ARTICOLUL DE STUDIU 23
CÂNTAREA 28 Să câștigăm prietenia lui Iehova!
Iehova ne invită să fim oaspeții săi
„Cortul meu va fi cu ei și eu voi fi Dumnezeul lor.” (EZEC. 37:27)
IDEEA PRINCIPALĂ
Vom vedea cum putem aprecia mai mult invitația lui Iehova de a fi oaspeți în cortul său figurativ și în ce fel se îngrijește el de oaspeții săi.
1, 2. Ce invitație le face Iehova slujitorilor săi loiali?
CUM îl consideri pe Iehova? Probabil că îl privești ca pe Tatăl tău, Dumnezeul tău și Prietenul tău. Însă acestea nu sunt singurele roluri pe care el le are. De exemplu, l-ai privit vreodată pe Iehova ca pe o Gazdă?
2 Regele David a comparat prietenia dintre Iehova și slujitorii săi loiali cu relația dintre o gazdă și oaspeții ei. În Psalmul 15:1, el a întrebat: „O, Iehova, cine poate fi oaspete în cortul tău? Cine poate locui pe muntele tău sfânt?”. Din aceste cuvinte inspirate, înțelegem că putem deveni oaspeții lui Iehova, adică prietenii săi. Nu este aceasta o invitație care ne onorează nespus de mult?
IEHOVA DOREȘTE SĂ FIM OASPEȚII SĂI
3. Cine a fost primul oaspete al lui Iehova și ce sentimente au avut ei unul față de celălalt?
3 Înainte de a începe să creeze, Iehova era singur. Dar, la un moment dat, l-a creat pe Fiul său și l-a invitat în cortul lui figurativ. Noul său rol de Gazdă i-a adus multă bucurie lui Iehova. Biblia spune că „își găsea desfătarea” în Fiul său, primul lui oaspete. La rândul lui, acesta ‘se bucura tot timpul înaintea sa’. (Prov. 8:30)
4. Cum și-a extins Iehova cortul în mod treptat?
4 Iehova a creat și alte ființe spirituale și le-a invitat în cortul lui. Biblia arată că îngerii sunt „fiii lui Dumnezeu” și că se bucură să fie oaspeții săi. (Iov 38:7; Dan. 7:10) Pentru un timp, singurii prieteni ai lui Dumnezeu au fost ființele din domeniul spiritual, locuința sa. Mai târziu, Iehova și-a extins cortul și peste oameni. Printre ei s-au numărat Enoh, Noe, Avraam și Iov. În Biblie se arată că acești închinători loiali ‘umblau cu adevăratul Dumnezeu’, adică erau prietenii săi. (Gen. 5:24; 6:9; Iov 29:4; Is. 41:8)
5. Ce aflăm din profeția consemnată în Ezechiel 37:26, 27?
5 De-a lungul secolelor, Iehova a continuat să-și invite prietenii în cortul său. (Citește Ezechiel 37:26, 27.) Din profeția lui Ezechiel înțelegem că Iehova dorește din toată inima ca închinătorii săi loiali să aibă o relație caldă de prietenie cu el. Dumnezeu a promis că va încheia „cu ei un legământ de pace”. Această profeție îndreaptă atenția spre un timp când cei cu speranță cerească și cei cu speranță pământească vor locui în unitate în cortul său figurativ, formând „o singură turmă”. (Ioan 10:16) În prezent, trăim acel timp!
DUMNEZEU SE ÎNGRIJEȘTE DE NOI ORIUNDE AM FI
6. Cum devine cineva oaspete în cortul lui Iehova și unde poate fi găsit acest cort?
6 În timpurile biblice, cortul servea drept loc de odihnă și protecție împotriva vremii nefavorabile. Oricine era găzduit în cortul unei persoane știa că se va bucura de ospitalitate din partea acesteia. Când ne dedicăm lui Iehova, devenim oaspeți în cortul său figurativ. (Ps. 61:4) Aici ne bucurăm de hrană spirituală din abundență și de compania altor persoane care, la fel ca noi, sunt oaspeți în cortul lui Iehova. Acest cort simbolic nu se limitează la un anumit loc geografic. Dacă ai călătorit într-o țară străină, probabil pentru a participa la un congres special, ai întâlnit și alți frați și surori care au privilegiul de a sta în cortul lui Dumnezeu. Acest cort există oriunde sunt slujitori fideli ai lui Iehova. (Rev. 21:3)
7. De ce putem spune că slujitorii lui Iehova care au murit continuă să fie oaspeți în cortul său? (Vezi și imaginea.)
7 Dar ce putem spune despre slujitorii fideli ai lui Iehova care au murit? Continuă ei să fie oaspeți în cortul său? Cu siguranță. De ce avem această convingere? Biblia arată că cei care au murit trăiesc în memoria lui Iehova. Isus a explicat: „Că morții vor fi sculați a dezvăluit chiar Moise în relatarea despre tufa de mărăcini, când îl numește pe Iehova «Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob». El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii, fiindcă pentru el toți sunt vii”. (Luca 20:37, 38)
FOLOASE ȘI RESPONSABILITĂȚI
8. Ce foloase au cei care sunt oaspeți în cortul lui Iehova?
8 Așa cum un cort propriu-zis este un loc de odihnă și un adăpost împotriva intemperiilor, tot așa cortul lui Iehova este o protecție împotriva pericolelor spirituale și a descurajării. Dacă rămânem aproape de Gazda noastră, niciun rău cauzat de Satan nu ne va afecta pentru totdeauna. (Ps. 31:23; 1 Ioan 3:8) În lumea nouă, Iehova va continua să-și ocrotească prietenii loiali de orice pericol spiritual. În plus, el va pune capăt morții. (Rev. 21:4)
9. Ce conduită așteaptă Iehova să aibă oaspeții săi?
9 Este o adevărată onoare să fim oaspeți în cortul lui Iehova, adică să ne bucurăm de o relație de prietenie cu el. Dar ce conduită ar trebui să avem dacă dorim să fim în continuare oaspeții săi? Să ne gândim. Dacă ești invitat la cineva, probabil că ai vrea să știi care sunt regulile casei. De exemplu, probabil că gazda preferă să te descalți înainte de a intra în casă, iar tu nu vei ezita să-i respecți dorința. În mod asemănător, dorim să știm ce așteaptă Iehova de la cei care vor să rămână în cortul său. Iubirea pentru Iehova ne determină să facem tot ce putem „pentru a-i plăcea pe deplin”. (Col. 1:10) În plus, deși îl considerăm pe Iehova Prietenul nostru, conștientizăm că el este și Dumnezeul și Tatăl nostru, demn de un respect profund. (Ps. 25:14) Este important să nu uităm niciodată cine este Iehova și să cultivăm în permanență un sentiment de venerație față de el. Un astfel de respect ne ajută să evităm orice acțiune care l-ar ofensa. Fără îndoială, cu toții dorim ‘să umblăm modest cu Dumnezeul nostru’. (Mica 6:8)
IMPARȚIALITATEA LUI IEHOVA ÎN TRECUT
10, 11. Cum și-a manifestat Iehova imparțialitatea față de israeliți în pustiul Sinai?
10 Iehova își tratează oaspeții cu imparțialitate. (Rom. 2:11) Putem înțelege mai bine cum manifestă el această calitate analizând modul în care s-a îngrijit de israeliți în pustiul Sinai.
11 După eliberarea lor din Egipt, Iehova a numit preoți care să slujească la tabernacol. De asemenea, le-a încredințat și leviților unele responsabilități la cortul sfânt. Se îngrijea Iehova într-o măsură mai mare de cei care slujeau la tabernacol sau care locuiau în apropierea acestuia decât de ceilalți? Nicidecum, deoarece Iehova este imparțial.
12. Cum a arătat Iehova imparțialitate ca Gazdă a națiunii sale? (Exodul 40:38) (Vezi și imaginea.)
12 Fiecare israelit din tabără se bucura în egală măsură de prietenia lui Iehova. Acest privilegiu nu depindea de responsabilitățile speciale pe care le putea avea sau de locul în care se afla cortul său în raport cu tabernacolul. De exemplu, Iehova a dorit ca întreaga națiune să poată vedea stâlpul de nor și stâlpul de foc de deasupra tabernacolului. (Citește Exodul 40:38.) Când norul se ridica de deasupra cortului, toți israeliții, chiar și cei care locuiau la marginea taberei, departe de tabernacol, îl puteau vedea. Prin urmare, își adunau lucrurile, își demontau corturile și plecau odată cu restul poporului. (Num. 9:15-23) De asemenea, toți israeliții puteau auzi cu claritate semnalul de plecare dat de cele două trompete de argint care răsunau cu putere. (Num. 10:2) A locui aproape de tabernacol nu era în sine dovada unei prietenii mai strânse cu Iehova. În realitate, fiecare membru al națiunii nou-formate putea fi oaspete în cortul lui Dumnezeu, unde se bucura de îndrumarea și ocrotirea sa. La fel stau lucrurile și în prezent. Indiferent unde locuim pe pământ, avem parte de grija și ocrotirea iubitoare a lui Iehova.
IMPARȚIALITATEA LUI IEHOVA ÎN PREZENT
13. Menționați o modalitate prin care Iehova își manifestă imparțialitatea în prezent.
13 Unii dintre slujitorii lui Iehova din prezent locuiesc în apropierea sediului mondial sau a unei filiale a Martorilor lui Iehova. Alții chiar slujesc în aceste clădiri. Prin urmare, ei pot fi implicați în multe dintre activitățile care se desfășoară aici și se bucură de compania celor aflați în fruntea organizației. Iar alții slujesc ca supraveghetori de circumscripție sau în alte forme de serviciu special cu timp integral. Însă marea majoritate a fraților nu au astfel de privilegii. Te numeri și tu printre aceștia? Dacă da, fii sigur că Iehova îi iubește pe toți oaspeții săi în egală măsură! De asemenea, el se îngrijește de fiecare în parte. (1 Pet. 5:7) Toți slujitorii lui Iehova primesc hrana spirituală, îndrumarea și ocrotirea de care au nevoie.
14. În ce alt fel se dovedește Iehova o Gazdă imparțială?
14 O altă dovadă că Iehova este o Gazdă imparțială este faptul că toți oamenii pot citi Biblia, indiferent de locul în care se află. Sfintele Scripturi au fost scrise în ebraică, aramaică și greacă. Putem spune că cei care cunosc aceste limbi se bucură de o relație mai strânsă cu Iehova decât ceilalți? Nicidecum. (Mat. 11:25)
15. Cum își manifestă Iehova imparțialitatea? (Vezi și imaginile.)
15 Aprobarea lui Iehova nu este condiționată de instruirea laică pe care o avem sau de abilitățile noastre lingvistice. Iehova le oferă tuturor oamenilor de pe pământ, indiferent de nivelul lor de instruire, ocazia de a avea acces la înțelepciunea sa. Acesta nu este un privilegiu rezervat celor cu o instruire aleasă. Cuvântul său inspirat este tradus în mii de limbi, astfel că oameni din întreaga lume pot să cunoască învățăturile sale și să devină prietenii lui. (2 Tim. 3:16, 17)
RĂMÂI ÎN CORTUL LUI IEHOVA
16. Potrivit cu Faptele 10:34, 35, cum putem rămâne oaspeții lui Iehova?
16 Este un privilegiu măreț să fim primiți de Iehova în cortul său figurativ. Nu ne putem imagina o Gazdă mai ospitalieră și mai iubitoare decât Tatăl nostru ceresc! În plus, el este imparțial, primindu-ne cu căldură pe toți în cortul său, fără a ține cont de criterii precum zona geografică, mediul social, nivelul de instruire, rasă, sex, naționalitate sau vârstă. Totuși, doar cei care corespund normelor lui Dumnezeu pot rămâne în cortul său. (Citește Faptele 10:34, 35.)
17. Ce vom analiza în articolul următor?
17 Regele David a întrebat: „O, Iehova, cine poate fi oaspete în cortul tău? Cine poate locui pe muntele tău sfânt?”. (Ps. 15:1) Iehova l-a inspirat pe David să consemneze răspunsul la aceste întrebări. În articolul următor, vom analiza câteva cerințe pe care trebuie să le respectăm pentru a putea rămâne în cortul lui Iehova.
CÂNTAREA 32 Stați de partea lui Iehova!