Salt la conţinut

Salt la cuprins

ARTICOLUL DE STUDIU 15

Să avem o atitudine pozitivă față de oamenii cărora le predicăm

Să avem o atitudine pozitivă față de oamenii cărora le predicăm

„Ridicați-vă ochii și priviți ogoarele: sunt albe pentru seceriș.” (IOAN 4:35)

CÂNTAREA 64 Să participăm cu bucurie la seceriș!

PREZENTARE *

1, 2. Ce a vrut să spună Isus prin cuvintele din Ioan 4:35, 36?

ISUS trecea pe lângă niște lanuri, probabil de orz încă verde. (Ioan 4:3-6) Orzul urma să fie bun de secerat în aproximativ patru luni. De aceea, afirmația lui trebuie să fi sunat ciudat: „Ridicați-vă ochii și priviți ogoarele: sunt albe pentru seceriș”. (Citește Ioan 4:35, 36.) Ce a vrut să spună Isus prin aceste cuvinte?

2 Se pare că Isus se referea la un seceriș simbolic, secerișul oamenilor. Să analizăm contextul. Cu toate că evreii nu aveau, de obicei, legături cu samaritenii, Isus îi predicase unei samaritene, iar ea îl ascultase. De fapt, în timp ce Isus vorbea despre lanurile „albe pentru seceriș”, o mulțime de samariteni care auziseră despre Isus de la acea femeie se îndreptau spre el pentru a afla mai multe. (Ioan 4:9, 39-42) Un comentariu asupra Bibliei spune cu privire la această relatare: „Entuziasmul oamenilor . . . arăta că ei erau asemenea grânelor gata de secerat”.

Ce ar trebui să facem când vedem că lanurile sunt „albe pentru seceriș”? (Vezi paragraful 3)

3. Cum vom deveni proclamatori mai eficienți dacă îi privim pe oameni la fel ca Isus?

3 Îi privim pe oamenii cărora le predicăm vestea bună ca pe niște grâne gata de secerat? Dacă da, vom face următoarele lucruri: 1) Vom predica animați de sentimentul urgenței. Perioada secerișului este limitată și nu e timp de pierdut. 2) Ne vom bucura văzând că alții reacționează la vestea bună. În Isaia 9:3 se spune că „[oamenii] se bucură la seceriș”. 3) Vom vedea în fiecare persoană un potențial discipol și ne vom adapta prezentarea în funcție de domeniile sale de interes.

4. Ce vom învăța în acest articol de la apostolul Pavel?

4 Isus nu i-a desconsiderat pe samariteni, așa cum, probabil, făceau discipolii săi, ci a văzut în ei potențiali discipoli. Și noi ar trebui să-i considerăm pe oamenii din teritoriu potențiali discipoli ai lui Cristos. Apostolul Pavel ne-a dat un exemplu remarcabil în acest sens. Ce putem învăța de la el? În acest articol vom analiza modul în care Pavel: 1) s-a informat cu privire la convingerile celor cărora le predica, 2) a sesizat domeniile lor de interes și 3) i-a considerat potențiali discipoli ai lui Isus.

CARE SUNT CONVINGERILE LOR?

5. De ce a putut Pavel să-i înțeleagă pe evreii din sinagogă?

5 Pavel predica deseori în sinagogi. De exemplu, în sinagoga din Tesalonic, ‘el a discutat din Scripturi cu evreii în trei sabate’. (Fap. 17:1, 2) Se pare că Pavel se simțea în largul lui în sinagogă. El fusese crescut în tradiția evreiască, fiind evreu din naștere. (Fap. 26:4, 5) Întrucât îi înțelegea bine pe evrei, Pavel a putut să le predice cu convingere. (Filip. 3:4, 5)

6. În ce fel se deosebea auditoriul din piața ateniană de cel din sinagogă?

6 Din cauza persecutorilor, Pavel a fost obligat să fugă din Tesalonic și apoi din Bereea, ajungând, în cele din urmă, la Atena. Și aici, el „a început să discute în sinagogă cu iudeii și cu ceilalți oameni care se închinau lui Dumnezeu”. (Fap. 17:17) Însă, când a predicat în piață, Pavel s-a adresat unui auditoriu diferit. Printre cei prezenți erau filozofi și alți neevrei, care considerau mesajul lui Pavel „o învățătură nouă”. Aceștia i-au spus: „Tu vii cu niște lucruri ciudate pentru urechile noastre”. (Fap. 17:18-20)

7. În conformitate cu Faptele 17:22, 23, cum și-a adaptat Pavel prezentarea?

7 Citește Faptele 17:22, 23. Pavel nu le-a vorbit despre adevăr neevreilor din piața ateniană așa cum le-a vorbit evreilor din sinagogă. Probabil că el s-a întrebat ce convingeri aveau atenienii. S-a uitat cu atenție în jur și a observat ce obiceiuri religioase aveau localnicii. Apoi a căutat un element comun între forma lor de închinare și adevărul din Scripturi. Un biblist a spus: „Fiind un evreu trecut la creștinism, Pavel a înțeles că grecii păgâni nu se închinau la «adevăratul» Dumnezeu al evreilor și al creștinilor și a încercat să le arate că Dumnezeul pe care îl proclama el nu le era, în realitate, necunoscut atenienilor”. De aceea, Pavel a fost dispus să-și adapteze abordarea. El le-a spus atenienilor că mesajul său provenea de la ‘Dumnezeul necunoscut’ căruia ei încercau să i se închine. Deși neevreii nu cunoșteau Scripturile, Pavel nu i-a considerat o cauză pierdută, ci i-a privit ca pe niște lanuri de grâne gata de secerat, adaptându-și prezentarea.

Urmează exemplul apostolului Pavel și fii un bun observator, adaptează-ți prezentarea și sesizează potențialul oamenilor (Vezi paragrafele 8, 12, 18) *

8. a) Cum ne putem da seama ce convingeri religioase au oamenii din teritoriul în care predicăm? b) Cum îi putem răspunde unei persoane care ne spune direct ce religie are?

8 Să fim buni observatori, asemenea lui Pavel. Să căutăm indicii cu privire la convingerile religioase ale persoanelor din teritoriu: Ce decorațiuni are locatarul acasă sau în mașină? Indică numele, aspectul exterior sau chiar vocabularul său din ce religie face parte? Sau poate că locatarul ne spune direct ce religie are. Când se confruntă cu o asemenea situație, o pionieră specială obișnuiește să spună: „Nu mă aflu la ușa dumneavoastră pentru a vă impune convingerile mele, ci pentru a discuta despre următorul subiect . . .”.

9. Ce bază comună de discuție putem găsi cu o persoană religioasă?

9 Ce subiecte am putea aborda cu o persoană religioasă? Să încercăm să găsim o bază comună de discuție. Poate că și interlocutorul se închină la un singur Dumnezeu, recunoaște că Isus este Salvatorul omenirii sau crede că lumea rea în care trăim va lua sfârșit în curând. Pornind de la convingeri comune, putem să-i prezentăm mesajul Bibliei într-un mod care să-i trezească interesul.

10. Ce ar trebui să încercăm să facem și de ce?

10 Să avem în vedere faptul că oamenii nu împărtășesc toate doctrinele religiei din care fac parte. Prin urmare, după ce ne dăm seama ce religie are o persoană, să încercăm să aflăm care sunt convingerile ei. „Mulți amestecă filozofia cu convingerile lor religioase”, spune David, un pionier special din Australia. Donalta, din Albania, afirmă: „Unii dintre cei pe care îi întâlnesc susțin că aparțin unei religii, dar, ulterior, recunosc că nu cred cu adevărat în Dumnezeu”. Iar un misionar din Argentina a spus că unii dintre oamenii care cred în Trinitate nu consideră, de fapt, că Tatăl, Fiul și spiritul sfânt alcătuiesc un singur Dumnezeu. „Asta mă ajută să găsesc mai ușor o bază comună cu interlocutorul meu”, spune el. Prin urmare, să încercăm să aflăm care sunt cu adevărat convingerile oamenilor. Apoi, asemenea lui Pavel, vom putea deveni „orice pentru oameni de orice fel”. (1 Cor. 9:19-23)

CARE SUNT DOMENIILE LOR DE INTERES?

11. Potrivit cu Faptele 14:14-17, cum le-a vorbit Pavel oamenilor din Listra?

11 Citește Faptele 14:14-17. După ce a înțeles care erau domeniile de interes ale interlocutorilor săi, Pavel și-a adaptat prezentarea în funcție de acestea. De exemplu, când i s-a adresat unei mulțimi din Listra care avea foarte puține cunoștințe din Scripturi, Pavel a folosit argumente ușor de înțeles. El a vorbit despre recoltele bogate și despre capacitatea oamenilor de a se bucura de viață. Cuvintele lui și exemplele pe care le-a dat au fost pe înțelesul oamenilor.

12. Cum putem să ne dăm seama ce domenii de interes are o persoană și cum ne putem adapta prezentarea?

12 Să dăm dovadă de perspicacitate sesizând domeniile de interes ale oamenilor din teritoriu și să ne adaptăm prezentarea. În timp ce ne apropiem de o persoană sau de locuința acesteia, cum ne putem da seama ce subiecte ar putea să o intereseze? Să avem spirit de observație. Poate că aceasta lucrează în grădină, citește, își repară mașina ori bicicleta sau face altceva. Dacă este potrivit, am putea începe conversația pornind de la activitatea pe care o desfășoară. (Ioan 4:7) Chiar și îmbrăcămintea ne poate spune ceva despre ea, cum ar fi naționalitatea, ocupația sau echipa sportivă favorită. De exemplu, un frate pe nume Gustavo spune: „Am început o conversație cu un tânăr de 19 ani care avea imprimat pe tricou chipul unui cântăreț celebru. L-am întrebat despre tricou și mi-a spus că este fanul acelui cântăreț. În urma conversației, am început un studiu biblic, iar acum tânărul este fratele nostru”.

13. Cum am putea prezenta programul nostru de studiere a Bibliei într-un mod cât mai captivant?

13 Când îi propunem unei persoane un studiu biblic, să facem acest lucru într-un mod cât mai plăcut și să-i explicăm beneficiile studiului. (Ioan 4:13-15) Iată un exemplu: O soră pe nume Poppy a fost invitată în casă de o doamnă interesată de adevăr. Poppy a văzut pe un perete o diplomă, din care a înțeles că doamna era profesor universitar de pedagogie. Sora i-a spus că și noi îi instruim pe oameni prin intermediul unui program de studiere a Bibliei și al întrunirilor. Doamna a acceptat să studieze, a mers la întrunire chiar în ziua următoare și, la scurt timp după aceea, a participat la un congres de circumscripție. După un an, ea s-a botezat. Prin urmare, să ne întrebăm ce domenii de interes au persoanele pe care le vizităm și cum le-am putea prezenta programul nostru de studiere a Bibliei într-un mod cât mai captivant.

14. Cum putem adapta fiecare studiu biblic la necesitățile elevului?

14 După ce am început să studiem Biblia cu cineva, trebuie să ne pregătim bine pentru fiecare studiu. Să ne gândim la mediul din care provine persoana respectivă, la instruirea sa, la experiența ei de viață și la domeniile sale de interes. Când ne pregătim, să alegem versetele biblice, materialele video și ilustrările pe care le vom folosi pentru a-i explica adevărurile Bibliei. Să ne întrebăm: Ce ar putea în mod special să-i sensibilizeze inima persoanei cu care studiem? (Prov. 16:23) În Albania, o doamnă care studia cu o pionieră pe nume Flora a spus hotărâtă: „Nu pot să accept învățătura despre înviere”. Flora nu a insistat. Ea relatează: „M-am gândit că, mai întâi, trebuie să-l cunoască pe Dumnezeul care promite învierea”. Din acel moment, la fiecare studiu, ea a evidențiat iubirea, înțelepciunea și puterea lui Iehova. Mai târziu, doamna a început să creadă în înviere. Acum, ea este o Martoră a lui Iehova zeloasă.

SĂ-I CONSIDERĂM PE OAMENI POTENȚIALI DISCIPOLI

15. În armonie cu Faptele 17:16-18, ce practici ale atenienilor l-au tulburat pe Pavel, dar de ce a continuat el să le predice?

15 Citește Faptele 17:16-18. Pavel nu a renunțat să le depună mărturie atenienilor, chiar dacă orașul lor era plin de idolatrie, imoralitate sexuală și filozofii păgâne. El a continuat să le predice, în pofida insultelor. Înainte de a deveni creștin, și Pavel fusese „un blasfemator, un persecutor și un batjocoritor”. (1 Tim. 1:13) Așa cum Isus a avut încredere că Pavel putea deveni un discipol al său, și Pavel a avut încredere că atenienii puteau deveni creștini. Iar încrederea lui nu a fost deșartă. (Fap. 9:13-15; 17:34)

16, 17. De ce putem spune că orice fel de oameni pot deveni discipoli ai lui Cristos? Exemplificați.

16 În secolul I, oameni din toate mediile sociale au devenit discipoli ai lui Isus. Când le-a scris creștinilor din Corint, Pavel a spus că unii dintre membrii congregației fuseseră în trecut delincvenți sau duseseră o viață extrem de imorală. Apoi a adăugat: „Dar ați fost spălați”. (1 Cor. 6:9-11) Dacă am fi trăit atunci, am fi considerat că acei oameni puteau să se schimbe și să devină discipoli?

17 În prezent, mulți oameni sunt dispuși să facă schimbări pentru a deveni discipoli ai lui Isus. De exemplu, în Australia, o pionieră specială pe nume Yukina a înțeles că orice fel de oameni pot răspunde pozitiv la mesajul Bibliei. Odată, în timp ce se afla la o agenție imobiliară, ea a observat o tânără care avea mai multe tatuaje și care purta haine largi și lungi. Yukina relatează: „Am ezitat puțin, dar apoi am început să vorbesc cu ea. Am descoperit că era atât de interesată de Biblie, încât își tatuase câteva versete din Psalmi!”. Tânăra a început să studieze Biblia și să participe la întruniri. *

18. De ce nu ar trebui să emitem judecăți cu privire la oameni?

18 A considerat Isus că lanurile erau gata de secerat deoarece se aștepta ca marea majoritate a oamenilor să-l urmeze? În niciun caz. Scripturile preziseseră că relativ puțini oameni aveau să manifeste credință în el. (Ioan 12:37, 38) În plus, Isus era înzestrat cu capacitatea miraculoasă de a citi inimile. (Mat. 9:4) Chiar dacă și-a concentrat atenția asupra acelor puțini oameni care aveau inima sinceră, el le-a predicat cu zel tuturor. Spre deosebire de Isus, noi nu putem citi inima altora. De aceea, să ne împotrivim tendinței de a emite judecăți cu privire la un teritoriu sau la o persoană. Să încercăm să sesizăm potențialul oamenilor. Marcu, un misionar din Burkina Faso, a spus: „De multe ori, oamenii despre care cred că vor face progrese întrerup studiul, în timp ce aceia care lasă impresia că nu vor face mari progrese continuă să studieze. Am învățat deci că este mai bine să ne lăsăm conduși de spiritul lui Iehova”.

19. Cum ar trebui să-i privim pe oamenii din teritoriu?

19 Poate că, la prima vedere, considerăm că nu există prea mulți oameni în teritoriu care să se asemene cu grânele gata de secerat. Să nu uităm însă ce le-a spus Isus discipolilor săi. Lanurile sunt albe, adică sunt gata de secerat. Oamenii se pot schimba și pot deveni discipoli ai lui Cristos. Iehova îi consideră pe acești potențiali discipoli ‘comori prețioase’. (Hag. 2:7) Dacă îi privim așa cum îi privesc Iehova și Isus, vom încerca să sesizăm mediul din care provin și domeniile lor de interes. În plus, nu-i vom privi ca pe niște străini, ci ca pe niște potențiali frați și surori.

CÂNTAREA 57 Să predicăm la oameni de orice fel

^ par. 5 Cum ne influențează atitudinea față de oamenii din teritoriu maniera în care predicăm și predăm? Acest articol va analiza modul în care Isus și Pavel și-au considerat ascultătorii. De asemenea, ne arată cum putem și noi să ținem cont de convingerile și de domeniile de interes ale celor pe care îi întâlnim în lucrare, considerându-i potențiali discipoli ai lui Isus.

^ par. 17 În seria de articole „Biblia schimbă viața oamenilor”, găsim mai multe exemple de persoane care și-au transformat viața. Până în 2017, această serie a apărut în Turnul de veghe, iar în prezent apare pe jw.org®. Căutați la DESPRE NOI > EXPERIENȚE.

^ par. 57 LEGENDA IMAGINII: În timp ce predică din casă în casă, un cuplu observă: 1) o casă îngrijită, cu multe flori; 2) o casă locuită de o familie cu copii; 3) o casă neîngrijită în interior și în exterior și 4) o casă ai cărei locatari sunt religioși. La care dintre aceste uși crezi că vei găsi un potențial discipol al lui Cristos?