Salt la conţinut

Salt la cuprins

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Când a devenit Isus Mare Preot? Există vreo diferență între momentul validării și cel al intrării în vigoare a noului legământ?

Isus a devenit Mare Preot în 29 e.n., la botez. De unde știm acest lucru? Când s-a botezat, Isus a arătat că era dispus să-și sacrifice viața pe altarul simbolic, care reprezintă „voința” lui Dumnezeu. (Gal. 1:4; Evr. 10:5-10) Întrucât altarul simbolic a venit în existență odată cu botezul lui Isus, tot atunci trebuie să fi venit în existență și marele templu spiritual, care reprezintă măsurile luate de Iehova în vederea închinării adevărate în baza răscumpărării. Altarul este un element esențial al acestui templu spiritual. (Mat. 3:16, 17; Evr. 5:4-6)

Existența marelui templu spiritual presupunea și existența unui mare preot care să oficieze în el. Pentru a îndeplini acest rol, Isus a fost „uns cu spirit sfânt și cu putere”. (Fap. 10:37, 38; Mar. 1:9-11) Însă de unde știm că Isus a fost numit Mare Preot înainte de moartea și de învierea sa? Exemplul lui Aaron și al succesorilor săi care au slujit ca mari preoți sub Legea mozaică ne ajută să răspundem la această întrebare.

Potrivit Legii, doar marele preot putea să intre în Sfânta Sfintelor din tabernacol, iar, mai târziu, în Sfânta Sfintelor din templu. Sfânta Sfintelor era separată de Sfânta printr-o perdea. Marele preot trecea dincolo de perdea doar în Ziua Ispășirii. (Evr. 9:1-3, 6, 7) Așa cum Aaron și succesorii săi fuseseră unși mari preoți înainte să intre ‘prin perdeaua’ literală în Sfânta Sfintelor din tabernacol, tot așa Isus trebuie să fi fost numit Mare Preot al marelui templu spiritual al lui Iehova înainte de moartea sa. Abia după aceea a trecut „prin perdea, adică prin corpul său”, la viață cerească. (Evr. 10:20) Iată de ce, apostolul Pavel a spus că Isus „a venit ca mare preot” și apoi „a intrat în cortul mai mare și mai perfect, care nu este făcut de mâini”, și „în cer”. (Evr. 9:11, 24)

Nu există nicio diferență între momentul validării și cel al intrării în vigoare a noului legământ. De ce spunem acest lucru? Când s-a ridicat la cer și a prezentat valoarea vieții sale umane perfecte, oferite în favoarea noastră, Isus a inițiat procesul de validare, sau ratificare, a noului legământ. Acest proces a marcat și intrarea în vigoare a noului legământ. Care au fost etapele acestui proces?

În primul rând, Isus s-a prezentat înaintea lui Iehova; în al doilea rând, el i-a prezentat lui Iehova valoarea jertfei sale; iar, în al treilea rând, Iehova a acceptat valoarea sângelui vărsat de Isus. Noul legământ a intrat în vigoare abia după încheierea acestor etape.

Biblia nu menționează momentul exact în care Iehova a acceptat valoarea jertfei lui Isus. De aceea, nu putem preciza momentul în care noul legământ a fost validat și a intrat în vigoare. Totuși, știm că Isus a urcat la cer cu zece zile înainte de Sărbătoarea Penticostei. (Fap. 1:3) Într-un anumit moment din acea scurtă perioadă de timp, el i-a prezentat valoarea jertfei sale lui Iehova, care a acceptat-o. (Evr. 9:12) Dovada că noul legământ intrase în vigoare a fost vizibilă la Sărbătoarea Penticostei din 33 e.n. (Fap. 2:1-4, 32, 33) Este evident că, atunci, noul legământ era în vigoare și funcționa.

În concluzie, noul legământ a fost validat și a intrat în vigoare când Iehova a acceptat valoarea sângelui vărsat de Isus și i-a adus pe cei unși în acest legământ. Tot atunci, el a început să funcționeze, avându-l ca Mediator pe Marele Preot, Isus. (Evr. 7:25; 8:1-3, 6; 9:13-15)