Jack și Marie-Line sunt în serviciul cu timp integral din 1988, fiind cunoscuți pentru caracterul lor adaptabil. Ei au acceptat multe repartiții în Guadelupa și Guyana Franceză, aflate în prezent sub supravegherea filialei din Franța. Să le punem câteva întrebări:

Ce v-a determinat să începeți serviciul cu timp integral?

Marie-Line: Am crescut în Guadelupa. Deseori, eu și mama, care era o Martoră zeloasă, mergeam în predicare de dimineața până seara. Iubirea pentru oameni m-a impulsionat să încep pionieratul de îndată ce am terminat școala, în 1985.

Jack: În copilărie am petrecut mult timp în compania slujitorilor cu timp integral, care iubeau predicarea. Obișnuiam să fac pionierat auxiliar în vacanțele școlare. Uneori, la sfârșit de săptămână, luam autobuzul și mergeam cu pionierii în teritoriul lor. După ce predicam o zi întreagă, ne duceam pe plajă. Era superb!

În 1988, la scurt timp după ce m-am căsătorit cu Marie-Line, mi-am spus: „Nu avem obligații. Nimic nu ne împiedică să facem mai mult în lucrare”. Astfel, am început și eu pionieratul. Un an mai târziu, am participat la Școala pentru Pionieri și am fost numiți pionieri speciali. Ne-am bucurat de mai multe repartiții frumoase în Guadelupa, după care am fost invitați să ne mutăm în Guyana Franceză.

De-a lungul anilor vi s-a schimbat de multe ori repartiția. Ce v-a ajutat să vă adaptați la noile condiții? 

Marie-Line: Frații de la Betelul din Guyana Franceză știau că versetul nostru preferat este Isaia 6:8. Deseori, când ne telefonau, ne întrebau pe un ton jovial: „Vă amintiți care este versetul vostru preferat?”. Înțelegând că era vorba de o schimbare de repartiție, spuneam: „Iată-ne, trimite-ne!”.

Suntem deschiși la nou și încercăm să nu facem comparații între repartiții. În felul  acesta, apreciem orice nouă repartiție și ne străduim să cunoaștem cât mai mulți frați.

Jack: În trecut, unii prieteni bine intenționați au încercat să ne convingă să nu ne mutăm, deoarece doreau să stăm lângă ei. Însă, când am plecat din Guadelupa, un frate ne-a reamintit cuvintele lui Isus din Matei 13:38: „Ogorul este lumea”. Așadar, când ni se schimbă repartiția, ne aducem aminte că slujim în același ‘ogor’, indiferent de zona în care ne aflăm. În definitiv, ceea ce contează sunt oamenii!

Când sosim într-un teritoriu nou, vedem că localnicii reușesc să trăiască în condițiile de acolo și să fie fericiți. Astfel, încercăm să trăim și noi ca toți ceilalți. Deși mâncarea este diferită, mâncăm ce mănâncă localnicii și bem ce beau ei, respectând, bineînțeles, normele igienico-sanitare. Ne străduim să vorbim pozitiv despre fiecare repartiție.

Marie-Line: Învățăm multe lucruri de la frații locali. Îmi amintesc o întâmplare care a avut loc la scurt timp după ce am sosit în Guyana Franceză. Într-o zi ploua foarte tare, iar noi ne-am gândit să mergem în predicare doar după ce se oprește ploaia. Însă o soră m-a întrebat: „Nu plecăm?”. Surprinsă, i-am spus: „Cum să plecăm pe ploaie?”. Ea mi-a răspuns: „Ne luăm umbrela și mergem cu bicicleta”. Așa am învățat să țin într-o mână umbrela și cu cealaltă mână să conduc bicicleta. Altfel, n-aș mai fi mers deloc în predicare în sezonul ploios.

V-ați mutat de aproximativ 15 ori. Ce sugestii le puteți da altora în acest sens?

Marie-Line: Mutarea poate fi o provocare. Ce contează este să găsești un loc unde să te simți acasă atunci când te întorci din lucrare.

Jack: De obicei zugrăvesc interiorul casei în care ne mutăm. Știind că este posibil să nu rămânem mult timp într-un loc, frații de la filială îmi spun uneori: „Jack, de data asta nu te mai chinui să zugrăvești”.

Marie-Line este expertă la împachetat! Așază totul în cutii, pe care scrie: „baie”, „bucătărie”, „dormitor” ș.a.m.d. Când sosim în noua locuință, ne este mai ușor să punem cutiile în încăperile corespunzătoare. Ea  face o listă cu conținutul fiecărei cutii, astfel încât găsim rapid lucrurile de care avem nevoie.

Marie-Line: Deoarece am învățat să fim bine organizați, putem să ne reluăm repede activitățile teocratice.

Cum vă organizați timpul pentru ‘a vă înfăptui pe deplin serviciul’? (2 Tim. 4:5)

Marie-Line: În zilele de luni ne odihnim și ne pregătim pentru întruniri. De marți mergem în predicare.

Jack: Deși trebuie să efectuăm un număr de ore, nu ne concentrăm la acest lucru. Predicarea este punctul central al vieții noastre. De când plecăm de acasă și până ne întoarcem, ne străduim să vorbim cu toți cei pe care-i întâlnim.

Marie-Line: De exemplu, când mergem la picnic, iau întotdeauna câteva pliante cu mine. Unii oameni ne abordează și ne cer publicații, chiar dacă nu le-am spus că suntem Martori ai lui Iehova. De aceea, suntem mereu atenți la modul în care ne îmbrăcăm și ne purtăm. Oamenii sunt buni observatori.

Jack: Depunem mărturie și fiind buni vecini. Eu strâng hârtiile de pe jos, duc gunoiul și greblez frunzele din jurul casei. Vecinii noștri remarcă aceste lucruri și, câteodată, ne întreabă: „Aveți cumva să-mi dați o Biblie?”.

Deseori predicați în teritorii izolate. Vă amintiți o experiență deosebită?

Jack: În unele teritorii din Guyana nu se ajunge ușor. De regulă, parcurgem 600 km în fiecare săptămână pe drumuri greu accesibile. Vizita pe care am făcut-o în satul St. Élie, din pădurea amazoniană, a fost de neuitat. Ne-a luat câteva ore să ajungem acolo cu ajutorul unui vehicul de teren și al unei bărci cu motor. Majoritatea localnicilor sunt căutători de aur. În semn de recunoștință pentru publicațiile pe care li le-am oferit, unii ne-au dat bucățele de aur. Seara am proiectat un film al organizației, la care au fost prezenți mulți localnici.

Marie-Line: Cu puțin timp în urmă, Jack a ținut cuvântarea de Comemorare în Camopi. Pentru a ajunge acolo, am călătorit patru ore cu o barcă cu motor pe râul Oyapock. A fost o experiență foarte interesantă.

Jack: În zonele în care apa nu este adâncă, repezișurile – adică porțiunile unde apa are viteza cea mai mare – pot fi foarte periculoase, însă priveliștea îți taie respirația. Numai un barcagiu iscusit poate naviga în aceste condiții. Dar a fost o experiență extraordinară. Deși la Comemorare au asistat doar șase Martori, în auditoriu s-au aflat aproximativ 50 de persoane, printre care și amerindieni.

Marie-Line: Aceste experiențe minunate îi așteaptă și pe tinerii care vor să facă mai mult pentru Iehova. În astfel de situații trebuie să te bizui pe el, iar credința îți va fi întărită. Vedem deseori cum Iehova ne ajută.

Ați învățat câteva limbi. Aveți înclinație spre limbi?

Jack: Chiar deloc. Am învățat aceste limbi deoarece a fost necesar. A trebuit să conduc studiul Turnului de veghe în sranan (tongo) a, deși până atunci nu ținusem în această limbă nici măcar citirea Bibliei. L-am întrebat pe un frate cum m-am descurcat și el mi-a spus: „Nu am înțeles unele cuvinte, dar a fost foarte bine”. Copiii au fost de mare ajutor. Când făceam greșeli, ei ne corectau, nu adulții. Am învățat multe lucruri de la copii.

Marie-Line: Într-un teritoriu aveam studii biblice în franceză, portugheză și sranan (tongo). O soră mi-a sugerat să încep cu cea mai grea limbă și să termin cu cea pe care o stăpâneam cel mai bine. Nu după mult timp am înțeles valoarea acestui sfat.

 Într-o zi aveam un studiu în sranan (tongo) și altul în portugheză, cu o braziliancă. Imediat după ce am început al doilea studiu, sora care era cu mine a spus: „Marie-Line, avem o problemă”. Atunci mi-am dat seama că vorbeam în sranan (tongo), nu în portugheză.

Frații și surorile din locurile în care slujiți vă îndrăgesc mult. Cum reușiți să legați prietenii atât de strânse?

Jack: În Proverbele 11:25 se spune: „Sufletul generos se va îngrășa”. Prin urmare, petrecem timp cu alții și facem diverse lucruri pentru ei. Odată, cineva mi-a spus cu privire la întreținerea sălii Regatului: „Lasă-i pe vestitori să se ocupe de asta”. I-am răspuns: „Dar și eu sunt vestitor. Dacă trebuie să dăm o mână de ajutor, vreau și eu să ajut”. Deși toți avem nevoie de puțină intimitate, ne reamintim deseori că nu trebuie să lăsăm această necesitate să ne împiedice să facem binele.

Marie-Line: Ne străduim să manifestăm interes față de frați și surori. Astfel, ne interesăm când au nevoie unii dintre ei de cineva care să stea acasă cu copiii lor sau să-i ia de la școală. În felul acesta, ne putem reorganiza activitățile pentru a ne pune la dispoziția lor. Întrucât suntem gata să-i ajutăm la nevoie, cultivăm relații strânse cu frații noștri.

Ce binecuvântări ați avut deoarece ați slujit în teritorii cu necesitate?

Jack: Serviciul cu timp integral ne-a îmbogățit viața. Deseori am fost în mijlocul naturii și ne-am bucurat de creația lui Iehova. În pofida dificultăților, ne-am păstrat pacea minții deoarece știm că beneficiem de ajutorul poporului lui Iehova oriunde ne-am afla.

Când eram tânăr, am fost închis în Guyana Franceză din cauza neutralității. Nu mi-am imaginat niciodată că mă voi întoarce aici ca misionar și că voi fi autorizat să predic în închisori. Într-adevăr, Iehova ne binecuvântează din plin!

Marie-Line: Cea mai mare bucurie este să fac tot ce pot pentru alții. Serviciul sacru ne aduce multe satisfacții. Eu și soțul meu ne-am apropiat mai mult unul de celălalt. Deseori gândim la fel. De exemplu, când Jack mă întreabă dacă putem invita la masă un cuplu descurajat, îi spun că și eu mă gândisem la același lucru.

Jack: Recent am fost diagnosticat cu cancer de prostată. Deși lui Marie-Line nu i-a plăcut să audă aceste cuvinte, i-am spus: „Draga mea, dacă ar fi să mor mâine, nu aș muri bătrân și sătul de zile, dar aș fi mulțumit că mi-am umplut viața cu lucruri spirituale, de o valoare inestimabilă”. (Gen. 25:8)

Marie-Line: Iehova ne-a dat privilegii la care nici nu am visat și ne-a permis să facem lucruri inimaginabile. Viața noastră este plină de bucurii. Avem încredere deplină în Iehova. Oriunde ne va cere organizația lui să mergem, acolo ne vom duce!