M-am născut în 1927, într-un orășel din apropiere de Chicago, Illinois (SUA). Am crescut într-o familie cu cinci copii: Jetha, Don, eu, Karl și Joy. Cu toții eram hotărâți să-i slujim lui Iehova cu zel. Jetha a fost invitată să participe la cursurile celei de-a doua clase a Școlii Galaad în 1943. Don, Karl și Joy au mers la Betelul din Brooklyn, New York, în 1944, 1947, respectiv 1951. Atât exemplul lor, cât și al părinților mei au avut un efect hotărâtor asupra mea.

Tatăl și mama mea citeau Biblia și îl iubeau pe Dumnezeu. Ei ne-au transmis această iubire și nouă. Însă tata și-a pierdut respectul pentru biserică după ce a luptat în Europa în Primul Război Mondial. După ce s-a întors acasă din război, mama era foarte recunoscătoare pentru că scăpase cu viață și i-a spus: „Karl, haide să mergem la biserică așa cum mergeam înainte”. Tata i-a răspuns: „O să te conduc pe tine, dar eu n-o să intru în biserică”. Ea l-a întrebat: „De ce să nu intri?”. Tata i-a zis: „În timpul războiului, preoții care aparțineau aceleiași religii, dar se aflau pe fronturi opuse, binecuvântau soldații și armele lor. Era Dumnezeu de ambele părți?”.

Mai târziu, în timp ce mama era la biserică, doi Martori ai lui Iehova au venit la noi acasă și i-au oferit tatălui nostru cele două volume ale auxiliarului de studiere a Bibliei intitulat Lumină, care analiza cartea Revelația. Tata s-a arătat interesat și a acceptat să primească cele două volume. Când a văzut cărțile, mama a început să citească din ele. Apoi, într-o zi, a observat în ziarul local un anunț în care cei interesați erau invitați la un curs de studiere a Bibliei cu ajutorul cărților Lumină și a decis să meargă. Când a sosit, a fost întâmpinată de o femeie în vârstă. Arătându-i unul dintre cele două volume, mama a întrebat: „Aici se studiază din cartea asta?”. Doamna i-a răspuns: „Da, draga mea, poftește înăuntru”. Săptămâna următoare, mama ne-a luat și pe noi, copiii, cu ea, iar după aceea, am însoțit-o în fiecare săptămână.

Odată, cel care conducea întrunirea m-a rugat să citesc Psalmul 144:15, unde se spune că cei care i se închină lui Iehova sunt fericiți. Acest verset mi-a plăcut mult. Alte două pasaje care m-au  impresionat au fost 1 Timotei 1:11, unde se spune că Iehova este ‘fericitul Dumnezeu’, și Efeseni 5:1, unde suntem îndemnați ‘să fim imitatori ai lui Dumnezeu’. Am înțeles că trebuia să găsesc bucurie în orice făceam pentru Creatorul meu și să-i mulțumesc pentru privilegiul de a-i sluji. Aceste două idei m-au călăuzit pe parcursul întregii mele vieți.

Cea mai apropiată congregație se afla în Chicago, la o distanță de 32 de kilometri. Totuși, participam la întruniri, iar cunoștințele mele biblice s-au îmbogățit. Îmi amintesc că, odată, conducătorul întrunirii a pus-o pe Jetha să răspundă. În timp ce o ascultam, mi-am zis: „Știam și eu răspunsul. Aș fi putut să ridic mâna ca să răspund”. Am început să mă pregătesc și să fac comentarii. Totuși, ce a contat cel mai mult a fost că eu și frații mei am progresat pe plan spiritual. M-am botezat în 1941.

Îmi aduc aminte în mod special congresul din 1942, ținut în Cleveland, Ohio. Programul a fost transmis în peste 50 de locații din Statele Unite prin telefon. Familia noastră a stat în apropiere, în corturi, într-un parc de rulote amenajat de frații noștri. Pe atunci, Cel de-Al Doilea Război Mondial era în plină desfășurare, iar opoziția față de Martorii lui Iehova se intensifica. Seara, am văzut grupuri de frați care și-au parcat mașinile cu farurile îndreptate spre exterior. Stabiliseră ca în fiecare mașină să stea cineva de gardă pe parcursul nopții. Dacă apăreau probleme, frații trebuiau să aprindă farurile ca să-i orbească pe atacatori și să claxoneze. Astfel, ceilalți le puteau veni repede în ajutor. Atunci, mi-am zis: „Cât de bine este pregătit poporul lui Iehova!”. Cu acest gând consolator în minte, am dormit liniștit și, dimineață, am aflat că nu se întâmplase nimic rău.

Ani mai târziu, reflectând la acel congres, mi-am dat seama că mama nu dăduse niciun semn de neliniște sau de teamă. Avea deplină încredere în Iehova și în organizația sa. Nu voi uita niciodată exemplul ei excelent.

Cu puțin timp înainte de acel congres, mama începuse pionieratul regular. Așadar, în timpul congresului, a fost foarte atentă la cuvântările care vorbeau despre serviciul cu timp integral. În timp ce ne întorceam acasă, ea ne-a spus: „Aș vrea să continui pionieratul. Însă nu pot să fac și pionierat, și să mă ocup bine de casă”. Apoi, ne-a întrebat dacă am fi dispuși s-o ajutăm. Noi am fost de acord, iar ea ne-a repartizat fiecăruia una sau două camere în care să facem curat înainte de micul dejun. După ce plecam la școală, mama verifica dacă am făcut curat și apoi ieșea în predicare. Era o persoană ocupată, însă niciodată nu și-a neglijat copiii. Când veneam acasă la prânz sau după orele de curs, o găseam întotdeauna acolo pentru noi. În unele zile, după ce veneam de la școală, ieșeam cu ea în predicare, iar asta ne-a ajutat să înțelegem ce înseamnă să fii pionier.

Am început pionieratul când aveam 16 ani. Pe atunci, tata nu devenise încă Martor, totuși voia să știe cum mă descurcam în lucrarea de predicare. Într-o seară, i-am spus că, deși mă străduiam din răsputeri, nu găseam pe nimeni dornic să studieze Biblia. Am făcut o pauză, apoi l-am întrebat:  „N-ai vrea să studiezi tu cu mine?”. Tata a stat puțin pe gânduri, apoi mi-a zis: „Nu-mi vine în minte niciun motiv ca să te refuz”. Așadar, prima persoană cu care am studiat Biblia a fost chiar tata. Ce privilegiu!

Cartea din care am început să studiem era „Adevărul vă va face liberi”. Pe măsură ce studiul progresa, am înțeles că tata mă ajuta să fiu un învățător și un cercetător al Bibliei mai bun. De exemplu, într-o seară, după ce am citit un paragraf, mi-a spus: „Înțeleg ce zice cartea. Dar de unde știi că ce zice cartea e adevărat?”. Întrebarea lui m-a luat pe nepregătite, așa că i-am spus: „Nu știu să-ți răspund acum, dar, până la studiul următor, sper să găsesc răspunsul”. Și așa am făcut. Am găsit versete care susțineau ideea pe care o discutam. După aceea, m-am pregătit mai bine pentru studiu și am învățat să fac cercetări. Astfel, atât eu, cât și tatăl meu am crescut pe plan spiritual. Tatăl meu a aplicat ceea ce învăța și s-a botezat în 1952.

Am plecat de acasă când aveam 17 ani. Cam în acea perioadă, Jetha a a devenit misionară, iar Don, betelist. Amândoi își iubeau repartițiile, iar atitudinea lor m-a încurajat foarte mult. Prin urmare, am completat o cerere pentru Betel și una pentru Școala Galaad și am lăsat lucrurile în mâna lui Iehova. Am fost invitat la Betel în 1946.

De-a lungul anilor, am avut multe repartiții la Betel și am putut învăța diferite lucruri. Într-adevăr, în cei 75 de ani petrecuți aici, am învățat să fac cărți și să mă ocup de contabilitate. De asemenea, am învățat să import și să export produse. Însă ceea ce mă bucură cel mai mult este instruirea spirituală continuă pe care o primim la Betel prin intermediul închinării de dimineață și al cuvântărilor bazate pe Biblie.

De asemenea, am învățat multe lucruri de la fratele meu mai mic, Karl, care a venit la Betel în 1947. El era un învățător și un cercetător sârguincios al Bibliei. Odată, mi s-a dat să pregătesc o cuvântare și l-am rugat să mă ajute. I-am explicat lui Karl că adunasem mult material, dar nu știam cum să-l folosesc. El mi-a indicat soluția punându-mi o întrebare: „Joel, care este tema cuvântării?”. Am înțeles imediat ideea. Voia să folosesc doar materialul relevant și să renunț la restul. N-am uitat niciodată această lecție!

Dacă vrem să fim fericiți la Betel, trebuie să participăm din plin la predicare. Zelul în predicare duce la multe experiențe frumoase. De exemplu, mi-a rămas întipărită în minte o seară petrecută în  cartierul Bronx, din orașul New York. Eu și un frate am sunat la o doamnă care acceptase revistele Turnul de veghe și Treziți-vă!. După ce ne-am prezentat, i-am spus: „În această seară îi ajutăm pe oameni să afle câteva lucruri încurajatoare din Biblie”. Doamna a răspuns: „Dacă e vorba de Biblie, haideți înăuntru”. Am citit și am analizat câteva versete despre Regatul lui Dumnezeu și despre lumea nouă. Ea a fost atât de impresionată, încât a invitat câțiva prieteni să asiste la discuție săptămâna următoare. Ea și soțul ei au devenit ulterior Martori ai lui Iehova.

Mi-am căutat o parteneră de viață aproximativ 10 ani. Apoi, am întâlnit-o pe soția mea. Ce m-a ajutat să-mi găsesc o parteneră potrivită? Am analizat sub rugăciune întrebarea: „Ce vreau să fac după ce mă căsătoresc?”.

După congresul din 1953, ținut pe Yankee Stadium, am întâlnit o soră pe nume Mary Aniol. Ea și Jetha absolviseră cea de-a doua clasă a Școlii Galaad și acum erau partenere în lucrarea misionară. Plină de entuziasm, Mary mi-a povestit despre repartițiile ei ca misionară în Arhipelagul Antilelor și despre studiile biblice pe care le-a condus de-a lungul anilor. Pe măsură ce ne cunoșteam mai bine unul pe altul, ne-am dat seama că urmăream aceleași obiective spirituale. Iubirea dintre noi a crescut și ne-am căsătorit în aprilie 1955. În multe privințe, Mary a fost un dar de la Iehova și un exemplu demn de imitat. Ea a slujit cu bucurie în orice repartiție primită. A lucrat din greu, s-a interesat sincer de alții și a pus întotdeauna Regatul pe primul loc în viață. (Mat. 6:33) Am slujit în lucrarea de circumscripție trei ani, iar apoi, în 1958, am fost invitați împreună la Betel.

Am învățat multe lucruri de la soția mea. De exemplu, la începutul căsniciei noastre, am decis să citim împreună din Biblie aproximativ 15 versete o dată. Unul dintre noi citea versetele, iar apoi le analizam pentru a vedea cum le puteam aplica. Deseori, Mary mi-a împărtășit din lucrurile pe care le-a învățat la Galaad sau în serviciul de misionar. Aceste discuții m-au ajutat să am mai multă perspicacitate, să-mi îmbunătățesc cuvântările și să știu cum să le încurajez pe surori. (Prov. 25:11)

Mary, draga mea soție, a murit în 2013. Aștept cu nerăbdare să o întâlnesc în lumea nouă. Între timp, sunt hotărât să continui să învăț și să mă încred din toată inima în Iehova. (Prov. 3:5, 6) Când mă gândesc la activitățile pe care le vom face în lumea nouă, simt alinare și bucurie. Printre acestea se numără învățarea unor lucruri noi de la Marele nostru Instructor și despre el. N-am cuvinte să-i mulțumesc lui Iehova pentru tot ceea ce m-a învățat până acum și pentru numeroasele dovezi ale bunătății sale nemeritate!