Pe parcursul acelui an, organizația a făcut unele schimbări care au contribuit la promovarea unității în închinare în rândul Studenților în Biblie. În Turnul de veghe au început să fie publicate comentarii care explicau versetele analizate la întrunirea săptămânală pentru rugăciune, laudă și mărturie. În plus, Studenții în Biblie au realizat un calendar în care era afișat câte un verset pentru fiecare săptămână, precum și un imn ce putea fi intonat la studiul personal sau la închinarea în familie.

La întrunirile lor, Studenții în Biblie făceau un fel de „mărturisiri”, care constau în relatarea unor experiențe din lucrarea de predicare, în mulțumiri adresate lui Iehova, în intonarea unei cântări sau chiar în rostirea unei rugăciuni. Eva Barney, care s-a botezat în 1923, la vârsta de 15 ani, își amintea: „Dacă voiai să faci o «mărturisire», trebuia să te ridici în picioare și să începi spunând ceva de genul: «Doresc să-i mulțumesc Domnului pentru bunătatea pe care mi-a arătat-o»”. Unor frați le plăcea foarte mult să-și exprime astfel sentimentele. Sora Barney a continuat: „Dragul nostru frate Godwin era în vârstă și avea foarte multe lucruri pentru care să-i mulțumească Domnului. Dar, când soția lui vedea că președintele întrunirii începea să se agite, îl trăgea pe soțul ei de haină și atunci el se așeza”.

O dată pe lună, fiecare clasă (numită în prezent congregație) ținea o întrunire specială pentru rugăciune, laudă și mărturie. Referitor la această întrunire, Turnul de veghe din 1 aprilie 1923 spunea: „Jumătate din întrunire trebuie să fie dedicată experiențelor din lucrarea de predicare și încurajării vestitorilor . . . Considerăm că această unitate în acțiune îi va ajuta pe vestitori să se apropie mai mult unii de alții”.

Charles Martin, un vestitor de 19 ani din Vancouver (Canada), a tras mari foloase în urma acestor întruniri. Mai târziu, el și-a amintit: „Aici am aflat pentru prima dată ce trebuie să spun la ușa oamenilor. Deseori, când cineva relata o experiență din lucrarea din casă în casă, găseam idei cu privire la ce să spun și cum să depășesc unele obiecții”.

Și zilele dedicate serviciului de teren au contribuit la unitatea organizației. În Turnul de veghe din 1 aprilie 1923 s-a anunțat: „Pentru a fi uniți în activitate, . . . ziua de marți, 1 mai 1923, va fi dedicată serviciului de teren. La fel vor sta lucrurile de acum înainte și în cazul primei zile de marți a fiecărei luni . . . Fiecare vestitor din fiecare clasă ar trebui să se implice în această activitate”.

Chiar și Studenții în Biblie tineri luau parte la predicare. Hazel Burford, care pe atunci avea doar 16 ani, a povestit: „Publicația Buletin a punea la dispoziție prezentări-model, pe care trebuia să le memorăm. Împreună cu bunicul, am participat cu mult zel la toate aceste activități”. Totuși, sora Burford a fost surprinsă să afle reacția unui frate la predicarea ei. Ea a relatat: „Un frate mai în vârstă susținea cu tărie că eu nu aveam voie să le predic oamenilor. Pe atunci, unii nu înțelegeau că toți Studenții în Biblie, inclusiv «tinerii și tinerele», trebuie să-l laude pe Marele nostru Creator”. (Ps. 148:12, 13, Cornilescu, 2001) Totuși, sora Burford a perseverat. Apoi, ea a participat la cursurile celei de-a 2-a clase a Școlii Galaad și a slujit ca misionară în Panama. Cu timpul, acești frați și-au corectat atitudinea privitoare la participarea tinerilor la lucrarea de predicare.

Congresele locale și regionale au contribuit și ele la unitatea dintre frați. În cadrul multor congrese erau și zile dedicate lucrării de predicare, cum a fost și în cazul congresului din Winnipeg (Canada). Cu ocazia acestui congres, în 31 martie s-a organizat și o campanie intitulată „Bombardament special în Winnipeg”, la care au fost invitați să participe toți delegații. Astfel de zile speciale dedicate lucrării de predicare au pus bazele extinderii viitoare. În 5 august, s-a organizat un alt congres în Winnipeg, la care au participat 7 000 de persoane, un record la acea vreme în Canada.

 Cel mai important congres ținut de poporul lui Iehova în 1923 a avut loc în Los Angeles, California, în perioada 18-26 august. În săptămânile premergătoare congresului, ziarele au făcut publicitate evenimentului, iar Studenții în Biblie au distribuit peste 500 000 de invitații. Pe tramvaie și automobile personale au fost fixate afișe cu congresul.

Sâmbătă, 25 august, fratele Rutherford a ținut cuvântarea „Oi și capre”, în care a arătat clar că „oile” îi reprezintă pe cei cu o dispoziție corectă, care vor trăi veșnic în paradis pe pământ. De asemenea, a citit o rezoluție intitulată „Avertisment”, în care condamna creștinătatea și îi îndemna pe cei sinceri să se separe de „Babilonul cel Mare”. (Rev. 18:2, 4) Ulterior, zeloșii Studenți în Biblie de pe întregul pământ aveau să distribuie milioane de exemplare ale acestei rezoluții.

În ultima zi a congresului, cele peste 30 000 de persoane din auditoriu l-au ascultat pe fratele Rutherford ținând cuvântarea „Toate națiunile mărșăluiesc spre Armaghedon, dar milioane de oameni care trăiesc acum nu vor muri niciodată”. Anticipând o prezență uriașă, Studenții în Biblie au închiriat stadionul de curând construit Los Angeles Coliseum. Pentru a se asigura că toți aud programul, frații s-au folosit de sistemul de sonorizare al stadionului, o tehnologie nouă la acea vreme. În plus, mulți alții au ascultat programul la radio.

În 1923, lucrarea de predicare a luat avânt în Africa, America de Sud, Europa și India. Chiar dacă se îngrijea de soție și de cei șase copii ai lor, fratele Adavimannathu Joseph, din India, se ocupa și de producerea literaturii în hindi, tamil, telugu și urdu.

În Sierra Leone, Studenții în Biblie Alfred Joseph și Leonard Blackman au scris la sediul mondial, din Brooklyn, New York, pentru a cere sprijin. În 14 aprilie 1923, au primit răspunsul. „Într-o sâmbătă seară”, relatează fratele Alfred, „am primit pe neașteptate un telefon”. O voce tunătoare l-a întrebat: „Ai scris cumva la Societatea Watch Tower ca să trimită predicatori?”. „Da”, i-a răspuns fratele Alfred. „Pe mine m-au trimis.” Vocea era a fratelui William Brown. Sosise în acea zi din Arhipelagul Antilelor împreună cu soția sa, Antonia, și cu fiicele lor, Louise și Lucy. Frații aveau să-i cunoască pe nou-veniți în scurt timp.

 Alfred a continuat: „În dimineața următoare, în timp ce eu și Leonard studiam din Biblie, la ușa noastră a bătut un bărbat cu o statură impunătoare. Era William Brown, un frate foarte zelos, care a vrut să țină o cuvântare publică chiar a doua zi”. În mai puțin de o lună, fratele Brown a oferit toată literatura pe care o adusese cu el. În scurt timp, a primit încă 5 000 de cărți, iar nu după mult timp era nevoie de și mai multe. Totuși, fratele Brown nu și-a făcut reputația de vânzător ambulant de cărți. În timpul lungii sale cariere de slujitor zelos al lui Iehova, el făcea mereu referire la Scripturi în cuvântările sale, fapt care i-a adus porecla de Brown „Biblie”.

Între timp, filiala din Barmen (Germania) devenise neîncăpătoare, iar orașul se afla sub amenințarea iminentă a invaziei franceze. Studenții în Biblie găsiseră un complex de clădiri în Magdeburg, care părea perfect pentru tipărirea literaturii. În 19 iunie, frații au terminat de împachetat echipamentul necesar pentru tipărire și alte lucruri și s-au mutat în noul Betel din Magdeburg. Imediat după ce sediul mondial a fost anunțat că mutarea fusese finalizată, ziarele au scris că Franța invadase orașul Barmen. Frații au înțeles că această mutare era o dovadă a binecuvântării și a ocrotirii lui Iehova.

În Brazilia, George Young, care călătorea mult pentru a răspândi vestea bună, a pus bazele unei filiale și a început să publice Turnul de veghe în portugheză. În doar câteva luni, el a oferit peste 7 000 de publicații. Sosirea lui în Brazilia i-a oferit lui Sarah Ferguson o ocazie minunată. Ea citea revista Turnul de veghe încă din 1899, dar nu avusese ocazia de a-și simboliza dedicarea prin botezul în apă. După câteva luni, sora Ferguson și cei patru copii ai ei au reușit, în sfârșit, să facă acest pas important.

Revista Turnul de veghe din 15 decembrie 1923 menționa efectul pe care îl avea unitatea în închinare asupra Studenților în Biblie: „Starea spirituală bună a claselor este evidentă . . . Așadar, să îmbrăcăm armura spirituală și, cu un zel și o hotărâre reînnoite, să continuăm să-i slujim cu bucurie lui Dumnezeu și în anul ce va urma”.

Anul următor avea să fie și el remarcabil pentru Studenții în Biblie. Frații de la Betel munceau deja de câteva luni pe o parcelă de pământ din Staten Island, la mică distanță de sediul mondial din Brooklyn. Clădirile de la noua locație au fost finalizate la începutul anului 1924 și au contribuit la unitatea organizației și la răspândirea veștii bune în moduri nemaiîntâlnite până atunci.