M-am născut în Germania, unde părinții mei se mutaseră din Estonia în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial. După nașterea mea, au început să facă pregătiri pentru a se muta în Canada. Ne-am stabilit lângă Ottawa și, la început, am locuit într-un colț văruit dintr-un adăpost pentru găini. Eram foarte săraci, dar, cel puțin, aveam asigurate ouăle la micul-dejun.

Într-o zi, Martorii lui Iehova au venit la noi acasă și i-au citit mamei Revelația 21:3, 4. Mama a fost atât de mișcată de ceea ce a auzit, încât nu și-a putut stăpâni lacrimile. Semințele adevărului au început să încolțească în inima părinților mei, astfel că ei au progresat rapid și s-au botezat.

Mama și tata nu cunoșteau bine engleza, dar asta nu i-a împiedicat să-i slujească cu zel lui Iehova. Aproape în fiecare sâmbătă, tata ne lua în predicare pe mine și pe sora mea mai mică, Sylvia, chiar și după ce lucra toată noaptea în topitoria de nichel din Sudbury (Ontario). În plus, în fiecare săptămână studiam în familie Turnul de veghe. Atât mama, cât și tata mi-au insuflat o iubire puternică pentru Dumnezeu. Astfel, în 1956, la numai zece ani, m-am botezat. Iubirea lor puternică pentru Iehova a fost o forță care m-a călăuzit întreaga viață.

După ce am terminat liceul, am avut unele distrageri. Mă gândeam că, dacă deveneam pionier, nu aș fi putut strânge niciodată suficienți bani pentru a-mi împlini visul de a vedea lumea. Așa că m-am angajat la un post de radio local ca DJ. Îmi plăcea foarte mult ce făceam, dar trebuia să lucrez serile. Prin urmare, lipseam de la multe întruniri și stăteam în compania unor persoane care nu-l iubeau pe Dumnezeu. Aveam mustrări de conștiință, astfel că, în final, am decis să renunț la acest stil de viață.

M-am mutat în Oshawa (Ontario), unde i-am cunoscut pe Ray Norman, pe Lesli, sora lui, și pe alți pionieri. Cu toții m-au făcut să mă simt în largul meu. Bucuria pe care le-o aducea lucrarea de predicare m-a determinat să-mi reevaluez obiectivele. În urma încurajărilor lor, în septembrie 1966 am început pionieratul. Eram fericit și mulțumit cu noua mea viață. Nici nu bănuiam ce surprize mă așteptau.

Înainte de a termina liceul, am completat o cerere pentru a lucra la Betelul din Toronto  (Canada). Eram pionier când am fost invitat să slujesc la Betel pentru patru ani. Inițial, am ezitat să accept invitația deoarece îmi plăcea mult de Lesli și-mi era teamă că n-o s-o mai văd niciodată. După rugăciuni fierbinți, am acceptat invitația și, cu inima strânsă, mi-am luat la revedere de la Lesli.

Am lucrat la spălătorie, iar apoi ca secretar. Între timp, Lesli a devenit pionieră specială și a fost repartizată în Gatineau (Québec). Mă gândeam de multe ori la ea și mă întrebam dacă luasem cea mai bună decizie. Apoi, am avut parte de una dintre cele mai frumoase surprize din viața mea. Ray, fratele lui Lesli, a fost invitat la Betel și am devenit colegi de cameră. Astfel, am reluat legătura cu Lesli. Ne-am căsătorit în 27 februarie 1971, ultima zi a repartiției mele de patru ani.

Eu și Lesli am fost repartizați într-o congregație de limbă franceză din Québec. După câțiva ani, spre marea mea uimire, am fost invitat să slujesc ca supraveghetor de circumscripție. Pentru că aveam doar 28 de ani, mă gândeam că sunt prea tânăr și lipsit de experiență. Însă cuvintele din Ieremia 1:7, 8 m-au încurajat foarte mult. Dar mai exista o problemă. Lesli suferise două accidente de mașină și, în plus, avea probleme cu somnul. Așadar, ne întrebam dacă ne vom descurca în lucrarea de circumscripție. Totuși, Lesli a spus: „Dacă Iehova ne invită să facem un lucru, nu ar trebui cel puțin să încercăm?”. Am acceptat această repartiție, de care ne-am bucurat în următorii 17 ani.

Lucrarea de circumscripție mă solicita foarte mult și nu aveam mereu suficient timp pentru Lesli, așa că a trebuit să mai învăț o lecție. Într-o dimineață de luni, a sunat soneria. Am deschis, dar nu era nimeni. În schimb, am găsit un coș pentru picnic, în care erau o față de masă, fructe, brânză, baghete, o sticlă de vin, pahare și un bilețel anonim, pe care scria: „Mergi cu soția ta la un picnic”. Era o zi însorită. Totuși, i-am explicat lui Lesli că nu puteam merge pentru că trebuia să-mi pregătesc cuvântările. Deși a înțeles, s-a întristat puțin. În timp ce lucram, am început să am mustrări de conștiință. Mi-au venit în minte cuvintele din Efeseni 5:25, 28 și m-am gândit că aceasta era o modalitate prin care Iehova îmi amintea că trebuia să mă îngrijesc de necesitățile afective ale soției mele. M-am rugat, iar apoi i-am spus lui Lesli că putem merge, ceea ce a bucurat-o nespus de mult. Ne-am dus cu mașina pe malul unui râu, unde am întins fața de masă și ne-am bucurat de una dintre cele mai frumoase zile petrecute împreună. Apoi am reușit să-mi pregătesc și cuvântările.

Am fost repartizați în multe circumscripții, din Columbia Britanică până în Newfoundland, așa că visul meu din copilărie de a călători se împlinea.  Mă gândisem la Școala Galaad, dar nu-mi surâdea deloc ideea de a fi misionar. Pentru mine, misionarii erau oameni speciali, iar eu nu mă consideram o astfel de persoană. În plus, mă temeam că voi fi repartizat într-o țară africană, unde bolile și războiul făceau ravagii. Mă simțeam fericit acolo unde eram.

În 1992, când lucrarea s-a deschis în unele țări din fostul bloc sovietic, am fost întrebați dacă doream să ne mutăm în Estonia ca misionari. Am fost foarte surprinși, dar l-am rugat pe Iehova să ne ajute să luăm cea mai bună decizie. Și de această dată ne-am zis: „Dacă Iehova ne invită să facem un lucru, nu ar trebui cel puțin să încercăm?”. Am acceptat, bucuroși că, cel puțin, nu eram trimiși în Africa.

Am început imediat să învățăm estona. După două luni de la sosirea noastră, am fost trimiși în lucrarea de circumscripție. Urma să vizităm 46 de congregații și câteva grupe din trei țări baltice, precum și din Kaliningrad (Rusia). Asta însemna să învățăm și puțină letonă, lituaniană și rusă, o adevărată provocare. Totuși, frații au apreciat mult eforturile noastre și ne-au ajutat. În 1999, în Estonia s-a înființat o filială, iar eu am fost numit să slujesc în comitet împreună cu Toomas Edur, Lembit Reile și Tommi Kauko.

Am avut ocazia să cunoaștem mulți Martori care fuseseră deportați în Siberia. Am fost uimiți să vedem că, deși înduraseră ani grei de închisoare și fuseseră separați de familie, nu erau măcinați de resentimente. Ei își păstraseră bucuria și zelul pentru lucrare. Atitudinea lor ne-a ajutat să înțelegem că putem persevera cu bucurie și când trecem prin situații dificile.

Ani la rând, am lucrat din greu și ne-am luat puține zile libere, astfel că Lesli a început să sufere de oboseală cronică. Inițial, nu ne-am dat seama că oboseala era un simptom al fibromialgiei. Ne gândeam serios să ne întoarcem în Canada. Când am fost invitați la Școala pentru Membrii Comitetelor de Filială și Soțiile Lor, ținută la Patterson (New York, SUA), nu eram siguri că vom putea participa. Totuși, după rugăciuni fierbinți, am decis să acceptăm invitația, iar Iehova ne-a binecuvântat decizia. În timpul școlii, Lesli a primit, în sfârșit, un diagnostic și îngrijirea medicală necesară. Prin urmare, ne-am putut relua activitățile.

Într-o seară din 2008, în timp ce eram în Estonia, am primit un telefon de la sediul mondial și am fost întrebat dacă eram de acord să mergem în Congo. Am rămas blocat, mai ales că trebuia să dăm un răspuns până a doua zi. La început, nu i-am spus nimic lui Lesli deoarece știam că n-o să doarmă toată noaptea. Dar, de fapt, eu am fost cel care n-a dormit pentru că i-am vorbit lui Iehova în rugăciune despre temerile mele legate de Africa.

A doua zi, după ce i-am dat vestea lui Lesli, ne-am gândit: „Iehova ne invită să mergem în  Africa. N-avem cum să știm dacă o să ne placă până nu încercăm”. Așadar, după 16 ani petrecuți în Estonia, am zburat spre Kinshasa (Congo). Filiala se afla într-o regiune bogată în vegetație, o adevărată oază de liniște. Unul dintre primele lucruri puse de Lesli în camera noastră a fost o cartolină pe care ea a păstrat-o încă de când am plecat din Canada. Pe cartolină erau scrise cuvintele: „Înflorește în solul în care ești plantat”. Compania fraților, studiile biblice și viața de misionar cu tot ce înseamnă ea ne-au ajutat să găsim bucurie în serviciul nostru. De-a lungul timpului, am avut privilegiul să facem vizite la 13 filiale din alte țări africane. Astfel, am cunoscut oameni diferiți și interesanți. Temerile pe care le-am avut la început s-au risipit și i-am mulțumit lui Iehova pentru această repartiție în Africa.

În Congo, „am făcut cunoștință” cu alimente interesante, cum ar fi insectele, pe care nu ne-am imaginat vreodată că le vom consuma. Dar, când am văzut cu câtă plăcere le mâncau frații noștri, am decis să încercăm și noi și nu am regretat.

În acea perioadă, trupele de gherilă atacau satele din estul țării, făcând victime în rândul femeilor și al copiilor. Am reușit să ducem în această zonă hrană spirituală, precum și ajutoare umanitare. Majoritatea fraților erau săraci, totuși aveau o speranță puternică în înviere, îl iubeau mult pe Iehova și susțineau cu loialitate organizația. Exemplul lor ne-a impresionat profund, determinându-ne să ne reanalizăm motivele pentru care îi slujim lui Iehova și să ne întărim credința în el. Unii frați își pierduseră locuințele și recoltele. Am înțeles o dată în plus că lucrurile materiale pot să dispară subit și că adevăratele bogății sunt cele spirituale. Deși treceau prin încercări grele, frații nu se plângeau. Atitudinea lor ne-a îndemnat să înfruntăm plini de curaj dificultățile și problemele de sănătate.

A urmat o altă surpriză: ni s-a cerut să ne mutăm la filiala din Hong Kong. Nu ne-am imaginat niciodată că vom trăi în Orient! Dar, pentru că am simțit iubirea lui Iehova în toate celelalte repartiții, am acceptat invitația. În 2013, cu lacrimi în  ochi, ne-am luat rămas-bun de la prietenii noștri dragi și de la minunatul continent african, neștiind ce ne aștepta.

Viața în Hong Kong – o metropolă supraaglomerată, cu oameni veniți din toate colțurile lumii – era foarte diferită. Chineza cantoneză a fost o provocare pentru noi. Însă ne-am bucurat de căldura fraților și de mâncarea tradițională, care era pe gustul nostru. Lucrarea progresa rapid și, prin urmare, era necesar ca filiala să se extindă. Totuși, prețurile din sectorul imobiliar explodaseră. De aceea, Corpul de Guvernare a luat decizia înțeleaptă de a vinde cea mai mare parte a proprietăților filialei. La puțin timp după aceea, în 2015, ne-am mutat în Coreea de Sud, unde slujim și în prezent. Și aici, învățarea limbii este o provocare. Totuși, deși nu vorbim încă bine limba, frații și surorile ne încurajează, lăudându-ne când remarcă chiar și cel mai mic progres.

Nu ne-a fost întotdeauna ușor să ne facem prieteni, dar am constatat că, fiind ospitalieri, îi putem cunoaște pe frați mai repede. Am remarcat că între frați există mai multe asemănări decât deosebiri și că Iehova ne-a creat cu capacitatea extraordinară de a ne deschide inima și de a manifesta afecțiune pentru cât mai mulți dintre ei. (2 Cor. 6:11)

Am înțeles că este important să-i privim pe oameni așa cum îi privește Iehova și să căutăm dovezi ale iubirii și îndrumării lui Iehova în viața noastră. Ori de câte ori eram descurajați sau ne întrebam dacă frații ne plăceau, reciteam unele cartoline sau scrisori trimise de prieteni. Iehova ne-a răspuns la rugăciuni, asigurându-ne de iubirea sa și dându-ne putere să mergem mai departe.

De-a lungul anilor, eu și Lesli am învățat că este important să ne facem timp unul pentru celălalt, indiferent cât de ocupați suntem. Am învățat și că este important să râdem de greșelile noastre, îndeosebi când învățam o nouă limbă. Și ne-am făcut obiceiul ca, în fiecare seară, să-i mulțumim lui Iehova pentru orice lucru care ne-a produs bucurie în ziua respectivă.

Deși am considerat că viața de misionar nu mi se potrivește și că nu voi putea trăi în alte țări, am înțeles că orice este posibil cu ajutorul lui Iehova. Îmi vin constant în minte cuvintele profetului Ieremia, care a spus: „M-ai amăgit, o, Iehova”. (Ier. 20:7) Tatăl nostru ceresc ne-a oferit multe surprize plăcute și binecuvântări neașteptate. El chiar mi-a împlinit visul de a călători cu avionul. Am zburat în mult mai multe țări decât am visat în copilărie, făcând vizite la filiale de pe cinci continente. Îi sunt foarte recunoscător lui Lesli pentru sprijinul ei și pentru spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă în toate repartițiile.

Ne amintim mereu cui îi slujim și de ce. Binecuvântările pe care ni le oferă Iehova în prezent sunt o anticipare a binecuvântărilor din lumea nouă, când el ‘își va deschide mâna și va satisface dorința a tot ce are viață’. (Ps. 145:16)