Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să ne păstrăm neutralitatea într-o lume dezbinată

Să ne păstrăm neutralitatea într-o lume dezbinată

„Dați . . . lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” (MAT. 22:21)

CÂNTĂRILE: 33, 137

1. Cum putem să ascultăm atât de Dumnezeu, cât și de guvernele umane?

 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ne spune că trebuie să ascultăm de guvernele umane, dar și că trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Fap. 5:29; Tit 3:1). Se contrazic aceste porunci? Nicidecum. Principiul supunerii relative ne ajută să le înțelegem și să le respectăm. Isus a rezumat acest principiu astfel: „Dați deci Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Mat. 22:21). [1] Cum putem face acest lucru? Noi ne supunem autorității guvernului țării în care trăim respectând legile și pe reprezentanții acestuia, precum și plătindu-ne taxele și impozitele (Rom. 13:7). Totuși, dacă autoritățile guvernamentale ne cer să facem ceva ce contravine voinței lui Dumnezeu, noi refuzăm în mod respectuos să facem acel lucru.

2. Cum arătăm că suntem neutri în problemele politice ale acestei lumi?

2 O modalitate prin care putem să-i dăm lui Dumnezeu ceea ce i se cuvine este aceea de a rămâne neutri în problemele politice ale acestei lumi (Is. 2:4). Prin urmare, întrucât Iehova permite ca guvernele umane să conducă, noi nu ne opunem acestora și nici nu ne implicăm în acțiuni patriotice sau naționaliste (Rom. 13:1, 2). Noi nu încercăm să facem lobby, sau să influențăm deciziile politice, nu votăm cu ocazia alegerilor politice, nu candidăm la funcții guvernamentale și nu încercăm să schimbăm guverne.

3. De ce trebuie să rămânem neutri?

3 Biblia prezintă mai multe motive pentru care Dumnezeu ne cere să rămânem neutri. Un prim motiv este acela că noi urmăm învățăturile și exemplul Fiului său, Isus Cristos, care ‘n-a făcut parte din lume’ și nu s-a amestecat în politică și în războaie (Ioan 6:15; 17:16). De asemenea, trebuie să rămânem neutri pentru a putea fi supuși loiali ai Regatului lui Dumnezeu. Altminteri, nu am avea o conștiință curată când predicăm vestea bună că Regatul este singura soluție la problemele omenirii. În plus, spre deosebire de religiile false, ai căror membri sunt dezbinați din cauza amestecului în politică, închinarea adevărată ne ajută să rămânem neutri și, astfel, să fim o familie internațională unită (1 Pet. 2:17).

4. a) De unde știm că ne va fi tot mai greu să ne păstrăm neutralitatea? b) De ce trebuie să ne pregătim acum pentru a rămâne neutri?

4 Poate că în zona în care trăim nu există tulburări politice, iar oamenii par toleranți față de închinarea adevărată. Totuși, pe măsură ce sfârșitul sistemului lui Satan se apropie, ne putem aștepta să fie tot mai greu să ne păstrăm neutralitatea. Mulți oameni din prezent sunt „refractari la orice acord” și „încăpățânați”, astfel că lumea va deveni tot mai dezbinată și mai înclinată spre extreme (2 Tim. 3:3, 4). În unele țări, din cauza schimbărilor politice rapide, frații noștri se confruntă deja cu situații neașteptate care le pun la încercare neutralitatea. Înțelegem, așadar, de ce trebuie să ne întărim acum hotărârea de a rămâne neutri. Dacă așteptăm până ne vom confrunta cu o situație dificilă, am putea ajunge să facem compromis și să ne încălcăm neutralitatea. Cum putem să ne pregătim pentru a rămâne neutri într-o lume dezbinată? Să analizăm patru lucruri care ne vor ajuta în acest sens.

SĂ PRIVIM GUVERNELE UMANE AȘA CUM LE PRIVEȘTE IEHOVA

5. Cum privește Iehova guvernele umane?

5 Primul lucru care ne poate ajuta să rămânem neutri este să privim sistemele politice așa cum le privește Iehova. Chiar dacă unele guverne ar putea părea drepte, însăși ideea ca oamenii să conducă alți oameni n-a făcut niciodată parte din scopul lui Iehova (Ier. 10:23). Guvernele omenești promovează naționalismul, care îi dezbină pe oameni. Nici chiar cei mai buni conducători umani nu pot rezolva toate problemele. Mai mult, din 1914, guvernele umane au devenit rivale ale Regatului lui Dumnezeu, care va înlătura în curând toate guvernele. (Citește Psalmul 2:2, 7-9.)

6. Cum ar trebui să-i tratăm pe cei care au autoritate în guvernele umane?

6 Iehova permite ca structurile politice ale acestei lumi să existe deoarece ele asigură o oarecare stabilitate, iar acest lucru ne ajută să predicăm vestea bună despre Regat (Rom. 13:3, 4). Dumnezeu chiar ne îndeamnă să ne rugăm pentru cei cu autoritate, mai ales când deciziile lor ne-ar putea afecta închinarea (1 Tim. 2:1, 2). Când suntem tratați în mod nedrept, noi apelăm la autorități, la fel ca apostolul Pavel (Fap. 25:11). Chiar dacă Biblia spune că Satan, adversarul lui Dumnezeu, are autoritate asupra sistemelor politice, ea nu spune că Satan controlează în mod direct fiecare conducător (Luca 4:5, 6). De aceea, ar trebui să evităm să transmitem în vreun fel ideea că un anumit conducător este controlat de Diavol. Când vine vorba de „guverne și de autorități”, noi ‘nu vorbim de rău pe nimeni’ (Tit 3:1, 2).

7. Ce mod de gândire trebuie să evităm?

7 Noi ascultăm de Dumnezeu prin faptul că nu susținem niciun candidat sau partid politic, chiar dacă acest lucru ar fi în avantajul nostru. Cum ne-ar putea fi pusă la încercare neutralitatea în această privință? Să presupunem că un grup de oameni încearcă să înlăture un regim opresiv, care i-a persecutat și pe Martorii lui Iehova. Chiar dacă nu am participa la marșuri împreună cu protestatarii, s-ar putea oare să fim alături de ei în spirit? (Ef. 2:2) Trebuie să rămânem neutri nu doar la nivelul cuvintelor și al acțiunilor, ci și la nivelul inimii.

SĂ FIM „PRUDENȚI”, DAR „INOCENȚI”

8. Cum putem fi „prudenți”, dar „inocenți” când ne este greu să ne păstrăm neutralitatea?

8 Al doilea lucru care ne poate ajuta să ne păstrăm neutralitatea este să fim „prudenți ca șerpii, dar inocenți ca porumbeii”. (Citește Matei 10:16, 17.) Noi suntem prudenți anticipând situațiile periculoase și rămânem inocenți nepermițând ca acestea să ne determine să facem compromis. Să analizăm unele dintre aceste situații și să vedem cum le putem depăși.

9. La ce trebuie să fim atenți când discutăm cu alții?

9 Conversațiile. Trebuie să fim prudenți când sunt aduse în discuție subiecte politice. De exemplu, când prezinți mesajul despre Regat, evită să lauzi sau să critici ideile ori acțiunile vreunui partid politic sau ale vreunui conducător. Încearcă să stabilești o bază comună cu locatarul concentrându-te asupra problemei de fond și nu asupra vreunei soluții propuse de politicieni. Apoi, cu ajutorul Bibliei, arată cum va rezolva guvernul lui Dumnezeu problema în mod complet și definitiv. Dacă sunt aduse în discuție subiecte sensibile, precum căsătoria între persoane de același sex sau avortul, susține normele divine și spune cum le aplicăm noi în propria viață. În timpul discuției, rămâi complet neutru față de aspectele politice ale acestor subiecte. Noi nu adoptăm nicio poziție în raport cu ce legi ar trebui aprobate, abrogate sau schimbate și nici nu insistăm ca alții să ne accepte părerea.

10. Cum ne putem asigura că rămânem neutri când urmărim sau citim informații prezentate în mass-media?

10 Mass-media. Informațiile difuzate ca „știri” sunt deseori prezentate într-un mod părtinitor și categoric. Mass-media este uneori o unealtă a sistemului politic. În țările în care presa este controlată de stat, știrile pot fi vădit tendențioase. Chiar și în țările așa-zis libere, slujitorii lui Iehova trebuie să fie atenți să nu adopte prejudecățile diferitor comentatori. Întreabă-te: Îmi place să ascult pe cineva din mass-media deoarece sunt de acord cu opiniile sale politice? Dacă da, ai putea încerca să cauți o sursă de informații mai obiectivă. În orice caz, este înțelept să evităm să urmărim sau să citim multe reportaje din surse care promovează o agendă politică. De asemenea, este bine să comparăm ceea ce auzim cu „modelul cuvintelor sănătoase” din Biblie (2 Tim. 1:13).

11. De ce ne-ar putea fi greu să ne păstrăm neutralitatea dacă suntem atașați de bunurile noastre?

11 Materialismul. Dacă suntem atașați de bunurile noastre, s-ar putea să ne fie greu să ne păstrăm neutralitatea. O soră din Malawi pe nume Ruth a văzut cum unii Martori au cedat în timpul persecuțiilor din anii ’70 ai secolului trecut. Ea își amintește: „Ei n-au putut să renunțe la viața confortabilă pe care o aveau. Unii au mers cu noi în exil, însă mai târziu s-au alăturat partidului și s-au întors acasă, deoarece n-au vrut să suporte greutățile vieții din lagărul de refugiați”. Însă cei mai mulți slujitori ai lui Iehova au rămas neutri, deși s-au confruntat cu lipsuri sau chiar au pierdut tot ce aveau (Evr. 10:34).

12, 13. a) Cum îi privește Iehova pe oameni? b) Cum ne putem da seama dacă suntem prea mândri de țara noastră?

12 Mândria nepotrivită. Deseori, oamenii se laudă cu rasa, tribul, cultura, orașul sau națiunea lor. Însă, dacă am crede că tribul, cultura sau națiunea noastră sunt superioare, am fi în directă opoziție cu punctul de vedere al lui Iehova referitor la conducerea umană și la familia umană. Bineînțeles, Dumnezeu nu se așteaptă să renunțăm la cultura noastră. De fapt, deosebirile culturale sunt o dovadă a frumoasei diversități ce caracterizează familia umană. Totuși, nu trebuie să uităm că, în ochii lui Dumnezeu, toți oamenii sunt egali (Rom. 10:12).

13 Mândria nepotrivită cu privire la locul din care provenim stă chiar la baza naționalismului și ar putea constitui primul pas spre încălcarea neutralității. Slujitorii lui Iehova nu sunt imuni la acest tip de mândrie. Chiar și unii creștini din secolul I i-au discriminat pe frații lor din cauza naționalității acestora (Fap. 6:1). Cum ne putem da seama dacă mândria nepotrivită a prins rădăcini în inima noastră? Să presupunem că un frate sau o soră din altă țară ne dă o sugestie. O vom respinge, gândindu-ne imediat: „La noi, lucrurile se fac mai bine”? În loc să gândim astfel, toți ar trebui să urmăm acest îndemn biblic: ‘Cu umilință, considerați că ceilalți vă sunt superiori’ (Filip. 2:3).

IEHOVA NE VA DA PUTERE

14. Cum ne poate ajuta rugăciunea și ce exemplu biblic dovedește acest lucru?

14 Al treilea lucru care ne poate ajuta să ne păstrăm neutralitatea este să ne bizuim pe Iehova pentru a primi putere. Roagă-te pentru spirit sfânt, care te poate ajuta să manifești răbdare și stăpânire de sine, calități de care ai nevoie dacă autoritățile guvernamentale sunt corupte sau nedrepte. Îl poți ruga pe Iehova și să-ți dea înțelepciune ca să recunoști situațiile care te-ar putea face să-ți încalci neutralitatea și să le depășești cu succes (Iac. 1:5). Dacă ești la închisoare sau ai de suferit în vreun alt fel deoarece îi ești loial lui Iehova, roagă-te să primești putere ca să-ți poți apăra credința cu îndrăzneală și să faci față oricărei persecuții cu care te-ai putea confrunta. (Citește Faptele 4:27-31.)

15. Cum ne poate ajuta Biblia să ne păstrăm neutralitatea? (Vezi și chenarul „Cuvântul lui Dumnezeu le-a întărit hotărârea”.)

15 Iehova te poate întări prin intermediul Cuvântului său. Meditează la versete care te pot ajuta să-ți păstrezi neutralitatea. Încearcă să le memorezi acum, astfel încât ele să te ajute dacă, mai târziu, nu vei avea acces la Biblie. Cuvântul lui Dumnezeu poate și să-ți întărească speranța în promisiunile lui Iehova cu privire la viitor. Această speranță te poate ajuta să faci față persecuțiilor (Rom. 8:25). Alege pasajele care prezintă binecuvântările de care vrei în mod deosebit să ai parte și încearcă să te vezi bucurându-te de aceste binecuvântări în Paradis.

SĂ ÎNVĂȚĂM DE LA SLUJITORII FIDELI AI LUI IEHOVA

16, 17. Ce putem învăța din exemplul slujitorilor fideli ai lui Iehova care și-au păstrat neutralitatea? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

16 Al patrulea lucru care ne poate ajuta să ne păstrăm neutralitatea este exemplul slujitorilor fideli ai lui Iehova. Exemplul lor ne poate da înțelepciunea și puterea de care avem nevoie ca să rezistăm în încercări. Să ne gândim la Șadrac, Meșac și Abed-Nego, care au refuzat să se închine la o imagine ce reprezenta statul babilonian. (Citește Daniel 3:16-18.) Această relatare i-a ajutat pe mulți Martori din prezent să fie curajoși și să refuze să se închine la drapelul țării în care trăiesc. De asemenea, Isus nu s-a implicat deloc în politica și în conflictele sociale ale lumii. Știind că exemplul său avea să-i ajute și pe alții, el i-a îndemnat pe discipolii săi: „Curaj! Eu am învins lumea” (Ioan 16:33).

17 Mulți Martori din zilele noastre și-au păstrat neutralitatea. Unii au fost torturați, închiși sau chiar omorâți pentru că i-au rămas fideli lui Iehova. Exemplul lor ne poate ajuta. Un frate din Turcia pe nume Barıș a spus: „Franz Reiter, un frate tânăr, a fost executat deoarece a refuzat să se alăture armatei lui Hitler. Scrisoarea pe care i-a scris-o mamei lui în noaptea dinaintea execuției sale arată că el avea o mare credință și încredere în Iehova. Voiam să-i urmez exemplul în cazul în care m-aș fi confruntat cu o astfel de încercare”. [2]

18, 19. a) Cum te pot ajuta membrii congregației să-ți păstrezi neutralitatea? b) Ce ești hotărât să faci?

18 Frații și surorile din congregație te pot ajuta și ei să rămâi neutru. Spune-le bătrânilor cu ce încercări ale neutralității te confrunți. Ei îți pot da sfaturi bune, bazate pe Biblie. Membrii congregației te vor încuraja dacă vor afla prin ce treci. Spune-le că ai nevoie să se roage pentru tine. Bineînțeles, dacă vrem ca frații să ne susțină și să se roage pentru noi, și noi ar trebui să facem la fel pentru ei (Mat. 7:12). Articolul de pe site-ul jw.org „Martorii lui Iehova închiși pentru credință – pe țări”, apărut la REDACȚIA DE ȘTIRI > EVENIMENTE JURIDICE, te poate ajuta să fii concret în rugăciunile tale. El conține linkuri spre articole cu liste de Martori care sunt închiși pentru credință. Alege câteva nume și roagă-l pe Iehova să-i ajute pe acești frați și surori să fie curajoși și să-și păstreze integritatea (Ef. 6:18-20).

19 Pe măsură ce sfârșitul guvernelor umane se apropie, nu vom fi surprinși dacă acestea vor fi tot mai puțin tolerante cu noi, care vrem să-i fim loiali lui Iehova și Regatului său. De aceea, să ne întărim acum hotărârea de a ne păstra neutralitatea în această lume dezbinată!

^ [1] (paragraful 1) În acest context, Isus s-a referit la Cezar, conducătorul uman cu cea mai mare autoritate la acea vreme, ca simbol al autorității civile, sau al statului.