SUBIECTUL DE COPERTĂ | BIBLIA – O ISTORIE PLINĂ DE OBSTACOLE
De ce nu a fost distrusă Biblia?
Biblia a ajuns până în zilele noastre. Drept urmare, orice om poate să o procure și să o citească. Iar dacă alege o traducere bună, cititorul poate fi sigur că are o copie demnă de încredere a scrierilor originale. a Dar cum a fost posibil ca Biblia să nu dispară, în pofida acțiunii distrugătoare a factorilor de mediu, a unor dușmani feroce și a încercărilor deliberate ale unor oameni de a-i modifica mesajul? Prin ce se deosebește această carte de alte cărți?
„Acum sunt convins că Biblia pe care o am este un dar de la Dumnezeu.”
Multe persoane care studiază Biblia au ajuns la concluzia exprimată de apostolul Pavel: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu” (2 Timotei 3:16). Ele cred că Dumnezeu a păstrat Biblia până în zilele noastre deoarece este Cuvântul său unic. Faizal, amintit în primul articol din această serie, a decis în cele din urmă să studieze Biblia pentru a verifica dacă ceea ce știa el era adevărat sau nu. Spre surprinderea lui, el a descoperit repede că multe învățături larg răspândite în creștinătate nu au bază biblică. De asemenea, a fost impresionat de scopul pe care îl are Dumnezeu cu pământul, așa cum este revelat în Cuvântul Său.
El recunoaște: „Acum sunt convins că Biblia pe care o am este un dar de la Dumnezeu. La urma urmei, dacă Dumnezeu a creat universul, nu avea el putere să ne dea o carte și să o păstreze pentru noi? Dacă am susține contrariul, am limita puterea lui Dumnezeu, care este Atotputernic. Și cine sunt eu să fac lucrul acesta?” (Isaia 40:8).
a Vezi articolul, „Cum putem alege o bună traducere a Bibliei?”, apărut în numărul din 1 mai 2008 al acestei reviste.