Există mai mulți factori care trebuie luați în considerare. Creștinii trebuie să fie cinstiți. Ei au responsabilitatea de a respecta legile țării în care trăiesc, atât timp cât acestea nu contravin legii lui Iehova (Mat. 22:21; Rom. 13:1, 2; Evr. 13:18). În plus, ei se străduiesc să respecte obiceiurile locale și ceea ce este acceptat de comunitate și ‘să-l iubească pe aproapele lor ca pe ei înșiși’ (Mat. 22:39; Rom. 12:17, 18; 1 Tes. 4:11, 12). Astfel de principii influențează modul în care creștinii din diferite părți ale lumii privesc oferirea de cadouri și de atenții.

În multe zone, un membru al comunității nu trebuie să le dea nimic funcționarilor publici pentru a obține un lucru la care are dreptul. Funcționarii publici prestează servicii pentru care sunt plătiți de stat, astfel că ei nici nu cer și nici nu așteaptă să primească ceva pe lângă salariul obișnuit. În multe țări, este ilegal ca ei să ceară sau să accepte ceva pentru o acțiune oficială, chiar dacă ceea ce ar face este absolut legal și intră în atribuțiile lor. Un astfel de cadou ar fi considerat mită, chiar dacă nu ar schimba cu nimic rezultatul acelei acțiuni oficiale. În această situație, nici nu se pune problema dacă un creștin ar putea să ofere cadouri sau atenții funcționarilor publici. Astfel de cadouri sunt, pur și simplu, nepotrivite.

Însă în țările în care astfel de legi nu există sau nu sunt aplicate cu strictețe, funcționarii publici nu consideră că este nepotrivit să primească atenții sau cadouri. În unele țări, aceștia profită de poziția lor pentru a pretinde bani sau unele favoruri de la cei în a căror slujbă sunt și nu vor să facă nimic dacă nu primesc o atenție. Astfel, unii funcționari se așteaptă să primească ceva când oficiază o căsătorie, când încasează taxe și impozite, când eliberează autorizații de construire sau în alte situații. Dacă nu primesc o atenție, funcționarii ar putea pune piedici pentru a îngreuna sau chiar a face imposibilă obținerea unui lucru la care cineva are dreptul. De exemplu, într-o țară chiar s-a întâmplat ca pompierii să nu înceapă să stingă focul până n-au primit mai întâi o sumă considerabilă.

 Acolo unde astfel de practici sunt larg răspândite, unii consideră că este imposibil să nu oferi atenții. În aceste situații, un creștin ar putea considera că o atenție este o taxă suplimentară care i se cere în schimbul unui serviciu la care are dreptul. Totuși, în zonele unde există multă corupție, un creștin trebuie să fie vigilent pentru ca nu cumva granița dintre ceea ce este permis și ceea ce nu este permis din punctul de vedere al lui Dumnezeu să devină neclară. Una e să oferi o atenție pentru a obține ceva la care ai dreptul prin lege și cu totul alta e să încerci să obții ceva în mod ilegal. În locurile unde corupția este foarte răspândită, unii oameni îi dau bani unui funcționar pentru a obține un serviciu la care nu au dreptul sau îi oferă o „atenție” unui polițist ori unui inspector pentru a scăpa de o amendă corectă și meritată. Bineînțeles, ar fi greșit să încerci să corupi pe cineva oferindu-i un „cadou”, tot așa cum ar fi greșit să te lași corupt acceptând un astfel de „cadou”. Oricare dintre aceste acțiuni ar denatura dreptatea (Ex. 23:8; Deut. 16:19; Prov. 17:23).

Datorită conștiinței lor instruite pe baza Bibliei, majoritatea creștinilor maturi consideră că nu este potrivit să le ofere atenții funcționarilor publici care le cer acest lucru. Ei sunt de părere că, dacă ar face asta, ar tolera sau ar promova corupția. Prin urmare, ei refuză să ofere astfel de cadouri.

Creștinii maturi înțeleg că oferirea de cadouri cu scopul de a obține ceva în mod ilegal poate echivala cu darea de mită. Totuși, ținând cont de situația locală și de ceea ce este acceptat de comunitate, unii ar putea considera că e potrivit să ofere un mic cadou în semn de apreciere pentru un serviciu la care au dreptul sau pentru a evita o amânare nejustificată. În alte cazuri, după ce primesc tratament medical gratuit într-un spital de stat, unii creștini le oferă cadouri medicilor și infirmierelor în semn de recunoștință. Ei consideră că este potrivit să facă acest lucru după ce au primit tratamentul, nu înainte, pentru a nu transmite ideea că dau mită sau că vor să primească un tratament preferențial.

Este imposibil să analizăm aici toate situațiile care ar putea apărea în fiecare țară. De aceea, indiferent de împrejurări, când decid cum să acționeze, creștinii trebuie să procedeze în așa fel încât să aibă o conștiință bună (Rom. 14:1-6). Ei trebuie să evite acțiunile ilegale (Rom. 13:1-7). Ei trebuie să evite orice lucru care ar putea aduce oprobriu asupra numelui lui Iehova sau i-ar putea poticni pe alții (Mat. 6:9; 1 Cor. 10:32). Iar deciziile lor trebuie să reflecte iubire de aproapele (Mar. 12:31).

În capitolul 15 al cărții Luca găsim frumoasa ilustrare făcută de Isus despre un om care avea 100 de oi. Când o oaie se rătăcește, omul lasă celelalte 99 de oi în pustiu și o caută pe cea pierdută ‘până o găsește’. Isus a spus în continuare: „Când o găsește, o pune pe umeri și se bucură, iar, când ajunge acasă, își cheamă prietenii și vecinii și le zice: «Bucurați-vă cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută»”. În încheiere, Isus a zis: „Vă spun că astfel va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se căiește decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți care n-au nevoie de căință” (Luca 15:4-7).

Contextul arată că Isus a rostit aceste cuvinte pentru a corecta modul de gândire al scribilor și al fariseilor, care îl criticau pentru că petrecea timp cu încasatorii de impozite și cu păcătoșii (Luca 15:1-3). Isus a spus că în cer este bucurie când un păcătos se căiește. De aceea, ne întrebăm: Dacă în cer este bucurie, n-ar trebui să fie bucurie și pe pământ când un păcătos se căiește, se întoarce și ‘face cărări drepte pentru picioarele sale’? (Evr. 12:13)

Când o persoană este reintegrată în congregație, avem motive întemeiate să ne bucurăm. Acea persoană va trebui să-și păstreze în continuare integritatea față de Dumnezeu. Ea a trebuit să se căiască pentru a putea fi reintegrată, iar noi ne bucurăm că s-a căit. Prin urmare, când bătrânii fac un anunț de reintegrare, congregația poate aplauda în mod spontan și cu demnitate.

În zilele lui Isus, unii locuitori ai Ierusalimului credeau că bazinul Betzata avea puteri tămăduitoare când apa din el ‘se tulbura’ (Ioan 5:1-7). Prin urmare, oamenii care doreau să se vindece mergeau în acel loc.

S-a constatat că acest bazin era o baie rituală evreiască. Aceasta era alimentată cu apă dintr-un bazin de acumulare alăturat, care făcea parte din același complex. Potrivit descoperirilor arheologice, cele două bazine erau despărțite de un baraj. Acest baraj avea o ecluză, care putea fi deschisă pentru a permite apei din bazinul de acumulare să treacă printr-un canal și să ajungă pe fundul băii rituale. În astfel de momente, apa care venea cu viteză prin canal tulbura, fără îndoială, apa de la suprafața bazinului.

Este demn de remarcat că textul din Ioan 5:4, unde se spune că un înger tulbura apa, nu apare în manuscrisele grecești antice, demne de încredere, cum ar fi Codex Sinaiticus, care datează din secolul al IV-lea. La Betzata însă, Isus a vindecat un bărbat care era bolnav de 38 de ani. Acesta s-a vindecat pe loc, fără să intre în bazin.