Cum ați răspunde la întrebarea: Ați vrea să trăiți veșnic? Mulți oameni vor spune, probabil, că ar vrea să trăiască veșnic, dar că nu este realist să-și pună o asemenea întrebare. Din punctul lor de vedere, moartea face parte din cursul firesc al lucrurilor, punând capăt existenței noastre.

Dar cum ați răspunde dacă întrebarea ar fi reformulată și ar suna astfel: Sunteți pregătiți să muriți? În împrejurări normale, majoritatea oamenilor vor spune „nu”. De ce? Deoarece, în pofida suferinței și a necazurilor cu care ne confruntăm, dorința noastră firească este să trăim. Biblia arată că Dumnezeu i-a creat pe oameni cu dorința de a trăi. Mai mult decât atât, el „a pus în inima oamenilor chiar și veșnicia” (Eclesiastul 3:11).

Totuși, realitatea este că oamenii nu trăiesc veșnic. Ce s-a întâmplat? A făcut Dumnezeu ceva pentru a remedia această situație? Răspunsurile Bibliei ne insuflă speranță și au o strânsă legătură cu motivul pentru care a suferit și a murit Isus.

Din primele trei capitole ale Genezei aflăm că Dumnezeu i-a creat pe primii oameni, Adam și Eva, cu perspectiva vieții veșnice și le-a spus ce trebuiau să facă pentru a o obține. În continuare, relatarea arată cum cei doi n-au ascultat de Dumnezeu și au pierdut această perspectivă. Simplitatea cu care sunt prezentate faptele i-a determinat pe unii să creadă că este vorba doar despre o poveste. Însă Geneza, asemenea evangheliilor, conține toate elementele specifice unei relatări istorice autentice. a

Care au fost consecințele neascultării lui Adam? Biblia oferă următorul răspuns: „Printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea s-a extins la toți oamenii, fiindcă toți au păcătuit” (Romani 5:12). Întrucât n-a ascultat de Dumnezeu, Adam a păcătuit. Astfel, el a pierdut perspectiva vieții veșnice și, în cele din urmă, a murit. Fiind descendenții lui, noi am moștenit starea de păcat. Astfel, cu toții ne îmbolnăvim, îmbătrânim și murim. Această explicație este în armonie cu ceea ce au descoperit oamenii de  știință despre legile eredității. Dar a făcut ceva Dumnezeu pentru a remedia situația?

Dumnezeu a luat măsuri pentru a răscumpăra, sau a lua înapoi contra unei plăți, ceea ce pierduse Adam în detrimentul descendenților săi: perspectiva vieții veșnice. Ce a făcut Dumnezeu în acest sens?

„Plata păcatului este moartea”, declară Biblia în Romani 6:23. Aceasta înseamnă că moartea este consecința păcatului. Adam a murit în cele din urmă din cauză că a păcătuit. Întrucât și noi păcătuim, trebuie să plătim plata păcatului, adică să murim. Totuși, ne-am născut păcătoși fără să fi greșit cu ceva. De aceea, plin de iubire, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, Isus, să achite „plata păcatului” pentru noi. Ce a însemnat aceasta?

Întrucât un om, omul perfect Adam, a fost neascultător și ne-a transmis păcatul și moartea, a fost nevoie de un om perfect care să-și dovedească ascultarea până la moarte pentru a ne elibera de această povară. Iată ce spune Biblia: „Așa cum prin neascultarea aceluia singur mulți au ajuns păcătoși, tot așa și prin ascultarea acestuia singur mulți vor ajunge drepți” (Romani 5:19). Isus a fost ‘acesta singur’. El a părăsit cerul, a devenit un om perfect b și a murit în folosul nostru. Drept urmare, noi putem avea o poziție aprobată înaintea lui Dumnezeu și putem obține perspectiva vieții veșnice.

Dar de ce a fost necesar ca Isus să moară? Nu putea emite Dumnezeul Atotputernic un decret prin care urmașii lui Adam să fie lăsați să trăiască veșnic? Cu siguranță, el avea această autoritate, însă, dacă ar fi procedat astfel, ar fi încălcat propria lege potrivit căreia plata păcatului este moartea. Aceasta nu este o lege oarecare, ce poate fi anulată sau schimbată dacă situația o cere. Ea este esențială pentru adevărata justiție (Psalmul 37:28).

 Dacă Dumnezeu ar fi lăsat la o parte justiția, oamenii s-ar fi putut întreba: Va proceda el la fel și în alte situații? De exemplu, avea să fie el drept când hotăra ce descendenți ai lui Adam meritau viață veșnică? Avea el să-și respecte promisiunile? Faptul că Dumnezeu nu și-a încălcat legile drepte când a oferit soluția pentru salvarea noastră este o garanție că el va face mereu ce este drept.

Prin moartea de jertfă a lui Isus, Dumnezeu a deschis calea vieții veșnice în Paradis pe pământ. Iată ce a spus Isus în Ioan 3:16: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credință în el să nu fie distrus, ci să aibă viață veșnică”. Astfel, moartea lui Isus nu este doar expresia justiției infailibile a lui Dumnezeu, ci dovada supremă a marii sale iubiri pentru omenire.

Dar de ce a fost nevoie ca Isus să sufere și să moară în chinuri? Rămânând fidel în această încercare extremă, Isus a respins definitiv acuzația Diavolului că oamenii nu-i rămân loiali lui Dumnezeu când trec prin încercări (Iov 2:4, 5). Probabil că această acuzație a părut întemeiată după ce Satan l-a determinat pe Adam să păcătuiască. Însă Isus – echivalentul perfect al lui Adam – a rămas ascultător, în pofida unor suferințe atroce (1 Corinteni 15:45). Astfel, el a dovedit că și Adam putea să asculte de Dumnezeu dacă ar fi ales lucrul acesta. Perseverând în încercări, Isus ne-a lăsat un model demn de urmat (1 Petru 2:21). Deoarece a ascultat în mod perfect, Dumnezeu l-a răsplătit pe Fiul său cu viață nemuritoare în cer.

Isus a murit cu adevărat, deschizându-ne calea vieții fără sfârșit. Ați vrea să trăiți veșnic? Isus a arătat ce trebuie să facem: „Aceasta înseamnă viața veșnică: să asimileze cunoștință despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, și despre cel pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos” (Ioan 17:3).

Editorii acestei reviste vă invită să aflați mai multe despre Iehova, adevăratul Dumnezeu, și despre Fiul său, Isus Cristos. Martorii lui Iehova din localitatea dumneavoastră vor fi bucuroși să vă ajute. De asemenea, puteți obține informații utile accesând site-ul nostru, www.pr418.com.