețuim adevărul? Adevărul ne aduce multe foloase. Să analizăm un exemplu. Adevărul din Biblie include speranța referitoare la un viitor luminos. Pentru a ilustra valoarea speranței, apostolul Pavel a scris: „Această speranță pe care o avem este ca o ancoră pentru suflet, sigură și de neclintit”. (Evr. 6:19) Așa cum o ancoră conferă stabilitate unei ambarcațiuni, tot așa speranța noastră bazată pe Biblie ne ajută să nu ne pierdem echilibrul când trecem prin încercări.

5 În acest context, Pavel face referire la speranța cerească a creștinilor unși. Însă cuvintele sale li se aplică și creștinilor care au speranța de a trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ. (Ioan 3:16) Cu siguranță, speranța vieții veșnice a dat sens vieții noastre.

6, 7. Cum a ajutat-o pe Yvonne aflarea adevărului despre viitor?

6 Să analizăm experiența unei surori pe nume Yvonne, care nu a crescut în adevăr. În copilărie, îi era foarte frică de moarte. Ea își amintește că a citit câteva cuvinte pe care nu și le-a mai putut șterge din minte: „Va veni ziua când, pentru tine, soarele nu va mai răsări”. Yvonne spune: „Aceste cuvinte îmi veneau încontinuu în minte și nu mă lăsau să dorm. Mă întrebam: «De ce este viața atât de scurtă? De ce am venit pe lume?». Nu îmi doream să mor”.

7 Mai târziu, în adolescență, Yvonne i-a cunoscut pe Martorii lui Iehova. Ea relatează: „Speranța vieții veșnice într-un paradis pe pământ începea să prindă rădăcini în inima mea”. Cum a ajutat-o speranța pe această soră? Ea explică: „În timpul nopții, nu mă mai frământ gândindu-mă la viitor sau la moarte”. Yvonne prețuiește foarte mult adevărul și se bucură să le vorbească altora despre speranța ei. (1 Tim. 4:16)

Adevărul din Biblie poate fi comparat cu o . . . comoară

Serviciul pe care i-l aducem acum lui Iehova și perspectiva de a-i sluji pentru totdeauna sub domnia Regatului său sunt o adevărată comoară. Aceste privilegii merită orice sacrificiu. (Vezi paragrafele 8-11)

8, 9. a) Cât de mult a prețuit comoara găsită bărbatul din ilustrarea lui Isus? b) Cât de mult prețuiești adevărul?

8 Adevărul Bibliei include și vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu. Isus a comparat adevărul despre Regat cu o comoară ascunsă. În Matei 13:44, el a spus: „Regatul cerurilor este asemenea unei comori ascunse într-un câmp. Un om a găsit-o și a ascuns-o din nou, iar apoi, de bucurie, s-a dus și a vândut tot ce avea și a cumpărat câmpul acela”. Este demn de remarcat că omul nu era în căutarea acelei comori. Însă, după ce a găsit-o, a făcut sacrificii mari pentru a intra în posesia ei. A vândut tot ce avea. De ce? Deoarece știa că era o comoară foarte prețioasă, mai prețioasă decât toate bunurile sale.

9 Simți și tu la fel față de adevăr? Suntem siguri că da. Știm că nimic din această lume nu poate rivaliza cu bucuria pe care o simțim când îi slujim lui Iehova, având perspectiva vieții veșnice sub domnia Regatului său. Prietenia strânsă cu Iehova este un privilegiu pentru care merită să facem orice sacrificiu. Cea mai mare bucurie a noastră este aceea de „a-i plăcea pe deplin”. (Col. 1:10)

10, 11. Ce l-a motivat pe Michael să-și schimbe modul de viață?

10 Mulți frați au făcut sacrificii mari pentru a putea obține aprobarea lui Iehova. Unii au renunțat la o carieră în această lume. Alții nu au mai urmărit obiective materialiste, ci au ales o viață simplă. Iar alții și-au schimbat complet modul de viață după ce l-au cunoscut pe Iehova. Acesta este și cazul lui Michael, care nu a crescut în adevăr. În tinerețe, a practicat artele marțiale. El spune: „Mă mândream cu condiția fizică la care ajunsesem. Uneori, mă simțeam invincibil”. Însă, când a început să studieze Biblia, Michael a aflat cum privește Iehova violența. (Ps. 11:5) Michael spune despre cuplul de frați care a studiat cu el: „Niciodată nu mi-au spus să renunț la artele marțiale, ci au continuat să-mi predea adevărul Bibliei”.

11 Cu cât învăța mai multe lucruri despre Dumnezeu, cu atât îl iubea mai mult. Calitatea care l-a impresionat cel mai mult la Iehova a fost compasiunea față de închinătorii săi. În timp, Michael a realizat că trebuia să facă o schimbare radicală. El spune: „Știam că cel mai greu avea să-mi fie să renunț la pasiunea mea pentru karate. Dar am înțeles că astfel aveam să-i câștig aprobarea lui Iehova. De asemenea, eram conștient că niciun sacrificiu nu era prea mare în comparație cu privilegiul de a-i sluji”. El a evaluat corect comoara pe care o găsise, ceea ce l-a determinat să facă schimbări majore în viață. (Iac. 1:25)

Adevărul din Biblie poate fi comparat cu o . . . lampă

Lumina puternică a unei lămpi străpunge întunericul. În mod asemănător, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată calea, ajutându-ne să străbatem lumea întunecată a lui Satan. (Vezi paragrafele 12, 13)

12, 13. În ce fel adevărul Bibliei i-a luminat viața lui Mayli?

12 Pentru a sublinia valoarea adevărului, Biblia îl compară cu o lampă care strălucește în întuneric. (Ps. 119:105; Ef. 5:8) Mayli, din Azerbaidjan, este foarte recunoscătoare deoarece Cuvântul lui Dumnezeu i-a luminat viața. Ea a crescut într-o familie divizată pe plan religios. Tatăl ei era musulman, iar mama, iudaică. Ea spune: „Deși nu am pus niciodată la îndoială existența lui Dumnezeu, aveam multe întrebări la care nu găsisem răspuns. Îmi spuneam: «De ce i-a creat Dumnezeu pe oameni și la ce bun să sufere cineva întreaga viață, pentru ca apoi să fie chinuit veșnic în iad?». Întrucât oamenii spuneau că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu, mă întrebam: «Este Dumnezeu un păpușar care se bucură să-i vadă pe oameni suferind?»”.

13 Mayli a continuat să caute răspunsuri la întrebările ei. În timp, a acceptat un studiu biblic și a venit la adevăr. Ea spune: „Argumentele solide și logice ale Bibliei mi-au schimbat întreaga perspectivă asupra vieții. Explicațiile raționale pe care le-am găsit în Cuvântul lui Dumnezeu m-au ajutat să-mi găsesc pacea interioară”. Asemenea lui Mayli, și noi îl lăudăm pe Iehova, care ne-a „chemat din întuneric la lumina sa minunată”. (1 Pet. 2:9)

14. Cum ne putem adânci iubirea pentru adevăr? (Vezi și chenarul „ Alte comparații”.)

14 Acestea au fost doar câteva exemple care scot în evidență valoarea adevărului. Fără îndoială că și tu cunoști multe altele. Ți-ai putea propune ca proiect de studiu să găsești și alte motive pentru care iubești adevărul? Cu cât vom iubi mai mult adevărul, cu atât vom găsi mai multe modalități de a demonstra că îl prețuim.

CUM ARĂTĂM CĂ IUBIM ADEVĂRUL?

15. Care este o modalitate prin care ne putem arăta iubirea față de adevăr?

15 Demonstrăm că prețuim adevărul dacă studiem cu regularitate Biblia și publicațiile bazate pe Biblie. În definitiv, indiferent de cât timp suntem la adevăr, întotdeauna avem ceva de învățat. Chiar în primul număr al acestei reviste se spunea: „Adevărul, asemenea unei umile floricele în pustiul vieții, este înconjurat și aproape înăbușit de creșterea luxuriantă a buruienilor erorii. Dacă vrei să-l găsești, trebuie să fii în permanență atent. . . . Dacă vrei să-l posezi, trebuie să te apleci pentru a-l lua. Nu te mulțumi doar cu o floare a adevărului. . . . Continuă să le aduni, să le cauți”. Este adevărat că studiul înseamnă muncă, dar merită efortul.

16. Ce metodă de studiu consideri că este eficientă în cazul tău? (Proverbele 2:4-6)

16 Fără îndoială, nu ne place tuturor să citim și să studiem. Însă Iehova ne spune ‘să continuăm să căutăm’ și ‘să continuăm să săpăm’ pentru a dobândi o înțelegere mai profundă a adevărului. (Citește Proverbele 2:4-6.) Aceste eforturi sunt mereu răsplătite. Un frate pe nume Corey spune că, atunci când citește din Biblie, analizează fiecare verset în parte. El explică: „Citesc fiecare notă de subsol, caut toate referințele marginale și fac cercetări suplimentare. . . . În felul acesta, învăț foarte multe lucruri din Biblie”. Indiferent ce metodă folosim, arătăm că apreciem adevărul dacă ne facem timp și depunem eforturi pentru a-l studia. (Ps. 1:1-3)

17. Ce înseamnă să trăim adevărul? (Iacov 1:25)

17 Știm, bineînțeles, că nu este suficient să studiem adevărul. Pentru a-i simți adevărata valoare, trebuie să-l trăim, adică să-l aplicăm. Doar atunci adevărul ne va face realmente fericiți. (Citește Iacov 1:25.) Cum ne putem asigura că trăim adevărul? Un frate sugerează să ne facem o autoexaminare pentru a ne identifica punctele forte și punctele slabe. Apostolul Pavel a exprimat această idee astfel: „În măsura în care am făcut progrese, să continuăm să umblăm în mod ordonat în această direcție”. (Filip. 3:16)

18. De ce este important ‘să continuăm să umblăm în adevăr’?

18 Să ne gândim la foloasele pe care le avem dacă ‘vom continua să umblăm în adevăr’. Viața ni se va îmbunătăți, iar acțiunile noastre îi vor bucura pe Iehova și pe colaboratorii în închinare. (Prov. 27:11; 3 Ioan 4) La drept vorbind, nu există motive mai bune să iubim adevărul și să-l trăim.

CÂNTAREA 144 Să privim spre premiul promis!

^ În general, când ne referim la convingerile pe care le avem și la modul nostru de viață, folosim termenul „adevăr”. Indiferent de cât timp suntem la adevăr, este important să ne amintim de ce prețuim adevărul. Astfel, vom fi mai hotărâți să nu pierdem aprobarea lui Iehova.