Cum putem face față sentimentelor de nesiguranță
NIMENI nu este mai neajutorat ca un copil nou-născut. Când am venit pe lume, siguranța noastră a depins în totalitate de părinții noștri. Când am învățat să mergem, oamenii din jur păreau niște uriași. Ne speriam de ei dacă părinții nu erau lângă noi, dar ne simțeam în siguranță când apucam strâns mâna mamei sau a tatălui.
Cât timp am fost copii, fericirea noastră a depins de iubirea și de încurajarea oferite de părinți. Când am înțeles că ne iubesc, am simțit mai multă siguranță. Ori de câte ori ne asigurau că am făcut bine un lucru, deveneam mai încrezători și făceam progrese.
Când am mai crescut, prietenii apropiați au contribuit și ei la consolidarea sentimentului de siguranță. Ne simțeam bine în compania lor, iar atmosfera de la școală nu mai părea încordată.
Desigur, aceste cuvinte descriu o copilărie ideală. Din nefericire, unii copii găsesc cu greu un prieten adevărat și foarte mulți copii nu sunt susținuți îndeajuns de părinți. Melissa a mărturisește: „Când văd fotografii cu familii unite care fac diverse activități împreună, îmi zic: «Ce n-aș fi dat să fi avut și eu o asemenea copilărie»”. Probabil că și tu încerci asemenea sentimente.
PROBLEME GENERATE DE UN MEDIU NESIGUR
Probabil că ți-a lipsit încrederea în anii în care ți-ai format personalitatea. Poate că ai primit puțină iubire și încurajare. Sau îți amintești de certurile interminabile dintre părinții tăi care au dus la destrămarea căsniciei lor, separare de care, în mod greșit, te-ai simțit, probabil, vinovat. Și mai rău, poate că ai fost abuzat verbal sau fizic de unul dintre părinți.
Cum reacționează un copil care se simte nesigur? Unii recurg la droguri sau la alcool în anii adolescenței. Alții intră în diverse bande în căutarea sentimentului apartenenței. Adolescenții nesiguri se aventurează uneori într-o relație romantică în căutarea iubirii și a afecțiunii. Însă, deseori, aceste relații durează puțin, iar despărțirea provoacă și mai multă nesiguranță.
Adolescenții vulnerabili care nu ajung în situațiile descrise mai sus cresc fără sentimentul
propriei valori. Ana spune: „Eram convinsă că nu sunt bună de nimic, deoarece mama mi-a spus lucrul acesta de nenumărate ori. Nu-mi amintesc ca ea să mă fi lăudat vreodată sau să-și fi exprimat afecțiunea față de mine”.Însă nu numai mediul în care am crescut este cauza sentimentelor de nesiguranță. Un divorț traumatizant, problemele pe care le aduce cu sine înaintarea în vârstă sau chiar preocuparea pentru felul în care arătăm pot genera nesiguranță. Oricare ar fi cauza, nesiguranța ne răpește bucuria și ne deteriorează relațiile cu ceilalți. Cum putem face față acestui sentiment?
DUMNEZEU ARE GRIJĂ DE NOI
Este bine să știm că avem un ajutor. Există cineva care poate și vrea să ne ajute: Dumnezeu însuși.
Iată mesajul pe care l-a transmis el prin profetul Isaia: „Nu te uita în jur, căci eu sunt Dumnezeul tău! Eu te voi întări și te voi ajuta. Te voi sprijini cu mâna mea dreaptă a dreptății” (Isaia 41:10, 13). Cât de mângâietor este să știm că, figurativ vorbind, Dumnezeu vrea să ne ia de mână! Nu avem de ce să ne îngrijorăm.
Biblia vorbește despre închinători ai lui Dumnezeu care au fost copleșiți de îngrijorare, dar care au învățat să-și pună încrederea în El. De exemplu, Ana, mama lui Samuel, se considera o femeie ratată deoarece nu putea avea copii. De aceea era deseori ridiculizată. Ana nu mai avea poftă de mâncare și, deseori, plângea (1 Samuel 1:6, 8). Dar, după ce și-a vărsat sufletul înaintea lui Dumnezeu, nu a mai fost îngrijorată (1 Samuel 1:18).
Și psalmistul David s-a confruntat cu sentimente de nesiguranță. Ani la rând, regele Saul l-a urmărit și a încercat de câteva ori să-l ucidă. David s-a simțit copleșit de probleme (Psalmii 55:3-5; 69:1). Cu toate acestea, el a scris: „O, Iehova, mă faci să locuiesc în siguranță!” (Psalmul 4:8).
Atât Ana, cât și David și-au aruncat povara emoțională asupra lui Iehova și au simțit ajutorul său (Psalmul 55:22). Cum putem imita exemplul lor?
TREI PAȘI PENTRU A NE SIMȚI MAI ÎN SIGURANȚĂ
1. Încrede-te în Iehova ca într-un Tată.
Isus ne-a îndemnat să-l cunoaștem pe Tatăl său, „singurul Dumnezeu adevărat” (Ioan 17:3). Iar apostolul Pavel ne asigură că Dumnezeu „nu este departe de niciunul dintre noi” (Faptele 17:27). La rândul lui, Iacov a scris: „Apropiați-vă de Dumnezeu, iar el se va apropia de voi!” (Iacov 4:8).
Faptul de a ști că avem în cer un Tată care ne iubește și are grijă de noi este un pas important pentru a nu cădea pradă îngrijorării. Deși această încredere se clădește în timp, mulți au constatat că le este de un real ajutor. Caroline mărturisește: „Când Iehova a devenit Tatăl meu, am putut, în sfârșit, să-i împărtășesc cuiva sentimentele mele cele mai profunde. Am simțit o mare ușurare”.
Rachel își amintește: „Iehova m-a ajutat să mă simt în siguranță când am rămas singură, fără părinți. Vorbeam cu el și îl rugam să mă ajute să-mi rezolv problemele. Am simțit ajutorul său”. b
2. Găsește o familie spirituală.
Isus și-a învățat discipolii să se considere frați și surori. „Voi toți sunteți frați”, a spus el (Matei 23:8). Isus a vrut ca discipolii lui să se iubească și să devină o mare familie spirituală (Matei 12:48-50; Ioan 13:35).
Congregațiile Martorilor lui Iehova se străduiesc să ofere căldura și siguranța unei adevărate familii spirituale (Evrei 10:24, 25). Mulți s-au convins că întrunirile congregației sunt asemenea unui balsam care le vindecă rănile emoționale.
Eva își amintește: „Am avut în congregație o prietenă specială, care mi-a înțeles suferința. Ea mă asculta, îmi citea și se ruga cu mine. Se asigura că nu rămâneam acasă singură noaptea. Această soră m-a ajutat să vorbesc despre unele lucruri și să mă eliberez. Datorită ei am început să-mi recapăt sentimentul de siguranță”. Rachel adaugă: „Am găsit în congregație «o mamă și un tată». Ei m-au făcut să mă simt iubită și în siguranță”.
3. Arată-le altora iubire și bunătate.
Manifestând bunătate și iubire față de alții, putem pune bazele unor prietenii durabile. Isus a spus: „Este mai multă fericire în a da decât în a primi” (Faptele 20:35). Și, cu siguranță, vom descoperi că, arătând mai multă iubire, vom primi mai multă iubire. Isus și-a îndemnat discipolii: „Fiți darnici și vi se va da” (Luca 6:38).
Când oferim și primim iubire, ne simțim mai în siguranță. Așa cum subliniază Biblia, „iubirea nu se termină niciodată” (1 Corinteni 13:8). María recunoaște: „Sunt conștientă că unele păreri negative pe care le am despre mine sunt nefondate. Pentru a scăpa de aceste gânduri încerc să-i ajut pe alții și să nu mă mai gândesc la mine. Întotdeauna simt o mare satisfacție când fac ceva pentru alții”.
SIGURANȚĂ PENTRU TOȚI
Pașii enumerați mai sus nu sunt „o formulă magică” al cărei rezultat să fie o stare imediată și permanentă de bine. Însă ne pot fi de mare ajutor. Caroline recunoaște: „Încă mă confrunt cu sentimente de nesiguranță. Dar acum simt că am mai multă valoare. Știu că Dumnezeu îmi poartă de grijă și am mulți prieteni apropiați care mă ajută să mă simt în siguranță”. Rachel este de aceeași părere: „Din când în când mă simt copleșită de tristețe. Dar am frați și surori de credință la care pot apela pentru un sfat. Ei mă ajută să privesc lucrurile în mod pozitiv. Mai presus de orice, am în cer un Tată căruia îi vorbesc în fiecare zi. Toate acestea mă ajută să merg mai departe”.
Biblia vorbește despre o lume în care toți oamenii se vor simți în siguranță.
Există totuși o soluție definitivă la problema nesiguranței! Biblia vorbește despre o lume în care toți oamenii se vor simți în siguranță. Cuvântul lui Dumnezeu ne promite: „Fiecare va sta sub vița lui și sub smochinul lui și nimeni nu-i va face să tremure” (Mica 4:4). Atunci nimeni nu ne va mai face să ne simțim fără apărare și nu ne va mai cauza vreun rău. Nici chiar traumele din trecut ‘nu ne vor mai veni în minte’ (Isaia 65:17, 25). Dumnezeu și Fiul său, Cristos Isus, vor pune bazele „adevăratei dreptăți”. Rezultatul va fi „liniștea și siguranța pe timp indefinit” (Isaia 32:17).
a Toate numele proprii au fost schimbate.
b Martorii lui Iehova studiază gratuit Biblia cu cei ce doresc să se apropie de Dumnezeu.