Salt la conţinut

Salt la cuprins

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

La ce s-a referit apostolul Pavel când a spus că „a fost dus până la al treilea cer” și „în paradis”? (2 Cor. 12:2-4)

În 2 Corinteni 12:2, 3, Pavel vorbește despre un om care „a fost dus până la al treilea cer”. Cine a fost acesta? Tot în scrisoarea adresată corintenilor, Pavel a spus că era folosit de Dumnezeu drept apostol. (2 Cor. 11:5, 23) Apoi, el a vorbit despre ‘viziunile supranaturale și revelațiile de la Domnul’. În acest context, Pavel nu a amintit și alți frați. Putem trage deci concluzia că el fusese cel care primise viziunile și revelațiile. (2 Cor. 12:1, 5)

Prin urmare, Pavel „a fost dus până la al treilea cer” și „în paradis”. (2 Cor. 12:2-4) El a folosit cuvântul „revelații”, ceea ce sugerează că i s-a spus ceva cu privire la viitor.

Ce înțelegea Pavel prin „al treilea cer”?

În Biblie, termenul „cer” poate să însemne cerurile fizice. (Gen. 11:4; 27:28; Mat. 6:26) Însă el este folosit și cu alte sensuri. Uneori se referă la guvernarea umană. (Dan. 4:20-22) Alteori, la guvernarea divină, cum este cea exercitată de Dumnezeu prin intermediul Regatului său. (Rev. 21:1)

Pavel a văzut „al treilea cer”. La ce s-a referit el? Uneori, în Biblie un anumit cuvânt este repetat de trei ori pentru accentuare sau evidențiere. (Is. 6:3; Ezec. 21:27; Rev. 4:8) Din câte se pare, când a vorbit despre „al treilea cer”, Pavel s-a referit la cea mai înaltă formă de guvernare: Regatul Mesianic condus de Isus Cristos și de cei 144 000 de coregenți. (Vezi Perspicacitate pentru înțelegerea Scripturilor, vol. 1, p. 1059, 1062, engl.) După cum a scris apostolul Petru, noi așteptăm ‘cerurile noi’ promise de Dumnezeu. (2 Pet. 3:13)

Ce se poate spune despre „paradisul” la care s-a referit Pavel?

Și cuvântul „paradis” poate să însemne mai multe lucruri: 1) paradisul pământesc pe care îl așteptăm, având în vedere că prima locuință a omului a fost Paradisul, 2) starea spirituală de care se vor bucura în lumea nouă slujitorii lui Dumnezeu și 3) condițiile perfecte din cer, sau „paradisul lui Dumnezeu”, menționat în Revelația 2:7. (Vezi Turnul de veghe din 15 iulie 2015, p. 8, par. 8.)

Este posibil ca în 2 Corinteni 12:4 Pavel să se fi referit la toate aceste trei aspecte când a vorbit despre viziunea pe care a avut-o.

În concluzie:

„Al treilea cer”, menționat în 2 Corinteni 12:2, este, după cât se pare, Regatul Mesianic condus de Isus Cristos și de cei 144 000, sau ‘cerurile noi’. (2 Pet. 3:13)

Este numit „al treilea cer” deoarece Regatul reprezintă cea mai înaltă formă de guvernare.

‘Paradisul’ în care ‘a fost dus’ Pavel în viziune se referă probabil la: 1) paradisul literal care va exista pe pământ, 2) paradisul spiritual care va exista pe pământ în lumea nouă și care va întrece paradisul spiritual din prezent și 3) „paradisul lui Dumnezeu” din cer, care va coexista cu cel de pe pământ.

Astfel, lumea nouă va fi formată din cerurile noi și din pământul nou. Va fi un nou sistem, alcătuit din Regatul ceresc și din oamenii care îi vor sluji lui Iehova pe un pământ transformat în paradis.