Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cât de mult prețuiți Cuvântul lui Dumnezeu?

Cât de mult prețuiți Cuvântul lui Dumnezeu?

„Când ați primit cuvântul lui Dumnezeu, . . . l-ați primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, așa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu.” (1 TES. 2:13)

CÂNTĂRILE: 114, 113

1-3. Ce anume ar fi putut cauza neînțelegerile dintre Evodia și Sintiche și cum pot fi evitate astfel de probleme? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

SLUJITORII lui Iehova prețuiesc foarte mult Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, Biblia. Fiind imperfecți, toți avem nevoie, uneori, de sfaturi din Scripturi. Cum reacționăm când le primim? Să ne gândim la două creștine unse din secolul I, Evodia și Sintiche. Între ele au apărut neînțelegeri grave. Biblia nu spune despre ce a fost vorba. Dar să ne imaginăm că a avut loc următoarea situație.

2 Evodia a invitat la ea câțiva frați și surori ca să ia masa împreună și să se bucure de o companie plăcută. Sintiche nu a fost invitată, dar aude că ceilalți s-au simțit foarte bine. Probabil că ea își spune: „Nu-mi vine să cred că Evodia nu m-a invitat și pe mine! Credeam că-mi este cea mai bună prietenă”. Simțindu-se trădată, Sintiche începe s-o privească pe Evodia cu neîncredere și chiar cu suspiciune. La rândul ei, invită câțiva frați și surori la masă, dar nu și pe Evodia. Problema apărută între cele două surori ar fi putut tulbura pacea întregii congregații. Biblia nu spune care a fost deznodământul, dar, foarte probabil, aceste surori au aplicat sfatul iubitor al apostolului Pavel (Filip. 4:2, 3).

3 Situații similare au loc, uneori, și în congregațiile poporului lui Iehova din prezent. Totuși, astfel de probleme pot fi rezolvate sau chiar evitate dacă aplicăm îndrumările din Biblie. Și, dacă prețuim cu adevărat Cuvântul lui Iehova, vom trăi la înălțimea cerințelor lui (Ps. 27:11).

SĂ NE ȚINEM SUB CONTROL SENTIMENTELE

4, 5. Ce sfaturi găsim în Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la stăpânirea sentimentelor?

4 Nu este ușor să ne stăpânim sentimentele când suntem insultați sau nedreptățiți. Este foarte dureros să fim tratați urât din cauza etniei, a culorii pielii sau a altor diferențe fizice. Dar suferința e și mai mare când cei care ne rănesc sunt frații noștri de credință. Ce sfaturi biblice ne-ar putea ajuta când ne confruntăm cu această latură neplăcută a comportamentului uman imperfect?

5 Încă de la începutul omenirii, Iehova a văzut cum interacționăm noi, oamenii. El ne cunoaște structura emoțională și modul în care acționăm. Când suntem supărați sau nervoși, am putea să spunem sau să facem lucruri pe care le regretăm mai târziu. Cât de înțelept este sfatul Bibliei de ‘a ne ține sub control spiritul’ și de ‘a nu ne grăbi să ne mâniem’! (Citește Proverbele 16:32; Eclesiastul 7:9.) Fără îndoială, toți trebuie să ne străduim să nu fim prea sensibili, ci să fim mai iertători. Pentru Iehova și Isus este extrem de important să iertăm (Mat. 6:14, 15). Ne-am putea întreba: Ar trebui să fiu mai răbdător și mai dispus să-i iert pe alții?

6. De ce trebuie să luptăm împotriva resentimentelor?

6 De regulă, cei care nu reușesc să se stăpânească se umplu de resentimente și nu sunt o companie plăcută. O persoană cu resentimente poate avea o influență negativă asupra altora din congregație. Poate că ea încearcă să-și mascheze resentimentele sau chiar ura, dar, în cele din urmă, acestea ‘ies la iveală în congregație’ (Prov. 26:24-26). Bătrânii pot ajuta astfel de persoane să înțeleagă că resentimentele, ranchiuna și ura nu trebuie să existe în organizația lui Dumnezeu, fapt ce reiese cu claritate din Biblie (Lev. 19:17, 18; Rom. 3:11-18). Vă străduiți să vă însușiți punctul de vedere al lui Iehova în această privință?

SĂ NU UITĂM CĂ SUNTEM CONDUȘI DE IEHOVA

7, 8. a) Cum conduce Iehova partea pământească a organizației sale? b) Ce îndrumări găsim în Cuvântul lui Dumnezeu și de ce ar trebui să le respectăm?

7 Iehova îi conduce și îi hrănește pe cei ce alcătuiesc partea pământească a organizației sale prin intermediul „sclavului fidel și prevăzător”, aflat sub îndrumarea lui Cristos, „capul congregației” (Mat. 24:45-47; Ef. 5:23). Asemenea corpului de guvernare din secolul I, sclavul consideră Biblia mesajul inspirat de Dumnezeu și îl prețuiește. (Citește 1 Tesaloniceni 2:13.) Să analizăm câteva îndrumări pe care le dă Biblia în folosul nostru.

8 Biblia ne îndeamnă să participăm cu regularitate la întruniri (Evr. 10:24, 25). Ea ne sfătuiește să urmăm cu toții aceeași învățătură și să punem Regatul pe primul loc în viață (1 Cor. 1:10; Mat. 6:33). De asemenea, Scripturile arată că avem datoria și privilegiul de a predica din casă în casă, în locuri publice și în mod informal (Mat. 28:19, 20; Fap. 5:42; 17:17; 20:20). În Biblie, bătrânii sunt îndrumați să păstreze curată organizația lui Dumnezeu (1 Cor. 5:1-5, 13; 1 Tim. 5:19-21). Tot în Cuvântul său, Iehova poruncește ca membrii organizației sale să fie curați din punct de vedere fizic și spiritual (2 Cor. 7:1).

9. Care este unicul mijloc prin care suntem ajutați să înțelegem Cuvântul lui Dumnezeu?

9 Unii cred că pot înțelege singuri Biblia. Totuși, Isus a numit ‘sclavul fidel’ drept unicul mijloc prin care ni se oferă hrană spirituală. Din 1919, Isus Cristos, aflat în glorie cerească, își ajută continuatorii prin intermediul acestui sclav să înțeleagă Biblia și să respecte îndrumările ei. Ținând cont de îndrumările biblice, contribuim la curățenia, pacea și unitatea congregației. Fiecare ne-am putea întreaba: Îi sunt loial lui Isus urmând îndrumările date de sclavul fidel?

CARUL LUI IEHOVA ESTE ÎN MIȘCARE

10. Cum este descrisă partea cerească a organizației lui Iehova în cartea Ezechiel?

10 Cuvântul scris al lui Iehova ne dezvăluie unele lucruri despre partea cerească a organizației sale. De exemplu, profetul Ezechiel a avut o viziune în care a văzut un car ceresc. Acest car este condus de Iehova și se deplasează în orice direcție indicată de spiritul sfânt. Carul reprezintă partea cerească a organizației lui Dumnezeu, care respectă cu promptitudine îndrumarea lui (Ezec. 1:4-28). La rândul ei, partea cerească a organizației influențează partea pământească. Acest car este, fără îndoială, în mișcare dacă ne gândim la numeroasele schimbări care au avut loc în poporul lui Iehova în ultimul deceniu. Iar cel care dirijează aceste schimbări este, categoric, Iehova! În curând, Cristos și îngerii sfinți vor distruge această lume rea. Carul înaintează rapid spre momentul în care suveranitatea lui Iehova va fi justificată, iar numele său, sfințit.

Le suntem foarte recunoscători voluntarilor care lucrează neobosit la proiectele de construcții! (Vezi paragraful 11)

11, 12. Menționați câteva realizări ale organizației lui Iehova.

11 Să ne gândim la ce a realizat partea pământească a organizației lui Dumnezeu în aceste zile din urmă. Proiecte de construcții. Sute de muncitori au lucrat din greu la construirea noului sediu al Martorilor lui Iehova din Warwick, New York (SUA). Sub îndrumarea Departamentului mondial de proiecte și construcții, mii de voluntari din lumea întreagă muncesc cu sârguință la construirea de săli ale Regatului și la extinderea filialelor. Cât de recunoscători le suntem tuturor acestor voluntari care muncesc neobosit la astfel de proiecte! Iehova îi binecuvântează pe vestitorii Regatului de pe întregul pământ care, cu umilință și loialitate, fac tot ce pot pentru a susține financiar aceste proiecte (Luca 21:1-4).

12 Instruire. Să ne gândim și la numeroasele școli care oferă instruire divină: Școala pentru Pionieri, Școala pentru Evanghelizatori ai Regatului, Școala Galaad, Școala pentru Beteliștii Nou-Veniți, Școala pentru Supraveghetorii de Circumscripție și Soțiile Lor, Școala pentru Bătrânii de Congregație, Școala pentru Serviciul Regatului și Școala pentru Membrii Comitetelor de Filială și Soțiile Lor (Is. 2:2, 3). Cu siguranță, Iehova dorește mult să-și instruiască poporul! Instruirea biblică este disponibilă și pe site-ul nostru, jw.org, unde se găsesc publicații în sute de limbi. Site-ul conține secțiuni speciale pentru copii și familii, precum și o secțiune de știri. Folosiți site-ul jw.org în lucrarea de predicare și la închinarea în familie?

SĂ-I FIM LOIALI LUI IEHOVA ȘI SĂ SUSȚINEM ORGANIZAȚIA SA

13. Ce datorie avem ca închinători loiali ai lui Iehova?

13 Ce privilegiu este să facem parte din organizația lui Iehova! Întrucât cunoaștem normele și cerințele sale, avem datoria să ascultăm de el și să-i susținem suveranitatea. Pe măsură ce lumea se afundă în depravare, trebuie să ‘urâm răul’, la fel ca Iehova (Ps. 97:10). Nu vrem să fim asemenea celor care nu-l cunosc pe Dumnezeu și „spun că binele este rău și că răul este bine” (Is. 5:20). Fiindcă dorim să-i fim plăcuți lui Dumnezeu, luptăm ca să rămânem curați pe plan fizic, moral și spiritual (1 Cor. 6:9-11). Îl iubim pe Iehova și ne punem încrederea în el. Arătăm că îi suntem loiali trăind la înălțimea normelor sale, clar prezentate în Cuvântul său prețios. Ne străduim să ne conformăm acestor norme oriunde am fi: acasă, în congregație, la locul de muncă sau la școală (Prov. 15:3). Să analizăm și alte modalități prin care ne putem dovedi loialitatea față de Dumnezeu.

14. Cum pot părinții creștini să-și manifeste loialitatea față de Dumnezeu?

14 Creșterea copiilor. Părinții creștini își manifestă loialitatea față de Iehova instruindu-și copiii potrivit Cuvântului său. Ei nu trebuie să se lase influențați de concepțiile locale privitoare la educarea copiilor. Spiritul lumii este inacceptabil într-o familie creștină (Ef. 2:2). De exemplu, un tată creștin nu va spune: „În țara noastră, femeia se ocupă de educarea copiilor”. Biblia afirmă cu claritate: „Taților, . . . creșteți-i [pe copiii voștri] în disciplina și în modul de gândire al lui Iehova” (Ef. 6:4). Tații și mamele cu teamă de Dumnezeu doresc ca, asemenea lui Samuel, copiii lor să aibă o strânsă relație de prietenie cu Iehova (1 Sam. 3:19).

15. Cum ne arătăm loialitatea față de Dumnezeu când trebuie să luăm decizii importante?

15 Luarea deciziilor. Când trebuie să luăm decizii importante în viață, ne arătăm loialitatea față de Dumnezeu căutând îndrumare în Cuvântul său scris și la organizația sa. Pentru a înțelege importanța acestui lucru, să ne gândim la o situație delicată în care se află mulți părinți. Unii emigranți își trimit copiii nou-născuți în țara natală, pentru ca rudele lor să aibă grijă de aceștia, iar ei să poată munci și câștiga bani în continuare. Este adevărat că aceasta este o decizie personală, dar să nu uităm că Dumnezeu ne consideră răspunzători pentru deciziile pe care le luăm. (Citește Romani 14:12.) Ar fi înțelept să luăm decizii importante referitoare la familie și la locul de muncă fără a consulta mai întâi Biblia? Cu certitudine, nu. Avem nevoie de îndrumarea Tatălui nostru ceresc pentru că nu putem să ne conducem singuri pașii (Ier. 10:23).

16. a) Ce decizie a trebuit să ia o mamă după ce a născut? b) Ce a ajutat-o să ia decizia corectă?

16 O femeie care a născut un băiețel în timp ce se afla într-o țară străină intenționa să-și trimită copilul în țara natală ca să fie crescut de bunici. Înainte de a naște, femeia a început un studiu biblic cu o Martoră a lui Iehova. Ea a făcut progrese și a înțeles din Biblie că era de datoria ei să-și ajute copilul să-l cunoască pe Iehova (Ps. 127:3; Prov. 22:6). Tânăra femeie și-a vărsat inima înaintea lui Iehova, așa cum ne învață Scripturile (Ps. 62:7, 8). De asemenea, a vorbit deschis cu sora cu care studia, precum și cu alte persoane din congregație. Deși rudele și prietenii au insistat ca ea să-și trimită copilul la bunici, tânăra femeie a ajuns la concluzia că nu era înțelept să facă acest lucru. Soțul ei a fost atât de impresionat de modul în care congregația s-a îngrijit de ea și de copilul lor, încât a acceptat un studiu biblic și a început să asiste la întruniri. Cât de fericită trebuie să fi fost această mamă când a văzut cum i-a răspuns Iehova la rugăciuni!

17. Ce îndrumări am primit cu privire la studiile biblice?

17 Respectarea îndrumărilor. O modalitate importantă prin care ne arătăm loialitatea față de Dumnezeu este aceea de a respecta îndrumările date de organizația sa. De exemplu, să ne gândim la sugestiile pe care le-am primit în legătură cu studiile biblice. Am fost sfătuiți ca, după ce începem un studiu din cartea Ce ne învață în realitate Biblia?, să ne rezervăm câteva minute după fiecare studiu pentru a-i îndrepta atenția elevului asupra organizației. Putem face acest lucru folosind materialul video Ce activități se desfășoară la o sală a Regatului? și broșura Cine îndeplinește în prezent voința lui Iehova?. De asemenea, ni s-a recomandat ca, după ce terminăm de studiat cartea Ce învață Biblia cu un elev care face progrese, să continuăm studiul cu cartea Păstrați-vă în iubirea lui Dumnezeu”, chiar dacă elevul s-a botezat între timp. Organizația ne-a dat această îndrumare pentru ca noii discipoli să fie „întăriți în credință” (Col. 2:7). Respecți aceste îndrumări primite de la organizația lui Iehova?

18, 19. Menționați câteva motive pentru care trebuie să-i fim recunoscători lui Iehova.

18 Avem multe motive să-i fim recunoscători lui Iehova! Lui îi datorăm viața, deoarece fără el nu putem ‘să ne mișcăm și să existăm’ (Fap. 17:27, 28). Mai mult, el ne-a oferit un dar inestimabil – Cuvântul său, Biblia. Asemenea creștinilor din Tesalonic, noi prețuim acest dar deoarece este mesajul lui Dumnezeu (1 Tes. 2:13).

19 Când citim din Biblie, ne apropiem de Iehova, iar el se apropie de noi (Iac. 4:8). Tatăl nostru ceresc ne-a acordat minunatul privilegiu de a face parte din organizația sa. Cât de mult prețuim aceste binecuvântări! Împărtășim sentimentele psalmistului, care a scris: „Aduceți-i mulțumiri lui Iehova, căci este bun: căci bunătatea sa iubitoare este veșnică!” (Ps. 136:1). Expresia „bunătatea sa iubitoare este veșnică” apare de 26 de ori în Psalmul 136. Dacă îi rămânem loiali lui Iehova și organizației sale, vom primi viață veșnică și vom trăi adevărul cuvintelor psalmistului.