ÎNAINTE de a se înălța la cer, Isus le-a spus discipolilor săi: „Îmi veți fi martori . . . până în cea mai îndepărtată parte a pământului” (Fap. 1:8). Cum aveau să reușească primii creștini să se achite de această însărcinare dificilă?

Martin Goodman, profesor la Universitatea Oxford, spune: „Sentimentul că aveau o misiune i-a deosebit pe creștini de alte grupări religioase, inclusiv de iudei, în perioada de început a Imperiului Roman”. Isus a călătorit din loc în loc pentru a predica vestea bună. Urmând exemplul său, creștinii adevărați au înțeles că predicarea ‘veștii bune despre regatul lui Dumnezeu’ presupune faptul de a-i găsi pe oamenii care doresc să cunoască adevărul biblic (Luca 4:43). Acesta este unul dintre motivele pentru care congregația creștină din secolul I avea „apostoli”, termen care înseamnă literalmente „cei trimiși” (Mar. 3:14). Isus le-a poruncit continuatorilor săi: „Duceți-vă deci și faceți discipoli din oamenii tuturor națiunilor” (Mat. 28:18-20).

În prezent, niciunul dintre cei 12 apostoli ai lui Isus nu mai este pe pământ. Însă mulți slujitori ai lui Iehova au spirit de misionar. La invitația de a face mai mult în lucrarea de predicare, ei răspund: „Iată-mă! Trimite-mă!” (Is. 6:8). Unii se mută în țări îndepărtate, la fel ca miile de absolvenți ai Școlii Galaad. Alții se mută într-o zonă din țara lor natală. Mulți învață o limbă străină pentru a sluji în congregații sau grupe care se îngrijesc de necesitățile celor care vorbesc acea limbă. Probabil că frații și surorile care s-au mutat unde era o anumită necesitate sau care au învățat o limbă străină n-au avut cele mai favorabile împrejurări și s-au confruntat cu unele greutăți. Ei au avut nevoie de spirit de sacrificiu pentru a-și arăta iubirea față de Iehova și față de aproapele. După ce au calculat mai întâi  cheltuiala, ei s-au oferit să ajute (Luca 14:28-30). Frații și surorile care fac acești pași satisfac o necesitate reală.

Însă împrejurările fiecăruia diferă. Nu toți Martorii au posibilitatea să se mute unde este mai multă nevoie de ajutor sau să învețe o limbă străină. Prin urmare, am putea dovedi spirit de misionar în propria congregație?

Creștinii din secolul I au avut, fără îndoială, spirit de misionar. Însă cei mai mulți dintre ei au rămas probabil în locurile natale. Cu toate acestea, îndemnul care i-a fost dat lui Timotei a fost valabil pentru ei și este valabil pentru toți slujitorii lui Dumnezeu: „Fă lucrarea unui evanghelizator, înfăptuiește-ți pe deplin serviciul!” (2 Tim. 4:5). Porunca de a predica mesajul despre Regat și de a face discipoli este valabilă pentru toți creștinii, indiferent unde s-ar afla. În plus, multe aspecte ale lucrării efectuate de misionari pot fi aplicate în congregația în care slujim.

De exemplu, un misionar care slujește într-o țară străină trebuie să se adapteze la situații noi. În noua sa repartiție, multe lucruri sunt foarte diferite. Dar ce putem spune despre noi? Ce am putea face dacă nu avem posibilitatea să ne mutăm unde este mai multă nevoie de ajutor? Ar trebui să considerăm că știm totul despre teritoriul congregației noastre? Sau am putea încerca să găsim metode noi de a ajunge la oameni? De exemplu, în 1940, frații au fost îndemnați să-și planifice o zi pe săptămână pentru a participa la mărturia stradală. Ai putea să faci și tu lucrul acesta? Sau ce se poate spune despre inițiativa de a folosi cărucioare cu literatură? Te-ai gândit la astfel de modalități de a prezenta vestea bună, modalități care ar putea fi noi pentru tine?

Faptul de a avea o atitudine pozitivă ne va ajuta să fim zeloși și plini de entuziasm în predicare. Adesea, cei care se oferă să se mute unde este mai multă nevoie de ajutor sau să slujească într-un teritoriu de limbă străină sunt vestitori foarte eficienți. Astfel, ei pot fi o binecuvântare pentru mulți, de exemplu când sunt în frunte în lucrarea de predicare. În plus, misionarii sunt deseori în fruntea activităților congregației până când se califică frații locali. Dacă ești un frate botezat, ‘aspiri’ la responsabilități în congregație, fiind dispus să le slujești fraților de credință? (1 Tim. 3:1)

Pe lângă faptul de a participa cu zel la lucrarea de predicare și de a fi dispuși să ne asumăm responsabilități în congregație, există și alte domenii în care putem fi de ajutor în congregația noastră. Fiecare dintre noi – tânăr sau vârstnic, bărbat sau femeie – poate deveni ‘un ajutor care întărește’ pentru frații de credință (Col. 4:11).

Pentru a le fi de ajutor fraților noștri, trebuie să ajungem să-i cunoaștem bine. Biblia ne îndeamnă „să ne interesăm unii de alții” cu ocazia întrunirilor (Evr. 10:24). Aceste cuvinte sugerează că, deși nu ne amestecăm în treburile altora, ar trebui să căutăm să-i cunoaștem pe frații noștri și să le înțelegem necesitățile. Acestea pot fi de ordin practic, afectiv sau spiritual. Faptul de a-i ajuta pe frații de credință nu este numai responsabilitatea bătrânilor și a slujitorilor auxiliari. E adevărat, pot exista ocazii când este potrivit ca unul dintre acești frați să ofere ajutor (Gal. 6:1). Însă fiecare dintre noi poate ajuta frați și surori în vârstă sau chiar familii care se confruntă cu probleme.

De exemplu, un frate pe nume Salvatore a avut probleme financiare din cauza cărora a trebuit să-și vândă firma, locuința și multe dintre bunurile familiei. El s-a întrebat cum avea să facă față familia lui acestei situații. O altă familie din congregație a observat că aveau nevoie de ajutor. Ei i-au sprijinit pe plan financiar, i-au ajutat pe Salvatore și pe soția lui să-și găsească locuri de muncă și au petrecut multe seri ascultându-i și încurajându-i pe toți membrii familiei. Astfel, între ei s-a legat o prietenie care durează de mulți ani. În pofida îngrijorărilor cu care s-au confruntat în acea perioadă, ambele familii au amintiri frumoase despre momentele petrecute împreună.

Pentru creștinii adevărați, religia nu e ceva ce ține de viața privată. Așa cum a arătat Isus, trebuie să le vorbim tuturor despre minunatele promisiuni ale Bibliei. Fie că avem posibilitatea să ne mutăm, fie că nu, ne putem strădui să facem ce este bine față de toți. Și, cu siguranță, putem face acest lucru în congregația în care deja slujim (Gal. 6:10). Acționând astfel, vom simți bucuria de a dărui și vom primi ajutor pentru ‘a continua să dăm rod în orice lucrare bună’ (Col. 1:10; Fap. 20:35).