Salt la conţinut

Salt la cuprins

ARTICOLUL DE STUDIU 18

Iubirea și dreptatea în congregația creștină

Iubirea și dreptatea în congregația creștină

„Continuați să vă purtați poverile unii altora și astfel veți împlini legea lui Cristos.” (GAL. 6:2)

CÂNTAREA 12 Ce Dumnezeu măreț ești, Iehova!

PREZENTARE *

1. Menționați două lucruri de care putem fi siguri cu privire la Iehova.

IEHOVA DUMNEZEU își iubește slujitorii. El i-a iubit și în trecut și îi va iubi și în viitor. De asemenea, Iehova iubește dreptatea. (Ps. 33:5) Prin urmare, putem fi siguri de două lucruri: 1) Iehova suferă când slujitorii săi sunt tratați în mod nedrept și 2) el se va asigura că dreptatea va fi aplicată. În primul articol din această serie, * am învățat că Legea mozaică se baza pe iubire. Ea promova dreptatea pentru toți oamenii, mai ales pentru cei care nu se puteau apăra singuri. (Deut. 10:18) Această Lege dezvăluie grija pe care le-o poartă Iehova închinătorilor săi.

2. Ce întrebări vom analiza în acest articol?

2 Legea mozaică a luat sfârșit în 33 e.n., odată cu formarea congregației creștine. Însă aveau creștinii să fie privați de protecția unei legi bazate pe iubire, care promova dreptatea? În niciun caz! Creștinii aveau acum o lege nouă. În acest articol, vom analiza această lege. Apoi vom găsi răspuns la trei întrebări: În ce sens se bazează noua lege pe iubire?, Cum promovează ea dreptatea? și Cum ar trebui să se poarte cu alții cei care sunt în poziții de autoritate?

CE ESTE „LEGEA LUI CRISTOS”?

3. Ce cuprinde „legea lui Cristos”, menționată la Galateni 6:2?

3 Citește Galateni 6:2. Creștinii se află sub „legea lui Cristos”. Isus nu le-a dat continuatorilor săi un cod de legi, dar le-a dat instrucțiuni, porunci și principii după care să trăiască. „Legea lui Cristos” cuprinde toate învățăturile lui Isus. Pentru a înțelege mai bine această lege, să analizăm câteva dintre caracteristicile ei.

4, 5. Cum a predat Isus și când?

4 Ce metode de predare a folosit Isus? În primul rând, el a predat prin cuvinte. Cuvintele sale aveau putere deoarece transmiteau adevărul cu privire la Dumnezeu, arătau care este adevăratul sens al vieții și le explicau oamenilor că Regatul lui Dumnezeu era singura soluție la suferințele lor. (Luca 24:19) De asemenea, Isus i-a învățat pe alții prin propriul exemplu. Prin modul său de viață, el le-a arătat continuatorilor săi cum trebuiau să trăiască. (Ioan 13:15)

5 Când i-a învățat Isus pe oameni? În timpul serviciului său sacru de pe pământ și la scurt timp după înviere. (Mat. 4:23) De exemplu, el le-a apărut la peste 500 dintre continuatorii săi și le-a dat porunca ‘să facă discipoli’. (Mat. 28:19, 20; 1 Cor. 15:6) În calitate de cap al congregației, Isus a continuat să-și instruiască discipolii și după ce a urcat la cer. De pildă, în jurul anului 96 e.n., Cristos l-a îndrumat pe apostolul Ioan să-i încurajeze pe creștinii unși și să le dea sfaturi. (Col. 1:18; Rev. 1:1)

6, 7. a) Unde sunt consemnate învățăturile lui Isus? b) Cum arătăm că ascultăm de legea lui Cristos?

6 Unde sunt consemnate învățăturile lui Isus? Cele patru evanghelii menționează multe dintre lucrurile pe care Isus le-a spus și le-a făcut pe pământ. Restul Scripturilor grecești creștine ne ajută și ele să înțelegem modul de gândire al lui Cristos. Ele au fost scrise de oameni inspirați de spiritul sfânt care aveau „mintea lui Cristos”. (1 Cor. 2:16)

7 Lecții: Învățăturile lui Isus vizează toate aspectele vieții. Prin urmare, legea lui Cristos guvernează tot ce facem acasă, la muncă sau la școală și în congregație. Putem să ne familiarizăm cu această lege dacă citim Scripturile grecești creștine și medităm la ele. Demonstrăm că ascultăm de ea când trăim în armonie cu instrucțiunile, poruncile și principiile pe care le găsim în relatările inspirate. De fapt, când ascultăm de legea lui Cristos, ascultăm de Dumnezeul nostru iubitor, Iehova, care este Izvorul tuturor învățăturilor lui Isus. (Ioan 8:28)

O LEGE FUNDAMENTATĂ PE IUBIRE

8. Pe ce este fundamentată legea lui Cristos?

8 O casă bine construită și cu o fundație solidă le conferă celor care locuiesc în ea un sentiment de siguranță și de stabilitate. În mod asemănător, o lege care are o temelie solidă le conferă celor care trăiesc după normele ei siguranță și stabilitate. Legea lui Cristos are cel mai bun fundament: iubirea. De ce spunem acest lucru?

Când le arătăm iubire altora, arătăm că respectăm legea lui Cristos (Vezi paragrafele 9-14) *

9, 10. De unde știm că Isus a fost motivat de iubire și cum putem să-i urmăm exemplul?

9 În primul rând, Isus a fost motivat de iubire în tot ce a făcut. O expresie a iubirii este mila, sau compasiunea. Impulsionat de milă, Isus a învățat mulțimile, i-a hrănit pe cei flămânzi, a vindecat bolnavi și a înviat morți. (Mat. 14:14; 15:32-38; Mar. 6:34; Luca 7:11-15) Deși aceste activități i-au răpit mult timp și energie, Isus a fost dispus să pună necesitățile altora mai presus de ale sale. În plus, cea mai mare dovadă de iubire a fost dispoziția sa de a-și da viața în favoarea altora. (Ioan 15:13)

10 Lecții: Putem să-l imităm pe Isus punând necesitățile altora mai presus de ale noastre. În plus, putem arăta mai multă grijă și compasiune față de oamenii din teritoriu. Dacă această compasiune ne determină să predicăm și să predăm vestea bună, înseamnă că ascultăm de legea lui Cristos.

11, 12. a) Cum arată Iehova că este profund interesat de noi? b) Cum putem imita iubirea lui Iehova?

11 În al doilea rând, Isus a dezvăluit iubirea Tatălui său. Pe parcursul activității sale pe pământ, Isus a arătat cât de profundă este grija lui Iehova față de cei care i se închină. Isus și-a învățat continuatorii că fiecare om este de mare valoare în ochii Tatălui său ceresc. (Mat. 10:31) Iehova este dornic să primească înapoi o oaie pierdută care se căiește și se întoarce în congregație. (Luca 15:7, 10) El a arătat că ne iubește dându-și Fiul ca răscumpărare în folosul nostru. (Ioan 3:16)

12 Lecții: Cum putem imita iubirea lui Iehova? (Ef. 5:1, 2) Considerându-i pe fiecare dintre frații și surorile noastre ca fiind de mare preț și primind înapoi cu bucurie orice „oaie pierdută” care se întoarce la Iehova. (Ps. 119:176) Dovedim că ne iubim frații și surorile folosindu-ne timpul și energia în folosul lor, de exemplu ajutându-i în situații critice. (1 Ioan 3:17) Când le arătăm altora iubire, ascultăm de legea lui Cristos.

13, 14. a) Conform cu Ioan 13:34, 35, ce poruncă le-a dat Isus continuatorilor săi și de ce este ea o poruncă nouă? b) Cum ascultăm de noua poruncă?

13 În al treilea rând, Isus le-a poruncit continuatorilor săi să manifeste o iubire plină de sacrificiu de sine. (Citește Ioan 13:34, 35.) Porunca lui Isus era nouă întrucât făcea apel la un gen de iubire care nu se regăsea în Legea mozaică. Isus ne-a îndemnat să ne iubim colaboratorii creștini așa cum ne-a iubit el, adică până la sacrificiu de sine. * Trebuie să ne iubim frații și surorile chiar mai mult decât ne iubim pe noi, fiind dispuși să ne dăm viața pentru ei.

14 Lecții: Cum ascultăm de această poruncă nouă? Simplu spus, făcând sacrificii pentru frații și surorile noastre. Suntem dispuși să facem nu numai sacrificiul suprem, adică să ne dăm viața pentru ei, ci și sacrificii mai mici. De exemplu, demonstrăm că ascultăm de legea lui Cristos ori de câte ori ne abatem din drum pentru a lua la întrunire un frate sau o soră în vârstă, când renunțăm de bunăvoie la preferințele noastre pentru a-i face pe plac unei persoane dragi sau când ne luăm concediu pentru a-i ajuta pe frații din zonele sinistrate. De asemenea, când aplicăm această poruncă, congregația devine un loc al păcii și siguranței.

O LEGE CARE PROMOVEAZĂ DREPTATEA

15-17. a) Cum a arătat Isus că avea simțul dreptății? b) Cum putem să-l imităm pe Isus?

15 În accepțiunea biblică, a practica dreptatea înseamnă, în esență, a face, fără părtinire, ceea ce Dumnezeu consideră a fi drept. De ce putem spune că Legea lui Cristos promovează dreptatea?

Isus era respectuos și amabil cu femeile, inclusiv cu cele disprețuite de societate (Vezi paragraful 16) *

16 Să analizăm pentru început cum au dezvăluit acțiunile lui Isus simțul dreptății. În zilele lui, conducătorii religioși evrei îi urau pe oamenii din națiuni, îi disprețuiau pe evreii de rând și le desconsiderau pe femei. Dar Isus a fost corect și imparțial cu toți. El i-a acceptat pe neevreii care aveau credință în el și voiau să-l urmeze. (Mat. 8:5-10, 13) Isus le-a predicat fără prejudecăți tuturor, bogați și săraci deopotrivă. (Mat. 11:5; Luca 19:2, 9) El nu a fost niciodată dur cu femeile, ci le-a tratat cu respect chiar și pe acelea disprețuite de societate. (Luca 7:37-39, 44-50)

17 Lecții: Îl imităm pe Isus când suntem imparțiali și le predicăm tuturor celor dispuși să ne asculte, indiferent de condiția lor socială sau religioasă. Bărbații creștini îi urmează exemplul fiind respectuoși cu femeile. Când ne purtăm așa, arătăm că ascultăm de legea lui Cristos.

18, 19. Ce învățături a predat Isus cu privire la dreptate și ce lecții practice desprindem din ele?

18 Să vedem, de asemenea, ce a predat Isus cu privire la dreptate. El le-a dat continuatorilor săi principii care să-i ajute să se poarte în mod corect cu alții. Să ne gândim, de pildă, la Regula de aur. (Mat. 7:12) Toți vrem să fim tratați corect, dar ar trebui și noi să-i tratăm corect pe ceilalți. Comportamentul nostru îi va determina, probabil, pe aceștia să ne trateze și ei cu dreptate. Dar dacă nu ne tratează în mod drept? Isus și-a învățat continuatorii că Iehova „le va face . . . dreptate aleșilor săi care strigă către el zi și noapte”. (Luca 18:6, 7) Aceste cuvinte sunt, de fapt, o promisiune că Dumnezeul nostru drept, care este conștient de încercările prin care trecem în aceste zile din urmă, ne va face dreptate la timpul stabilit de el. (2 Tes. 1:6)

19 Lecții: Când urmăm principiile enunțate de Isus, ne purtăm cu alții într-un mod corect. Și, dacă suferim din cauza faptului că am fost nedreptățiți de lumea lui Satan, avem convingerea că Iehova ne va face dreptate, ceea ce ne aduce multă alinare.

CUM AR TREBUI SĂ SE POARTE CU ALȚII CEI CARE SUNT ÎN POZIȚII DE AUTORITATE?

20, 21. a) Cum ar trebui cei aflați în poziții de răspundere să-i trateze pe alții? b) Cum poate soțul să manifeste o iubire caracterizată prin sacrificiu de sine? c) Cum ar trebui un tată să se poarte cu copiii săi?

20 Cum ar trebui să-i trateze pe alții cei aflați sub legea lui Cristos cărora li s-a acordat autoritate? Întrucât iubirea este temelia acestei legi, frații cu autoritate trebuie să le acorde demnitate celor aflați în grija lor și să-i trateze cu iubire. Ei nu trebuie să uite următoarele: calea lui Cristos este calea iubirii.

21 În familie. Soțul trebuie să-și iubească soția ‘așa cum Cristos iubește congregația’. (Ef. 5:25, 28, 29) Soțul trebuie să imite iubirea plină de spirit de sacrificiu care l-a caracterizat pe Cristos punând necesitățile și fericirea soției sale mai presus de ale lui. Poate că unora dintre bărbați le este greu să manifeste o asemenea iubire deoarece provin dintr-un mediu în care nu se punea preț pe dreptate și iubire în relațiile cu alții. Probabil că nu le este ușor să renunțe la această mentalitate greșită, dar trebuie să facă schimbări dacă vor să asculte de legea lui Cristos. Un soț care îi arată soției sale o iubire plină de sacrificiu de sine câștigă respectul ei. Iar un tată care își iubește cu adevărat copiii nu le va face niciodată rău prin cuvinte sau fapte. (Ef. 4:31) El le va arăta că îi iubește și că îi susține, ceea ce le va aduce copiilor un sentiment de siguranță și de stabilitate. Astfel, tatăl câștigă iubirea și încrederea copiilor săi.

22. În conformitate cu 1 Petru 5:1-3, ale cui sunt „oile” și cum trebuie ele tratate?

22 În congregație. Bătrânii ar trebui să aibă în vedere că „oile” nu sunt proprietatea lor. (Ioan 10:16) (Citește 1 Petru 5:1-3.) Cuvinte precum „turma lui Dumnezeu” și „moștenirea lui Dumnezeu” le amintesc că „oile” sunt ale lui Iehova, iar el vrea ca acestea să fie tratate cu iubire și căldură. (1 Tes. 2:7, 8) Bătrânii care păstoresc cu iubire turma câștigă aprobarea lui Iehova, dar câștigă și iubirea și respectul fraților și surorilor lor de credință.

23, 24. a) Care este rolul bătrânilor când cineva din congregație păcătuiește grav? b) Ce au în vedere bătrânii când tratează astfel de cazuri?

23 Care este rolul bătrânilor când cineva din congregație păcătuiește grav? Ei au un rol diferit de cel al judecătorilor și bătrânilor aflați sub Legea mozaică. Sub Lege, bărbații numiți aveau de rezolvat nu numai chestiunile de natură spirituală, ci și cauzele civile sau penale. Sub Legea lui Cristos însă, bătrânii se ocupă doar de acele aspecte ale unei fărădelegi care vizează relația persoanei respective cu Iehova și cu congregația. Ei recunosc că autoritățile laice au primit de la Dumnezeu responsabilitatea de a rezolva cazurile civile și penale, inclusiv autoritatea de a aplica sancțiuni, precum amenzile sau detenția. (Rom. 13:1-4)

24 Dar cum abordează bătrânii aspectele spirituale ale unui păcat grav? Ei apelează la Scripturi pentru a analiza problema și pentru a lua decizii. De asemenea, au în vedere faptul că iubirea este fundamentul legii lui Cristos. Această iubire îi motivează să se întrebe: Cum putem ajuta pe cineva din congregație care este victima unei fărădelegi? Dar pe cel care a păcătuit? Manifestă el căință? Îl putem ajuta să se redreseze spiritualicește?

25. Ce se va analiza în articolul următor?

25 Cât de recunoscători suntem că ne aflăm sub Legea lui Cristos! Când fiecare se străduiește să o respecte, vom face din congregația noastră un leagăn al iubirii, al prețuirii și al siguranței. Cu toate acestea, trăim într-o lume în care ‘oamenii nelegiuiți merg din rău în mai rău’. (2 Tim. 3:13) De aceea, trebuie să fim vigilenți. Dar cum poate congregația să reflecte dreptatea lui Iehova când cineva abuzează sexual un copil? La această întrebare se va răspunde în articolul următor.

CÂNTAREA 15 Să-l lăudăm pe Întâiul născut al lui Iehova!

^ par. 5 Acest articol, precum și următoarele două fac parte dintr-o serie de articole care ne dau asigurarea că Iehova este un Dumnezeu al iubirii și al dreptății. El vrea ca poporul lui să fie tratat cu dreptate și le aduce alinare celor nedreptățiți în acest sistem rău.

^ par. 1 Vezi articolul „Iubirea și dreptatea în Israelul antic”, apărut în numărul din februarie 2019 al revistei Turnul de veghe.

^ par. 13 NOTĂ EXPLICATIVĂ: O iubire caracterizată prin sacrificiu de sine ne determină să punem necesitățile și interesele altora mai presus de ale noastre. Suntem dispuși să renunțăm la ceva sau să ne privăm de ceva în folosul altora.

^ par. 61 LEGENDA IMAGINII: Isus vede o femeie care și-a pierdut în moarte singurul copil. Mișcat de milă, Isus îl învie pe fiul acelei văduve.

^ par. 63 LEGENDA IMAGINII: Isus ia masa la un fariseu pe nume Simon. O femeie, după câte se pare o prostituată, i-a spălat lui Isus picioarele cu lacrimile ei, i le-a șters cu părul ei și a turnat pe ele untdelemn. Simon dezaprobă acțiunea femeii, dar Isus îi ia apărarea.