Salt la conţinut

Salt la cuprins

Este predicarea ta la fel ca roua?

Este predicarea ta la fel ca roua?

LUCRAREA noastră de predicare este importantă și valoroasă. Dar nu toți cei cărora le predicăm o consideră astfel. Chiar dacă manifestă interes față de mesajul Bibliei, unii oameni nu cred că este necesar să studieze Cuvântul lui Dumnezeu cu noi.

Așa s-a întâmplat în cazul lui Gavin. El a început să asiste la întrunirile congregației, însă n-a vrut să înceapă un studiu biblic. El spune: „Cunoștințele mele biblice erau minime și nu voiam să se vadă asta. Mi-era teamă să nu fiu înșelat și mi-era teamă să-mi iau un angajament”. Ce crezi? Era Gavin o cauză pierdută? Nu! Gândește-te la efectul bun pe care învățăturile Bibliei îl pot avea asupra unei persoane. Iehova i-a spus poporului său din vechime: „Ca roua va picura cuvântul meu, ca ploaia măruntă pe iarbă” (Deut. 31:19, 30; 32:2). Caracteristicile picăturilor de rouă ilustrează foarte bine modul în care putem ajuta cu eficiență orice fel de oameni în lucrarea de predicare (1 Tim. 2:3, 4).

CUM POATE FI PREDICAREA LA FEL CA ROUA?

Roua este delicată. Roua se formează treptat, picătură cu picătură, prin condensarea vaporilor de apă din aer. Cuvintele lui Iehova ‘au picurat ca roua’ în sensul că el i-a vorbit poporului său cu bunătate, delicatețe și considerație. Noi imităm exemplul lui Iehova când respectăm punctul de vedere al altora. De asemenea, noi îi încurajăm pe oameni să-și folosească rațiunea și, astfel, să tragă singuri concluzii. Când dăm dovadă de considerație în acest fel, oamenii acceptă mai ușor ceea ce le spunem, iar lucrarea noastră este mai eficientă.

Roua este înviorătoare. Lucrarea noastră îi înviorează pe alții când ne gândim cum îi putem ajuta cel mai bine să învețe mai multe despre adevăr. Asupra lui Gavin, menționat anterior, nu s-au făcut presiuni ca să accepte un studiu biblic. Dimpotrivă, Chris, fratele care l-a abordat prima dată, a încercat prin diferite modalități să-l facă pe Gavin să se simtă mai în largul lui când discutau din Biblie. Chris i-a explicat lui Gavin că Biblia are o temă și că faptul de a ști care este aceasta l-ar ajuta să înțeleagă mai bine întrunirile la care asista. După aceea, Chris i-a spus că ceea ce l-a convins pe el că Biblia este adevărată au fost profețiile biblice. Acest lucru a dus la mai multe conversații despre împlinirea profețiilor. Astfel, Gavin s-a simțit înviorat și, în cele din urmă, a acceptat un studiu biblic.

Roua este esențială pentru viață. În Israel, pe parcursul sezonului cald și secetos este posibil să nu plouă câteva luni. Fără umiditatea asigurată de rouă, plantele s-ar ofili și ar muri. În prezent există o secetă spirituală, așa cum a prezis Iehova (Am. 8:11). El a promis că evanghelizatorii unși vor fi „ca roua de la Iehova” în timp ce vor proclama mesajul despre Regat, fiind susținuți de „alte oi” (Mica 5:7; Ioan 10:16). Mesajul pe care îl predicăm face parte din măsurile luate de Iehova pentru a le da viață celor însetați după adevăr. Prețuim noi acest mesaj?

Roua este o binecuvântare de la Iehova. (Deut. 33:13) Lucrarea noastră poate să fie o binecuvântare pentru cei care reacționează favorabil. Gavin a primit o astfel de binecuvântare. Studiul biblic l-a ajutat să găsească răspuns la toate întrebările lui. Gavin a progresat rapid spre botez și împreună cu soția sa, Joyce, participă din plin la predicarea veștii bune despre Regat.

Martorii lui Iehova umplu pământul cu mesajul despre Regat

PREȚUIEȘTE CONTRIBUȚIA TA LA LUCRAREA DE PREDICARE

Faptul de a ne gândi la rouă ne poate ajuta și să prețuim contribuția noastră la lucrarea de predicare. În ce fel? Picăturile de apă, luate individual, nu au un efect prea mare. Dar milioanele de picături de rouă, luate împreună, acoperă tot pământul cu umezeală. În mod asemănător, contribuția noastră individuală la lucrarea de predicare ni s-ar putea părea neînsemnată. Însă eforturile tuturor slujitorilor lui Iehova, luate împreună, fac ca vestea bună să ajungă la „toate națiunile” (Mat. 24:14). Se va dovedi lucrarea noastră o binecuvântare de la Iehova? Da, când mesajul pe care îl predicăm este delicat, înviorător și esențial pentru viață, la fel ca roua!