„Binecuvântată să fie chibzuința ta”
ACESTE cuvinte i-au fost adresate de David lui Abigail, o femeie din anticul Israel. De ce a lăudat-o David pe Abigail și ce învățăm din exemplul ei?
David a întâlnit-o pe Abigail în perioada în care el fugea de regele Saul. Femeia era căsătorită cu Nabal, un om bogat, care avea turme mari. Acestea pășteau în regiunea muntoasă din sudul teritoriului lui Iuda. David și oamenii lui i-au apărat pe păstori și turmele lui Nabal, fiind ca „un zid” în jurul lor. Mai târziu, David a trimis mesageri la Nabal ca să-l roage să-i dea hrană pentru oamenii lui după cum considera acesta de cuviință. (1 Sam. 25:8, 15, 16) Cererea lui David nu era nicidecum nepotrivită, având în vedere că el și oamenii săi acționaseră în interesul lui Nabal.
Însă Nabal s-a purtat după cum îi era numele, care înseamnă „nebun” sau „prost”. El a răspuns în mod aspru și jignitor, refuzând cererea lui David. De aceea, David și-a pus în gând să-l pedepsească. Astfel, atât Nabal, cât și casa lui aveau să plătească pentru atitudinea lui nesăbuită. (1 Sam. 25:2-13, 21, 22)
Dându-și seama de consecințele grave ale acestei acțiuni nechibzuite din partea lui David, Abigail a intervenit în mod curajos. Ea i s-a adresat viitorului rege plină de respect și l-a făcut să se gândească la relația lui cu Iehova. Apoi le-a oferit lui David și oamenilor săi o mare cantitate de alimente. Atunci David a recunoscut că Iehova o folosise pentru a-l împiedica să-și atragă vină de sânge. David i-a spus lui Abigail: „Binecuvântată să fie chibzuința ta și binecuvântată să fii tu, care m-ai oprit astăzi să-mi atrag vină de sânge”. (1 Sam. 25:18, 19, 23-35)
Cu siguranță, nu am dori niciodată să fim nerecunoscători, asemenea lui Nabal. Din această relatare învățăm și că, atunci când o situație negativă ia amploare, trebuie să facem tot ce depinde de noi pentru a o detensiona. Asemenea psalmistului, să ne rugăm: „Învață-mă . . . chibzuința și cunoștința”. (Ps. 119:66)
Probabil că unii vor remarca înțelepciunea și judecata noastră sănătoasă. Însă, indiferent că își vor exprima sau nu aprecierea, cei ce ne vor observa vor gândi, poate, la fel ca David, care a spus: „Binecuvântată să fie chibzuința ta”.