Salt la conţinut

Salt la cuprins

ARTICOLUL DE STUDIU 22

Să continuăm să mergem pe „Calea Sfințeniei”

Să continuăm să mergem pe „Calea Sfințeniei”

„Acolo va fi un drum mare, . . . Calea Sfințeniei.” (IS. 35:8)

CÂNTAREA 31 Umblați cu Dumnezeu!

PREZENTARE a

1, 2. Ce decizie importantă au avut de luat evreii care trăiau în Babilon? (Ezra 1:2-4)

 PROCLAMAȚIA fusese emisă! După o captivitate de aproximativ 70 de ani în Babilon, evreii se puteau întoarce, în sfârșit, în Israel. (Citește Ezra 1:2-4.) Intervenția lui Iehova era evidentă deoarece babilonienii nu obișnuiau să-și elibereze prizonierii. (Is. 14:4, 17) Însă Babilonul fusese cucerit, iar noul conducător le spusese evreilor că puteau să se întoarcă acasă. Decretul regelui îi punea pe toți israeliții, în special pe capii de familie, în fața unei decizii: să plece în Israel sau să rămână în Babilon. Aceasta nu era o decizie ușoară. De ce?

2 Vârsta înaintată era un impediment pentru mulți israeliți deoarece călătoria presupunea unele riscuri. Și, întrucât majoritatea se născuseră în Babilon, acesta era singurul loc pe care îl puteau numi „acasă”. Pentru ei, Israelul era țara strămoșilor lor. Din câte se pare, unii evrei duceau o viață prosperă în Babilon. Prin urmare, probabil că le era greu să renunțe la locuințele confortabile sau la afacerile lor și să se stabilească într-un ținut pe care nu-l cunoșteau.

3. Cum avea Iehova să binecuvânteze rămășița de evrei fideli ce urma să se întoarcă în Israel?

3 Din punctul de vedere al evreilor fideli, binecuvântările întoarcerii în Israel depășeau cu mult orice sacrificiu pe care aveau să-l facă. Cea mai mare binecuvântare avea legătură cu închinarea adusă lui Iehova. În Babilon, existau mai bine de 50 de temple păgâne, însă niciun templu al lui Iehova. Nu exista un altar unde puteau fi aduse jertfe și nici preoți organizați pentru a îndeplini acest serviciu, după cum cerea Legea mozaică. În plus, poporul lui Iehova era minoritar în comparație cu cei ce practicau închinarea falsă și nu aveau niciun respect față de Iehova sau normele sale. Prin urmare, mii de evrei care îl iubeau pe Iehova așteptau cu nerăbdare să se întoarcă în Israel, unde puteau restabili închinarea curată.

4. Ce le-a promis Iehova evreilor care urmau să se întoarcă în Israel?

4 Drumul propriu-zis dintre Babilon și Israel era anevoios și putea fi parcurs în aproximativ patru luni, însă Iehova le-a promis israeliților că avea să înlăture orice obstacol din calea lor. Isaia a scris: „Pregătiți calea lui Iehova! Faceți un drum drept prin deșert pentru Dumnezeul nostru! . . . Locul denivelat va deveni neted și locul accidentat, câmpie”. (Is. 40:3, 4) Să încercăm să vizualizăm imaginea descrisă de Isaia: un drum prin deșert și o câmpie întinsă. O adevărată binecuvântare pentru orice călător! Un drum drept poate fi parcurs mult mai ușor și mai repede decât un drum care urcă prin munți și dealuri și coboară în văi.

5. Ce nume a dat Iehova drumului figurativ dintre Babilon și Israel?

5 Astăzi, multe drumuri sunt identificate după un nume sau un număr. Și drumul figurativ despre care vorbește Isaia are un nume. În Isaia 35:8 citim: „Acolo va fi un drum mare, da, o cale numită Calea Sfințeniei. Cel necurat nu va merge pe ea”. Ce a însemnat această promisiune pentru israeliții de atunci? Ce semnificație are ea pentru noi în prezent?

„CALEA SFINȚENIEI” – ÎN TRECUT ȘI ÎN PREZENT

6. De ce drumul era numit „Calea Sfințeniei”?

6 „Calea Sfințeniei” – ce nume sugestiv are acest drum! Dar de ce era numit sfânt? Deoarece în națiunea restabilită a Israelului nu era loc pentru „cel necurat”, adică pentru niciun evreu care practica imoralitatea, idolatria sau alte păcate grave. Evreii întorși din exil aveau să devină „un popor sfânt” pentru Dumnezeu. (Deut. 7:6) Aceasta, desigur, nu însemna că, pentru a-i fi plăcuți lui Iehova, cei care plecau din Babilon nu mai trebuiau să facă nicio schimbare.

7. Ce schimbări trebuiau să facă unii evrei? Dați un exemplu.

7 Așa cum am văzut mai înainte, majoritatea evreilor se născuseră în Babilon și, din câte se pare, mulți dintre ei adoptaseră, într-o anumită măsură, valorile și modul de gândire al babilonienilor. La câteva zeci de ani după întoarcerea primilor evrei în Israel, Ezra a constatat că unii evrei se căsătoriseră cu femei păgâne. (Ex. 34:15, 16; Ezra 9:1, 2) Mai târziu, guvernatorul Neemia a aflat cu uimire că unii copii născuți în Israel nu cunoșteau limba iudeilor. (Deut. 6:6, 7; Neem. 13:23, 24) Cum puteau aceștia să învețe să-l iubească pe Iehova și să-i aducă închinare dacă nu înțelegeau ebraica, limba principală în care fusese scris Cuvântul lui Dumnezeu? (Ezra 10:3, 44) Prin urmare, acei evrei trebuiau să facă schimbări considerabile, iar cadrul cel mai potrivit pentru acest lucru era Israelul, unde închinarea curată era în curs de restabilire. (Neem. 8:8, 9)

Din 1919, milioane de bărbați, femei și copii au părăsit Babilonul cel Mare și umblă pe „Calea Sfințeniei” (Vezi paragraful 8)

8. De ce este important să analizăm evenimentele legate de întoarcerea evreilor din exil? (Vezi imaginea de copertă.)

8 Unii s-ar putea întreba: „Aceste idei sunt foarte interesante, dar ce relevanță au pentru noi în prezent?”. Între situația israeliților din vechime și cea a închinătorilor lui Iehova din prezent există o strânsă legătură. Într-un anumit sens, și noi ne aflăm pe „Calea Sfințeniei”. Indiferent că facem parte dintre cei unși sau dintre „alte oi”, trebuie să rămânem pe „Calea Sfințeniei”, un drum care trece prin paradisul spiritual din prezent și se îndreaptă către binecuvântările Regatului din viitor. b (Ioan 10:16) Din 1919, milioane de bărbați, femei și copii au părăsit Babilonul cel Mare, imperiul mondial al religiei false, și au început să meargă pe acest drum figurativ. Foarte probabil că și tu te numeri printre ei. Deși drumul a fost deschis acum mai bine de 100 de ani, pregătirea lui a început cu secole mai înainte.

PREGĂTIREA DRUMULUI

9. Potrivit cu Isaia 57:14, în ce sens a fost pregătită „Calea Sfințeniei”?

9 Iehova a înlăturat orice obstacol din calea evreilor care au părăsit Babilonul. (Citește Isaia 57:14.) Însă ce se poate spune despre „Calea Sfințeniei” din prezent? Înainte de 1919, pe parcursul a mai multe secole, Iehova s-a folosit de oameni cu teamă sfântă pentru a pregăti calea ieșirii din Babilonul cel Mare. (Compară cu Isaia 40:3.) Ei au făcut lucrările de pregătire a acestui drum spiritual pentru ca, mai târziu, oamenii sinceri să poată ieși din Babilonul cel Mare și să intre în paradisul spiritual, locul unde închinarea curată restabilită avea să prospere. În continuare, vom vedea care au fost câteva dintre lucrările de pregătire a acestui drum figurativ.

Pe parcursul a mai multe secole, unii oameni cu teamă sfântă au pregătit calea de ieșire din Babilonul cel Mare (Vezi paragrafele 10, 11)

10, 11. Cum a contribuit activitatea de tipărire și traducere a Bibliei la răspândirea adevărurilor biblice? (Vezi și imaginea.)

10 Tipărirea. Până la mijlocul secolului al XV-lea, Biblia era copiată de mână. Această activitate lua mult timp, iar copiile Bibliei erau rare și foarte scumpe. Însă, odată cu inventarea tiparului cu litere mobile, au putut fi produse și distribuite mult mai multe exemplare ale Bibliei.

11 Traducerea. Secole la rând, Biblia a fost disponibilă în principal în latină, limbă pe care o înțelegeau doar cei cu o instruire aleasă. Totuși, când activitatea de tipărire a luat amploare, unii traducători cu respect profund față de Dumnezeu și-au intensificat eforturile de a traduce Biblia în limbile vorbite de oamenii de rând. Astfel, cititorii puteau confrunta doctrinele clerului cu învățăturile Bibliei.

Unii oameni cu teamă sfântă au pregătit calea de ieșire din Babilonul cel Mare (Vezi paragrafele 12-14) c

12, 13. Arătați printr-un exemplu cum au început unii cercetători sinceri ai Bibliei să demaște învățăturile religioase false.

12 Instrumente de studiere a Bibliei. Unii oameni sinceri care au studiat cu atenție Biblia au găsit în Cuvântul lui Dumnezeu idei foarte prețioase. Ei le-au împărtășit și altora ce au aflat, atrăgându-și astfel ura multor clerici. De exemplu, în secolul al XIX-lea, unii dintre acești cercetători au început să publice pliante care au demascat învățăturile false ale bisericilor.

13 În jurul anului 1835, un cercetător al Bibliei pe nume Henry Grew a publicat un pliant care vorbea despre starea morților. În el, se arăta cu ajutorul Scripturilor că nemurirea nu este ceva cu care ne naștem, așa cum susțineau majoritatea bisericilor, ci un dar pe care îl putem primi de la Dumnezeu. În 1837, un pastor pe nume George Storrs a găsit un exemplar al acestui pliant în timp ce călătorea cu trenul. După ce l-a citit, a înțeles că descoperise un adevăr esențial. El a dorit să li-l împărtășească și altora. În 1842, a prezentat o serie de discursuri cu titlul „Sunt nemuritori oamenii răi? – Un studiu pe marginea acestei întrebări”. Scrierile lui George Storrs au avut o influență puternică asupra unui tânăr pe nume Charles Taze Russell.

14. Cum au beneficiat fratele Russell și colaboratorii săi de lucrările de amenajare a drumului figurativ? (Vezi și imaginea.)

14 Fratele Russell și colaboratorii săi au beneficiat de pe urma lucrărilor de amenajare a drumului figurativ făcute până în acel moment. Când au analizat Scripturile, au putut consulta lexicoane, concordanțe și diferite traduceri ale Bibliei, toate fiind disponibile înainte ca ei să-și înceapă munca. De asemenea, au beneficiat de cercetările făcute de bărbați precum Henry Grew, George Storrs și alții. Fratele Russell și colaboratorii săi au contribuit ei înșiși la lucrările de amenajare a drumului figurativ tipărind multe cărți și pliante cu subiecte biblice.

15. Ce evenimente importante au avut loc în 1919?

15 Din 1919, Babilonul cel Mare nu i-a mai putut ține captivi pe membrii poporului lui Dumnezeu. În același an, și-a făcut apariția ‘un sclav fidel și prevăzător’. Momentul a fost oportun deoarece, tot atunci, oamenii sinceri au început să meargă pe „Calea Sfințeniei” abia inaugurată, iar sclavul era acolo pentru a-i întâmpina. (Mat. 24:45-47) Eforturile celor care au contribuit la pregătirea acestui drum figurativ i-au ajutat pe cei care au pășit pe „Calea Sfințeniei” să învețe mai multe despre Iehova și scopurile sale. (Prov. 4:18) De asemenea, ei au putut să facă schimbările necesare pentru a-i fi plăcuți lui Dumnezeu. Iehova nu s-a așteptat ca poporul său să facă toate schimbările o dată, ci treptat. El și-a rafinat poporul de-a lungul timpului. (Vezi chenarul „ Iehova își rafinează poporul treptat”.) Ce fericiți vom fi când ne vom putea ridica la înălțimea cerințelor lui Iehova în tot ceea ce facem! (Col. 1:10)

„CALEA SFINȚENIEI” ESTE ÎNCĂ DESCHISĂ

16. Începând din 1919, ce lucrări au fost făcute pentru întreținerea ‘Căii Sfințeniei’? (Isaia 48:17; 60:17)

16 Orice drum are nevoie de lucrări de întreținere făcute cu regularitate. Din 1919, lucrările de întreținere a ‘Căii Sfințeniei’ continuă, astfel că tot mai mulți oameni pot părăsi Babilonul cel Mare. După numirea sa în 1919, sclavul fidel și prevăzător și-a început cu zel activitatea, iar în 1921, a publicat un instrument de studiere a Bibliei pentru cei noi. Acea carte, intitulată Harfa lui Dumnezeu, a ajuns la un tiraj de aproape șase milioane de exemplare în 36 de limbi. Mulți oameni au învățat adevărul studiind acest manual. În prezent, avem o publicație excelentă, care ne ajută să conducem studii biblice, Bucură-te pentru totdeauna de viață!. Pe parcursul zilelor din urmă, Iehova ne oferă în mod constant hrană spirituală prin intermediul organizației sale pentru a ne ajuta să rămânem pe „Calea Sfințeniei”. (Citește Isaia 48:17; 60:17.)

17, 18. Unde duce „Calea Sfințeniei”?

17 Am putea spune că atunci când cineva începe un studiu biblic face primii pași pe „Calea Sfințeniei”. Unii parcurg o distanță scurtă pe această cale, după care o părăsesc. Alții sunt hotărâți să meargă pe ea până ajung la destinație. Însă care este destinația?

18 Pentru cei unși, „Calea Sfințeniei” duce la „paradisul lui Dumnezeu”, în cer. (Rev. 2:7) Iar pentru cei care au speranța de a trăi pe pământ, ea duce la perfecțiune, pe care o vom atinge la sfârșitul celor 1 000 de ani. Dacă te afli pe această cale, nu privi în urmă și nu o părăsi până nu îți închei călătoria, în lumea nouă! Îți dorim călătorie plăcută!

CÂNTAREA 24 Veniți la muntele lui Iehova!

a Iehova a numit drumul figurativ din Babilon în Israel „Calea Sfințeniei”. A pregătit Iehova un astfel de drum și pentru slujitorii săi din epoca modernă? Da. Din 1919, milioane de persoane ies din Babilonul cel Mare și își încep călătoria pe „Calea Sfințeniei”. Pentru a ajunge la destinație, cu toții trebuie să rămânem pe această cale.

c DESCRIEREA IMAGINII: Fratele Russell și colaboratorii săi au folosit instrumente de studiere a Bibliei care erau deja disponibile.