SARA stă în mijlocul camerei și privește în jur. Imaginează-ți o femeie din Orientul Mijlociu cu ochi negri, expresivi. Se citește în ei vreo umbră de tristețe? Dacă da, motivul nu este greu de înțeles. Atâtea amintiri o leagă de această casă. Ea și iubitul ei soț, Avraam, au petrecut aici nenumărate momente fericite. a Împreună au făcut din ea un cămin.

Ei trăiau în Ur, un oraș prosper plin de artizani, meșteșugari și negustori. Cu siguranță, aveau multe bunuri. Însă, pentru Sara, casa însemna mai mult decât un loc unde să-și țină lucrurile. Aici, împărțise cu soțul ei și bucurii, și dezamăgiri. Aici se rugaseră de nenumărate ori lui Iehova, Dumnezeul lor. Sara avea multe motive să iubească acest loc.

Totuși, ea era dispusă să renunțe la tot ceea ce îi era familiar. Deși avea aproximativ 60 de ani, era gata să pornească într-o călătorie spre locuri necunoscute și să ducă o viață plină de pericole și de dificultăți, fără vreo perspectivă de întoarcere. Ce a dus la o schimbare atât de drastică a vieții ei? Și ce putem învăța în prezent din exemplul ei de credință?

Sara a crescut, probabil, în Ur. Astăzi, orașul este doar o ruină. Însă în acele vremuri, corăbiile negustorilor navigau pe apele și canalele fluviului Eufrat, aducând din ținuturi îndepărtate bunuri prețioase. Străzile înguste și întortocheate ale acestui oraș înfloritor forfoteau de viață, vasele erau ancorate unul lângă altul la chei, iar bazarele erau pline ochi de mărfuri. Imaginează-ți-o pe Sara crescând în acel oraș tumultuos, unde cunoștea mulți locuitori pe nume. Cu siguranță, și ei și-o aminteau fiindcă era o femeie extraordinar de frumoasă. Tot aici, ea avea multe rude.

Sara este cunoscută în Biblie pentru marea ei credință, însă nu în zeul-lună venerat în Ur, zeu căruia locuitorii orașului îi înălțaseră un turn. Sara, în schimb, i se închina adevăratului Dumnezeu, Iehova. Relatarea biblică nu precizează cum a ajuns să aibă credință în El. Tatăl ei fusese un idolatru, cel puțin pentru un timp. Ea s-a căsătorit cu Avraam, un bărbat cu zece ani mai mare decât ea. b (Geneza 17:17) El a devenit cunoscut mai târziu drept „tatăl tuturor celor ce au credință”. (Romani 4:11) Sara și Avraam și-au clădit o căsnicie puternică, bazată pe respect, pe o bună comunicare și pe dorința de a rezolva împreună problemele dificile. Mai presus de toate însă, căsnicia lor se baza pe iubirea față de Dumnezeul lor.

Sara își iubea profund soțul, iar cei doi au decis să locuiască în Ur, lângă rudele lor. Nu după mult timp însă, au avut parte de o dezamăgire. Biblia  ne spune că Sara „era stearpă, nu avea copii”. (Geneza 11:30) În acele vremuri, situația Sarei reprezenta o mare încercare. Totuși, Sara i-a rămas fidelă Dumnezeului ei și soțului ei. Nepotul lor Lot, care era orfan de tată, le-a devenit ca un fiu. Viața și-a urmat cursul până într-o zi, când totul s-a schimbat.

Avraam a venit la Sara radiind de bucurie. Nu-i venea să creadă ceea ce i se întâmplase! Dumnezeul căruia îi slujeau tocmai îi vorbise, ba chiar i se arătase – fără îndoială, prin intermediul unui înger. Imaginează-ți-o pe Sara, privindu-l pe Avraam cu ochii ei frumoși și întrebându-l curioasă: „Ce ți-a zis?”. Poate că, mai întâi, Avraam s-a așezat, încercând să-și adune gândurile; apoi, i-a zis ce îi spusese Iehova: „Ieși din țara ta și dintre rudele tale și vino în țara pe care ți-o voi arăta”. (Faptele 7:2, 3) După ce entuziasmul de început s-a mai domolit, ei au meditat la invitația lui Iehova. Trebuiau să lase în urmă viața stabilă și confortabilă pe care o aveau și să trăiască în corturi! Cum avea să reacționeze Sara? Fără îndoială, Avraam o privea întrebător. Avea ea să-l susțină?

Alegerea care îi stătea în față Sarei ne-ar putea părea străină. Ne-am putea gândi: „Dumnezeu nu ne-a cerut niciodată așa ceva mie și soțului meu!”. Totuși, nu suntem puși toți în fața unei alegeri similare? Trăim într-o lume materialistă, care ne îndeamnă să punem pe primul plan în viață propriul confort, bunurile materiale și sentimentul de siguranță. Însă Biblia ne îndeamnă să alegem altceva: să punem pe primul plan lucrurile spirituale, să-i plăcem mai întâi lui Dumnezeu și apoi nouă înșine. (Matei 6:33) În timp ce medităm la exemplul Sarei, am putea să ne întrebăm: „Eu ce voi alege în viață?”.

În timp ce își împacheta lucrurile, Sara se gândea ce putea lua cu ea în călătorie. Ea nu putea lua niciun obiect care era prea mare pentru a fi transportat cu o caravană de măgari și de cămile sau care nu ar fi fost practic pentru viața de nomad. Fără îndoială, multe dintre bunurile lor trebuiau vândute sau dăruite. Date uitării aveau să fie și avantajele vieții de oraș: piețe și bazare aflate în apropiere, de unde putea cumpăra cereale, carne, fructe, îmbrăcăminte și alte lucruri necesare.

Probabil că cel mai greu îi era să renunțe la casa ei. Dacă se asemăna cu casele descoperite de arheologi în Ur, atunci Sara urma să renunțe la condiții de trai foarte confortabile. Unele case aveau mai mult de 12 camere, fântână cu apă potabilă și canalizare. Până și o casă umilă avea un acoperiș solid, pereți și o ușă care putea fi zăvorâtă. Avea un cort să le ofere aceeași siguranță împotriva  hoților? Dar împotriva leilor, a leoparzilor, a urșilor și a lupilor, animale des întâlnite în ținuturile biblice din acele vremuri?

Și ce se poate spune despre familie? Pe cine trebuia Sara să lase în urmă? Porunca divină de ‘a ieși din țara lor și dintre rudele lor’ trebuie să fi fost o adevărată provocare pentru ea. Fiind o femeie plină de afecțiune, era atașată de frații, surorile, nepoatele, nepoții, mătușile și unchii ei, pe care nu avea să-i mai vadă, probabil, niciodată. Totuși, Sara nu s-a descurajat, ci a continuat pregătirile pentru plecare.

În pofida tuturor provocărilor, ea a terminat de împachetat și a fost gata de plecare în ziua stabilită. Terah, patriarhul familiei, urma să-i însoțească pe Avraam și pe Sara, deși avea aproape 200 de ani. (Geneza 11:31) Fără îndoială, Sarei i-a revenit în mare parte sarcina de a se îngriji de părintele lor în vârstă. Și Lot, nepotul lor, li s-a alăturat. Astfel, cu toții au ascultat de Iehova și ‘au ieșit din țara caldeenilor’. (Faptele 7:4)

Caravana s-a îndreptat mai întâi spre Haran, aflat la aproximativ 960 km spre nord-vest, urmând cursul Eufratului. Acolo, familia s-a stabilit pentru un timp. Terah era, probabil, bolnav și nu mai putea călători mai departe. Familia a rămas în Haran până la moartea acestuia, survenită la vârsta de 205 ani. Înainte ca Avraam să-și reia călătoria, Iehova i-a vorbit din nou și i-a spus să iasă și din acea țară și să meargă în țara pe care i-o va arăta. De această dată, Dumnezeu i-a făcut o promisiune emoționantă: „Voi face din tine o națiune mare”. (Geneza 12:2-4) Însă când a părăsit Haranul, Avraam avea 75 de ani, iar Sara, 65, și nu aveau copii. Cum avea să se formeze o națiune din Avraam? Avea el să-și ia altă soție? Întrucât în acele vremuri poligamia era o practică obișnuită, se poate ca Sara să-și fi pus astfel de întrebări.

Oricum ar fi stat lucrurile, ei au plecat din Haran. Relatarea biblică ne spune că Avraam și familia lui au luat cu ei bogățiile acumulate, precum și „sufletele pe care le obținuseră în Haran”. (Geneza 12:5) La cine se referă versetul? Cel mai probabil, la servitori. Fără îndoială că Avraam și Sara le-au vorbit despre credința lor tuturor celor ce au dorit să asculte. Potrivit unor parafrazări iudaice antice, oamenii menționați aici erau prozeliți, persoane care li se alăturaseră lui Avraam și Sarei în închinarea adusă lui Iehova. Dacă așa au stat lucrurile, credința puternică a Sarei a determinat-o să le vorbească cu convingere altora despre Dumnezeu și despre speranța ei. Având în vedere că în zilele noastre credința și speranța sunt pe cale de dispariție, este bine să medităm la exemplul Sarei. Ai putea să le împărtășești și tu altora lucrurile bune pe care le înveți din Biblie?

După ce au traversat Eufratul, probabil la 14 nisan 1943 î.e.n., ei și-au continuat drumul spre sud, intrând în țara pe care Iehova le-o promisese. (Exodul 12:40, 41) Imaginează-ți-o pe Sara privind în jurul ei, captivată de frumusețea, varietatea și clima blândă a acelor ținuturi. În apropriere de copacii falnici ai lui More, lângă Sihem, Iehova i-a apărut din nou lui Avraam și i-a spus: „Această țară o voi da seminței tale”. Cât de mult trebuie să fi însemnat pentru Avraam expresia „seminței tale”! Cu siguranță, l-a dus cu gândul la grădina Edenului, unde Iehova prezisese că ‘o sămânță’ îl va distruge într-o bună zi pe Satan. Iehova îi spusese deja lui Avraam că oameni de pe întregul pământ vor avea posibilitatea de a primi binecuvântări bogate prin intermediul națiunii care se va forma din el. (Geneza 3:15; 12:2, 3, 6, 7)

Totuși, familia lui Avraam nu era scutită de probleme. Țara Canaanului a fost lovită de o mare foamete, iar Avraam a decis să-și ducă familia spre Egipt, în sud. Însă el și-a dat seama că se puteau confrunta cu un pericol în acea țară. De aceea, el i-a spus Sarei: „Iată, știu bine că ești o femeie frumoasă la înfățișare. Egiptenii te vor vedea și vor zice: «Aceasta este soția lui». Și pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa în viață. Spune, te rog, că ești sora mea, ca să-mi meargă bine. Astfel, sufletul meu va trăi datorită ție”. (Geneza 12:10-13) De ce i-a cerut Avraam ceva atât de neobișnuit?

 Avraam nu era nici mincinos, nici laș, cum au susținut unii critici. Sara chiar era sora lui vitregă. Iar Avraam avea motive întemeiate să fie precaut. Ei știau că scopul lui Iehova de a aduce în existență o sămânță și o națiune speciale prin intermediul lui Avraam era deosebit de important și, prin urmare, era esențial ca Avraam să fie în siguranță. În plus, dovezile arheologice arată că nu era ceva neobișnuit ca unii egipteni cu autoritate să răpească soția unui bărbat, iar pe acesta să-l ucidă. Astfel, Avraam a acționat cu înțelepciune, iar Sara a susținut cu umilință decizia soțului ei.

Nu după mult timp, temerile lui Avraam s-au adeverit. Unii dintre prinții faraonului au remarcat frumusețea Sarei, uimitoare pentru vârsta ei. Prinții i-au vorbit faraonului despre Sara, iar acesta a ordonat să-i fie adusă. Cu greu ne putem imagina zbuciumul lui Avraam și temerile Sarei. Totuși, se pare că ea nu a fost tratată ca un ostatic, ci ca un oaspete de seamă. Probabil, faraonul a dorit mai întâi să o cucerească și să o impresioneze cu bogăția sa, iar apoi să negocieze cu „fratele” ei pentru a o lua în căsătorie. (Geneza 12:14-16)

Imaginează-ți-o pe Sara privind în zare de la fereastra palatului sau de pe o terasă. Cum trebuie să se fi simțit ea trăind din nou într-o locuință cu pereți, având un acoperiș deasupra capului și mâncăruri alese? A fost ea tentată de acea viață luxoasă, care depășea, probabil, tot ce avusese vreodată în Ur? Cât de încântat ar fi fost Satan dacă ea ar fi ales să-l abandoneze pe Avraam și să devină soția acestui faraon! Însă Sara nici nu s-a gândit la așa ceva. Ea a rămas loială soțului ei, căsniciei ei și Dumnezeului ei. Ce frumos ar fi dacă, în lumea imorală în care trăim, toți cei căsătoriți ar manifesta o asemenea loialitate! Ai putea imita loialitatea Sarei în relația cu cei dragi și cu prietenii tăi?

Iehova a intervenit și a ocrotit-o pe această femeie prețioasă lovindu-l pe faraon și casa lui cu plăgi. Când a aflat că Sara este soția lui Avraam, faraonul a trimis-o înapoi la soțul ei și a cerut ca întreaga familie să părăsească Egiptul. (Geneza 12:17-20) Cât de fericit trebuie să fi fost Avraam să-și primească înapoi soția mult iubită! Să ne amintim că el îi spusese cu iubire: „Știu bine că ești o femeie frumoasă!”. Însă ceea ce a apreciat cel mai mult la Sara a fost alt gen de frumusețe: o frumusețe care o depășea pe cea fizică. Frumusețea interioară a Sarei era prețuită și de Iehova. (1 Petru 3:1-5) Cu toții putem cultiva acest gen de frumusețe. Dacă punem lucrurile spirituale înaintea celor materiale, dacă încercăm să le spunem și altora ceea ce am învățat despre Dumnezeu și dacă, atunci când ne confruntăm cu tentații, respectăm cu loialitate normele morale stabilite de Dumnezeu, vom imita credința Sarei.