Salt la conţinut

Salt la cuprins

ARTICOLUL DE STUDIU 27

De ce ar trebui să ne temem de Iehova?

De ce ar trebui să ne temem de Iehova?

„Prietenia strânsă cu Iehova este pentru cei ce se tem de el.” (PS. 25:14)

CÂNTAREA 8 Iehova este refugiul nostru

PREZENTARE a

1, 2. Potrivit cu Psalmul 25:14, ce calitate trebuie să manifestăm pentru a ne bucura de o prietenie strânsă cu Iehova?

 CE CALITĂȚI consideri că sunt necesare pentru a păstra o prietenie strânsă cu cineva? Probabil te gândești că doi prieteni ar trebui să se iubească și să se susțină reciproc. Poate că nu ai menționa și teama printre calitățile importante într-o prietenie. Totuși, așa cum reiese din mottoul acestui articol, cei care vor să fie prieteni apropiați cu Iehova trebuie ‘să se teamă de el’. (Citește Psalmul 25:14.)

2 Cu toții, indiferent de cât timp îi slujim lui Iehova, trebuie să manifestăm în permanență o teamă sfântă față de el. Dar ce este teama de Dumnezeu? Cum putem învăța să ne temem de Iehova? Și ce lecții putem desprinde din exemplul administratorului Obadia, al marelui preot Iehoiada și al regelui Ioas?

CE PRESUPUNE TEAMA DE DUMNEZEU?

3. Cum ne poate ocroti teama?

3 Teama este o reacție naturală care apare, de exemplu, când ne simțim amenințați de un pericol. Această teamă poate fi benefică deoarece ne-ar putea determina să luăm decizii bune. De pildă, teama de a cădea într-o prăpastie ne împiedică să ne apropiem prea mult de marginea ei. Teama de un posibil accident ne face să ne ferim de o situație periculoasă. Iar teama de a pierde prietenia unei persoane dragi ne determină să nu vorbim și să nu acționăm într-un mod neiubitor.

4. Ce fel de teamă dorește Satan să avem față de Iehova?

4 Satan dorește ca oamenii să simtă față de Iehova o teamă nesănătoasă. El promovează concepția că Iehova este un Dumnezeu plin de mânie, răzbunător și imposibil de mulțumit, idee exprimată și de Elifaz. (Iov 4:18, 19) Diavolul vrea să simțim o teamă nesănătoasă față de Iehova, astfel încât să nu-i mai slujim. Cum putem evita această capcană? Cultivând o teamă potrivită față de Dumnezeu.

5. Ce presupune teama de Dumnezeu?

5 A avea o teamă potrivită față de Dumnezeu presupune a-l iubi și a evita orice ar putea periclita prietenia noastră cu El. Isus însuși a manifestat o astfel de teamă, o ‘teamă sfântă’. (Evr. 5:7) El nu a simțit o teamă morbidă față de Iehova. (Is. 11:2, 3) Dimpotrivă, l-a iubit din toată inima, ceea ce l-a determinat să asculte de el. (Ioan 14:21, 31) La fel ca Isus, simțim respect profund și venerație față de Iehova deoarece știm că este iubitor, înțelept, drept și puternic. De asemenea, știm că Iehova ne iubește foarte mult și că, pentru el, contează modul în care reacționăm la îndrumarea sa. Astfel, putem fie să-i întristăm, fie să-i bucurăm inima. (Ps. 78:41; Prov. 27:11)

CUM PUTEM ÎNVĂȚA SĂ NE TEMEM DE DUMNEZEU?

6. Menționați o modalitate prin care putem învăța teama de Dumnezeu. (Psalmul 34:11)

6 Teama de Iehova nu este o calitate înnăscută; trebuie să o cultivăm. (Citește Psalmul 34:11.) Cum anume? O modalitate este aceea de a observa creația. Iubirea și respectul nostru pentru Iehova vor crește dacă analizăm „lucrurile făcute” de el, întrucât acestea reflectă înțelepciunea și puterea sa, precum și iubirea lui profundă față de noi. (Rom. 1:20) O soră pe nume Adrienne afirmă: „Înțelepciunea divină evidentă în creație mă uimește și îmi dă certitudinea că Iehova știe ce este cel mai bine pentru mine”. Adrienne a meditat la această idee și a concluzionat: „De ce aș face ceva ce m-ar îndepărta de Iehova, Sursa vieții?”. Așadar, să ne întrebăm: „Îmi pot rezerva timp săptămâna aceasta pentru a medita la o lucrare de creație a lui Iehova?”. Astfel, respectul și iubirea noastră pentru Iehova vor crește. (Ps. 111:2, 3)

7. Cum ne poate ajuta rugăciunea să cultivăm o teamă sănătoasă față de Iehova?

7 O altă modalitate prin care putem cultiva teamă de Iehova este aceea de a ne ruga cu regularitate. Cu cât ne rugăm mai mult, cu atât Iehova devine mai real pentru noi. De fiecare dată când îi cerem putere ca să suportăm o încercare, ne amintim cât de puternic este el. Când îi mulțumim pentru darul răscumpărării, ne amintim cât de mare este iubirea sa pentru noi. Iar când îl implorăm să ne ajute cu privire la o problemă cu care ne confruntăm, ne amintim cât de înțelept este Dumnezeul nostru. Astfel de rugăciuni ne ajută să cultivăm un respect profund față de Iehova. De asemenea, ne întăresc hotărârea de a evita orice lucru care ne-ar putea afecta prietenia cu el.

8. Ce ne va ajuta să continuăm să ne temem de Iehova?

8 Studierea Bibliei ne va ajuta să continuăm să ne temem de Iehova. Putem învăța multe atât din exemplele biblice pozitive, cât și din cele negative. În continuare, vom vorbi despre doi slujitori fideli ai lui Iehova: Obadia, administratorul casei regelui Ahab, și marele preot Iehoiada. Apoi, vom vedea ce putem învăța de la Ioas, regele lui Iuda, care, la început, i-a slujit cu fidelitate lui Iehova, însă, mai târziu, l-a părăsit.

SĂ FIM CURAJOȘI, LA FEL CA OBADIA

9. Ce efect a avut teama de Iehova asupra lui Obadia? (1 Regi 18:3, 12)

9 Relatarea biblică ni-l prezintă pe Obadia b prin cuvintele: „Obadia se temea foarte mult de Iehova”. (Citește 1 Regi 18:3, 12.) Cum a influențat teama sfântă acțiunile lui Obadia? Aceasta l-a ajutat să fie onest și demn de încredere. Drept urmare, regele l-a numit responsabil peste casa lui. (Compară cu Neemia 7:2.) De asemenea, teama sfântă i-a dat lui Obadia un curaj remarcabil, calitate de care avea mare nevoie. El a trăit în timpul domniei regelui Ahab, care „a fost mai rău în ochii lui Iehova decât toți [regii] care fuseseră înaintea lui”. (1 Regi 16:30) În plus, Izabela, soția regelui Ahab, era o închinătoare la Baal. Ea l-a urât atât de mult pe Iehova, încât a încercat să înlăture închinarea curată din regatul de nord și chiar a omorât mulți profeți ai lui Dumnezeu. (1 Regi 18:4) Este evident, așadar, că Obadia i s-a închinat lui Iehova într-o perioadă dificilă.

10. Cum a demonstrat Obadia un curaj extraordinar?

10 Cum a dat dovadă Obadia de un curaj remarcabil? Când Izabela a început să-i urmărească pe profeții lui Dumnezeu pentru a-i omorî, Obadia ‘a ascuns 100 de profeți, câte 50 într-o peșteră, și le-a dat pâine și apă’. (1 Regi 18:13, 14) Cu siguranță, dacă ar fi fost descoperit, Obadia ar fi fost omorât. Fără îndoială că el își iubea viața, la fel ca orice alt om, însă pe Iehova și pe slujitorii săi îi iubea și mai mult.

În pofida interdicției, un Martor curajos le aduce hrană spirituală fraților de credință (Vezi paragraful 11) c

11. Cum se aseamănă unii slujitori ai lui Iehova din prezent cu Obadia? (Vezi și imaginea.)

11 În prezent, mulți slujitori ai lui Iehova trăiesc în țări unde lucrarea noastră este interzisă. Ei le arată respect autorităților, însă, asemenea lui Obadia, îi acordă lui Iehova ceea ce i se cuvine doar lui, devoțiune exclusivă. (Mat. 22:21) Acești frați arată că se tem de Dumnezeu ascultând mai mult de el decât de oameni. (Fap. 5:29) Astfel, continuă să predice vestea bună și să se întrunească în mod discret. (Mat. 10:16, 28) Ei au grijă ca frații și surorile lor să primească hrana spirituală de care au atâta nevoie. Să analizăm exemplul lui Henri. El trăiește într-o țară africană, unde activitatea noastră a fost interzisă o perioadă. În timpul interdicției, Henri s-a oferit să le distribuie hrană spirituală fraților lui de credință. El a scris: „Sunt timid din fire. De aceea, nu am nicio îndoială că respectul profund față de Iehova mi-a dat curaj să-mi îndeplinesc misiunea”. Vei fi și tu la fel de curajos ca Henri? Bineînțeles, cu condiția să cultivi o teamă sănătoasă față de Dumnezeu.

SĂ FIM LOIALI, CA MARELE PREOT IEHOIADA

12. Cum și-au demonstrat loialitatea față de Iehova marele preot Iehoiada și soția sa?

12 Marele preot Iehoiada se temea de Iehova. Drept urmare, el i-a fost loial și a promovat închinarea adevărată. Loialitatea lui s-a văzut când fiica Izabelei, Atalia, a uzurpat tronul și a devenit regină în regatul lui Iuda. Poporul avea toate motivele să se teamă de ea. Cruzimea și setea ei de putere au fost evidente când a încercat să șteargă din existență întreaga linie regală – propriii ei nepoți! (2 Cron. 22:10, 11) Unul dintre acești copii, Ioas, a rămas în viață datorită soției lui Iehoiada, Ioșebeat. Ea și soțul ei au ascuns copilul și au avut grijă de el. Astfel, ei au ocrotit linia regală a lui David. Iehoiada i-a fost loial lui Iehova și nu a tremurat de frică în fața Ataliei. (Prov. 29:25)

13. Când Ioas avea șapte ani, cum și-a dovedit Iehoiada din nou loialitatea față de Iehova?

13 Când Ioas avea șapte ani, Iehoiada și-a demonstrat din nou loialitatea față de Iehova. El s-a gândit la un plan. Dacă acesta reușea, Ioas, moștenitorul legitim al tronului, avea să devină rege. Însă, dacă nu reușea, foarte probabil că Iehoiada avea să-și piardă viața. Cu ajutorul lui Iehova, Iehoiada și-a dus planul la bun sfârșit. Susținut de căpetenii și de leviți, el l-a uns rege pe Ioas și a poruncit ca Atalia să fie ucisă. (2 Cron. 23:1-5, 11, 12, 15; 24:1) Apoi, Iehoiada „a făcut un legământ între Iehova și rege și popor, că vor fi în continuare poporul lui Iehova”. (2 Regi 11:17) De asemenea, „i-a pus pe portari la porțile casei lui Iehova pentru ca niciun om necurat în vreun fel să nu intre”. (2 Cron. 23:19)

14. Cum a fost Iehoiada onorat deoarece l-a onorat pe Iehova?

14 Cu mult timp în urmă, Iehova făcuse următoarea promisiune: „Pe cei ce mă onorează îi voi onora”. (1 Sam. 2:30) Iar această promisiune s-a împlinit și în cazul lui Iehoiada. De exemplu, Iehova s-a îngrijit ca faptele bune ale marelui preot să fie consemnate în Cuvântul său pentru instruirea noastră. (Rom. 15:4) Iar când Iehoiada a murit, el a fost onorat într-un mod excepțional fiind înmormântat „în Cetatea lui David, alături de regi, fiindcă făcuse mult bine în Israel, față de adevăratul Dumnezeu și față de casa Lui”. (2 Cron. 24:15, 16)

Teama de Iehova ne poate motiva să-i ajutăm cu loialitate pe frații noștri, așa cum a făcut marele preot Iehoiada (Vezi paragraful 15) d

15. Ce putem învăța din relatarea despre Iehoiada? (Vezi și imaginile.)

15 Relatarea despre Iehoiada ne poate ajuta pe fiecare dintre noi să cultivăm o teamă sănătoasă față de Dumnezeu. Supraveghetorii creștini pot urma exemplul lui Iehoiada rămânând vigilenți și ocrotind cu loialitate turma lui Dumnezeu. (Fap. 20:28) Ce pot învăța cei înaintați în vârstă de la Iehoiada? Că, dacă se tem de Iehova și îi rămân loiali, el îi poate folosi pentru a-și îndeplini scopul. El nu-i lasă deoparte. Din modul în care Iehova l-a tratat pe Iehoiada, tinerii pot învăța să le acorde demnitate și respect fraților în vârstă, mai ales celor care îi slujesc lui Iehova de mult timp. (Prov. 16:31) De asemenea, de la căpeteniile și leviții care l-au sprijinit pe Iehoiada învățăm cu toții că trebuie să-i susținem pe cei care sunt în fruntea noastră, ascultând de ei. (Evr. 13:17)

REGELE IOAS – UN EXEMPLU NEGATIV

16. Ce anume arată că regele Ioas a avut o spiritualitate slabă?

16 Cât timp a trăit Iehoiada, regele Ioas s-a bucurat de influența lui pozitivă. (2 Regi 12:2) Drept urmare, tânărul rege a dorit să-i fie plăcut lui Iehova. Însă, după moartea lui Iehoiada, Ioas a început să asculte de prinții apostați. Cu ce rezultat? Atât el, cât și supușii lui „au început să slujească stâlpilor sacri și idolilor”. (2 Cron. 24:4, 17, 18) Adânc mâhnit, Iehova a trimis în mijlocul lor profeți ca să-i aducă înapoi la el, dar ei nu au vrut să asculte. Aceștia nu l-au ascultat nici măcar pe fiul lui Iehoiada, Zaharia, care era nu numai profet și preot, ci și vărul lui Ioas. Din nefericire, fără nicio urmă de recunoștință pentru familia căreia îi datora atât de mult, Ioas a poruncit ca Zaharia să fie omorât. (2 Cron. 22:11; 24:19-22)

17. Ce întorsătură au luat lucrurile în cazul lui Ioas?

17 Întrucât nu a continuat să se teamă de Iehova, Ioas a avut un sfârșit tragic. Iehova spusese: „Cei ce mă disprețuiesc vor fi tratați cu dispreț”. (1 Sam. 2:30) Astfel, o mică armată siriană a învins ‘armata foarte mare’ a lui Ioas, care a fost rănit grav. După retragerea sirienilor, Ioas a fost ucis de propriii lui slujitori ca răzbunare pentru moartea lui Zaharia. Acest rege rău nu a fost considerat demn să fie înmormântat în „mormintele regilor”. (2 Cron. 24:23-25; vezi nota de studiu de la Matei 23:35, „fiul lui Barachia”)

18. Potrivit cu Ieremia 17:7, 8, ce trebuie să facem pentru a nu fi ca Ioas?

18 Așadar, ce putem învăța din exemplul lui Ioas? El s-a asemănat cu un copac care, neavând rădăcinile bine înfipte în pământ, depinde de o proptea, sau un sprijin. Când acest sprijin – Iehoiada – nu a mai existat, iar vântul apostaziei a început să sufle, Ioas a căzut. Exemplul său ne ajută să înțelegem că teama noastră față de Dumnezeu nu trebuie să depindă doar de influența bună a altora: membri ai familiei care sunt Martori sau frați de credință. Pentru a ne păstra spiritualitatea puternică, trebuie să cultivăm devoțiune sfântă și teamă de Iehova studiind cu regularitate, meditând și rugându-ne. (Citește Ieremia 17:7, 8; Col. 2:6, 7)

19. Ce anume ne cere Iehova?

19 Nimic din ceea ce ne cere Iehova nu este peste puterile noastre. Cerințele sale sunt rezumate în Eclesiastul 12:13: „Teme-te de adevăratul Dumnezeu și respectă poruncile lui, fiindcă aceasta este datoria omului”. Teama de Dumnezeu ne va ajuta să înfruntăm încercările din viitor și să rămânem fermi, la fel ca Obadia și Iehoiada. Nimic nu ne va putea distruge prietenia cu Iehova.

CÂNTAREA 3 Ne dai forță, speranță, încredere!

a În Scripturi, termenul „teamă” are un sens larg. În funcție de context, poate însemna groază, respect sau venerație. Acest articol ne va ajuta să înțelegem ce fel de teamă trebuie să cultivăm pentru a-i sluji cu loialitate și curaj Tatălui nostru ceresc.

b Acest Obadia nu este profetul Obadia, care a trăit secole mai târziu și care a scris cartea biblică ce îi poartă numele.

c DESCRIEREA IMAGINII: În această scenă reconstituită, un frate distribuie hrană spirituală în timp de interdicție.

d DESCRIEREA IMAGINII: O soră tânără învață de la o soră în vârstă cum să depună mărturie la telefon; un frate în vârstă ia parte la mărturia publică plin de curaj; un frate cu experiență le oferă altora instruire cu privire la întreținerea sălii Regatului.