M-AM născut în 1926 în Crooksville, Ohio, Statele Unite. Eram opt copii la părinți. Chiar dacă nu erau persoane religioase, mama și tata ne-au spus să mergem la biserică. Eu am mers la Biserica Metodistă. Când aveam 14 ani, pastorul mi-a dat un premiu pentru că n-am lipsit de la predicile de duminica un an întreg.

Cam pe atunci, o vecină pe nume Margaret Walker, care era Martoră a lui Iehova, a început s-o viziteze pe mama și să discute cu ea despre Biblie. Într-o zi m-am gândit să stau să ascult și eu discuția lor. Mama a crezut că o să le deranjez, așa că mi-a zis să ies afară. Însă am încercat să ascult în continuare discuțiile pe care le purtau. După ce a mai venit de câteva ori, Margaret m-a întrebat: „Știi care este numele lui Dumnezeu?”. I-am răspuns: „Toată lumea știe: Dumnezeu!”. Ea mi-a zis: „Ia Biblia și caută Psalmul 83:18”. M-am uitat în Biblie și am văzut că numele lui Dumnezeu este Iehova. Am alergat afară la prietenii mei și le-am zis: „Când ajungeți acasă diseară, căutați în Biblie Psalmul 83:18 ca să vedeți care este numele lui Dumnezeu”. S-ar putea spune că am început să depun mărturie imediat.

 Am studiat Biblia și m-am botezat în 1941. La puțin timp după aceea, am fost numit să conduc o grupă de studiu de carte a congregației. I-am îndemnat să vină și pe mama și pe frații mei, astfel că toți au început să participe la studiul pe care îl conduceam. Tata însă nu era interesat.

Am primit mai multe responsabilități în congregație și mi-am făcut o bibliotecă teocratică. Într-o zi, tata a arătat spre cărți și mi-a zis: „Vezi chestiile alea? Vreau să dispară din casă! Și poți să te duci și tu cu ele”. Am plecat de-acasă și mi-am închiriat o cameră în Zanesville, un orășel din apropiere, dar am continuat să vin în vizită pentru a-mi încuraja familia.

Tata a încercat s-o împiedice pe mama să meargă la întruniri. Uneori, imediat după ce mama pleca, tata alerga după ea și o trăgea înapoi în casă. Însă ea pur și simplu ieșea pe cealaltă ușă și se ducea la întrunire. I-am spus mamei: „Stai liniștită. O să se sature să tot alerge după tine”. Cu timpul, tata n-a mai încercat s-o oprească pe mama, iar ea a mers la întruniri fără probleme.

În 1943, în congregația noastră a început să se țină Școala de Serviciu Teocratic și am primit teme în calitate de cursant. Sfaturile care mi s-au dat după fiecare temă m-au ajutat să-mi îmbunătățesc calitățile oratorice.

Pe atunci, națiunile erau implicate în al Doilea Război Mondial. În 1944 am fost chemat în armată. M-am prezentat la centrul de recrutare de la Fort Hayes din Columbus, Ohio, unde mi s-a făcut un control medical și am completat niște formulare. Le-am spus ofițerilor că nu voiam să devin soldat. Ei m-au lăsat să plec. După câteva zile, un polițist a venit la ușa mea și mi-a spus: „Corwin Robison, am un mandat de arestare pe numele tău”.

Două săptămâni mai târziu, la proces, judecătorul mi-a zis: „Dacă ar fi după mine, te-aș condamna la închisoare pe viață. Ai ceva de spus?”. Atunci am zis: „Onorată instanță, eu ar fi trebuit să fiu încadrat în rândul slujitorilor religioși. Amvonul meu este pragul fiecărei case. Eu predic vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu multor oameni”. * Judecătorul le-a spus membrilor juriului: „Nu sunteți aici pentru a decide dacă acest tânăr este sau nu slujitor religios. Sunteți aici ca să decideți dacă s-a prezentat sau nu pentru încorporare”. După mai puțin de o jumătate de oră, juriul s-a întors și a prezentat verdictul: vinovat. Judecătorul m-a condamnat la cinci ani în închisoarea federală din Ashland, Kentucky.

Primele două săptămâni am fost într-o închisoare din Columbus, Ohio, iar prima zi am stat în celulă. M-am rugat lui Iehova: „Nu pot să stau cinci ani într-o celulă. Nu știu ce să fac”.

A doua zi, gardienii m-au lăsat să ies din celulă. Am mers lângă un deținut înalt și lat  în umeri. Stăteam amândoi și ne uitam pe fereastră. El m-a întrebat: „De ce te-au închis, Piticule?”. „Sunt Martor al lui Iehova”, i-am răspuns. El mi-a zis: „Da? Păi și ce cauți aici?”. I-am spus: „Martorii lui Iehova nu vor să meargă la război și să omoare oameni”. El mi-a zis: „Pe tine te-au băgat la închisoare pentru că nu vrei să omori oameni, iar pe alții îi închid tocmai pentru că omoară oameni. Nu mi se pare logic”. „Nici mie”, i-am zis eu.

Apoi mi-a spus: „Am stat 15 ani în altă închisoare, unde am citit unele publicații de-ale voastre”. În momentul acela m-am rugat: „Iehova, ajută-mă să-l câștig pe omul acesta de partea mea”. Atunci, Paul – așa îl chema – mi-a zis: „Dacă se atinge careva de tine, strigă. Mă ocup eu de el”. Așa că n-am avut nicio problemă cu cei 50 de deținuți din acea aripă a închisorii.

După ce am fost transferat la Ashland, am văzut că acolo erau deja mulți frați maturi. Compania lor ne-a ajutat pe mine și pe alți frați să rămânem tari pe plan spiritual. În fiecare săptămână ni se repartiza un pasaj de citit din Biblie. De asemenea, pregăteam întrebări și răspunsuri pentru întrunirile pe care le țineam în închisoare și pe care le numeam „șezători biblice”. Exista și un slujitor care se ocupa de teritorii. Stăteam într-o cameră mare în care paturile erau așezate de-a lungul pereților. Slujitorul cu teritoriile îmi spunea: „Robison, tu te ocupi de paturile cutare și cutare. Toți cei care sunt repartizați în acele paturi sunt teritoriul tău. Asigură-te că le depui mărturie înainte să plece”. Astfel, predicam în mod organizat.

Al Doilea Război Mondial s-a încheiat în 1945, însă eu am mai stat un timp la închisoare. Îmi făceam griji pentru cei din familia mea deoarece tata îmi spusese: „Dacă scap de tine, cu ceilalți o să-mi fie ușor”. După ce am fost eliberat, am avut o surpriză plăcută. În pofida împotrivirii tatălui meu, șapte membri ai familiei mele participau la întruniri, iar una dintre surorile mele se botezase.

În 1950 a izbucnit Războiul din Coreea, în care au fost implicate și Statele Unite. Am primit din nou ordin de încorporare și a trebuit să mă prezint la Fort Hayes. După ce am dat un test de aptitudini, un ofițer mi-a zis: „Ai obținut unul dintre cele mai bune rezultate din grupa ta”. I-am spus: „Mă bucur. Însă eu nu voi merge în armată”. Am citat  2 Timotei 2:3 și am zis: „Eu sunt deja un soldat al lui Cristos”. După un moment lung de tăcere, mi-a spus: „Poți să pleci”.

La scurt timp după aceea, la un congres ținut în Cincinnati, Ohio, am asistat la întrunirea pentru cei interesați de serviciul la Betel. Fratele Milton Henschel ne-a spus că, dacă un frate voia să lucreze din greu pentru Regat, organizația l-ar putea folosi la Betel. Am făcut o cerere pentru serviciul la Betel, care a fost aprobată. Astfel, în august 1954 am început să slujesc la Betelul din Brooklyn, unde am rămas până în prezent.

Am avut din plin de lucru la Betel. Mulți ani m-am ocupat de boilerele din tipografie și din complexul de birouri și am lucrat ca mecanic și lăcătuș. Am lucrat și la unele săli de congrese din New York.

Am ajuns să iubesc programul spiritual de la Betel, care include participarea la închinarea de dimineață și la studiul Turnului de veghe în familie, precum și la lucrarea de predicare cu membrii congregației. Dacă stai să te gândești, aceste activități pot și trebuie să facă parte din programul oricărei familii de Martori ai lui Iehova. Când părinții și copiii analizează împreună textul zilei, țin cu regularitate închinarea în familie și participă din plin la întruniri și la lucrarea de predicare, toți membrii familiei vor fi probabil sănătoși din punct de vedere spiritual.

Mi-am făcut mulți prieteni la Betel și în congregație. Unii dintre ei erau creștini unși și și-au primit deja răsplata cerească. Alții nu erau. Însă toți slujitorii lui Iehova – inclusiv beteliștii – sunt imperfecți. Dacă am o neînțelegere cu un frate, încerc întotdeauna să fac pace. Îmi amintesc cuvintele din Matei 5:23, 24 și mă gândesc cum ar trebui să rezolvăm neînțelegerile. Nu-i ușor să-ți ceri scuze, dar rar mi s-a întâmplat să văd că o problemă cu un frate nu dispare după ce-i spun că-mi pare rău.

Din cauza vârstei înaintate, îmi este greu să merg din casă-n casă, însă nu mă dau bătut.  Am învățat puțină chineză mandarină și îmi place să-i abordez pe chinezi pe stradă. În unele dimineți ofer 30 sau chiar 40 de reviste celor interesați!

Am făcut chiar și o vizită ulterioară în China! Într-o zi, o tânără care împărțea fluturași cu reclame la un magazin de fructe mi-a zâmbit. I-am zâmbit și eu și i-am oferit Turnul de veghe și Treziți-vă! în chineză. Ea le-a luat și mi-a spus că o cheamă Katie. Apoi, ori de câte ori mă vedea, Katie venea și stătea de vorbă cu mine. Eu îi spuneam denumirea fructelor și legumelor în engleză, iar ea repeta după mine. De asemenea, i-am explicat unele versete din Biblie și i-am oferit cartea Ce învață Biblia. După câteva săptămâni însă, n-am mai văzut-o.

Câteva luni mai târziu, o altă tânără care împărțea fluturași a acceptat revistele pe care i le-am oferit. După o săptămână, ea mi-a întins telefonul ei mobil și mi-a zis: „Vorbiți cu cineva din China”. „Dar nu știu pe nimeni în China”, i-am spus eu. Ea a insistat, așa că am luat telefonul și am zis: „Alo, sunt Robison”. La celălalt capăt s-a auzit o voce: „Robby, sunt Katie. M-am întors în China”. „În China?”, i-am zis eu. „Da. Știi, Robby, fata care ți-a dat telefonul e sora mea. Tu m-ai învățat multe lucruri bune. Te rog s-o înveți și pe ea.” I-am zis: „Katie, o să fac tot ce pot. Mulțumesc că mi-ai spus unde ești”. La scurt timp după aceea am vorbit cu sora lui Katie pentru ultima oară. Nu știu unde sunt acum aceste două tinere, dar sper că învață mai multe despre Iehova.

Serviciul adus lui Iehova a fost cariera mea timp de 73 de ani. Sunt fericit că Iehova m-a ajutat să rămân neutru și să fiu fidel în închisoare. În plus, frații și surorile mele îmi spun că au prins curaj când au văzut că perseverez în pofida împotrivirii tatălui nostru. În cele din urmă, mama și șase dintre ei s-au botezat. Chiar și atitudinea tatălui meu s-a îmbunătățit. Înainte să moară, el a asistat la câteva întruniri.

Dacă este voința lui Dumnezeu, membrii familiei mele și prietenii mei care au murit vor învia în lumea nouă. Imaginați-vă ce bucurie vom simți când ne vom închina lui Iehova alături de cei dragi pentru eternitate! *