De ce există un asemenea cerc vicios al urii?
De ce există în lume un asemenea cerc vicios al urii? Pentru a afla răspunsul, mai întâi trebuie să înțelegem ce este ura, de ce încep oamenii să urască și cum ia amploare ura.
Ce este ura?
Ura este un sentiment puternic de aversiune sau de dușmănie față de o persoană sau un grup de persoane, sentiment care durează mai mult timp.
DE CE ÎNCEP OAMENII SĂ URASCĂ
Oamenii încep să urască din mai multe motive. Ei îi pot urî pe alți oameni nu pentru ceea ce fac, ci pentru ceea ce sunt. Probabil că cei care ajung victime ale urii sunt considerați periculoși, răi și incapabili să se schimbe în bine. Poate că sunt etichetați ca fiind inferiori, o amenințare sau cauza problemelor. Cei care simt ură au suferit probabil din cauza violenței, a nedreptății sau din alte motive, ceea ce a dat naștere la sentimente ostile în inima lor.
CUM IA AMPLOARE URA
O persoană poate ajunge să-i urască pe alții fără măcar să-i fi cunoscut. De exemplu, ar putea să-și însușească în mod involuntar prejudecățile prietenilor sau ale celor pe care îi respectă. Astfel, ura poate influența gândirea unui întreg grup, luând amploare cu ușurință.
Când înțelegem cât de contagioasă este ura, ne dăm seama de ce atât de mulți oameni sunt afectați de ea. Dar pentru a întrerupe acest cerc vicios al urii din lume, trebuie să înțelegem care sunt cauzele fundamentale ale urii. Biblia ne ajută în acest sens.
BIBLIA DEZVĂLUIE CAUZELE FUNDAMENTALE ALE URII
URA PLINĂ DE RĂUTATE NU PROVINE DE LA OAMENI. Ura a apărut când un înger, care a ajuns să fie numit Satan Diavolul, s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Diavolul ‘a fost un ucigaș de la începutul’ răzvrătirii lui. Deoarece „este mincinos și tatăl minciunii”, el a continuat să instige la ură și la violență. (Ioan 8:44, nota de subsol; 1 Ioan 3:11, 12) Biblia îl descrie ca fiind plin de răutate, furios și violent. (Iov 2:7; Revelația 12:9, 12, 17)
OAMENII IMPERFECȚI AU TENDINȚA ÎNNĂSCUTĂ DE A URÎ. Primul om, Adam, s-a alăturat lui Satan în răzvrătire. Ca urmare, toți oamenii au moștenit păcatul și imperfecțiunea. (Romani 5:12) Motivat de ură, Cain, primul fiu al lui Adam, l-a ucis pe Abel, propriul lui frate. (1 Ioan 3:12) E adevărat, mulți oameni manifestă iubire și compasiune. Dar din cauza păcatului moștenit, majoritatea au tendința de a fi egoiști, invidioși și mândri, trăsături care alimentează ura. (2 Timotei 3:1-5)
INTOLERANȚA HRĂNEȘTE URA. Trăim într-o lume care alimentează ura promovând atitudini și comportamente dăunătoare și nemiloase. Intoleranța, prejudecățile, insultele, bullyingul și vandalismul iau amploare deoarece „întreaga lume zace în puterea celui rău”, Satan Diavolul. (1 Ioan 5:19)
Însă Biblia nu numai că ne dezvăluie cauzele fundamentale ale urii, dar ne și arată care este soluția la această problemă.