În noaptea dinaintea morții sale, Isus i-a sfătuit pe apostoli să nu caute o poziție proeminentă printre frații de credință. El le-a spus: „Regii națiunilor domnesc peste ele și cei care au autoritate asupra lor sunt numiți Binefăcători. Dar voi să nu fiți așa”. (Luca 22:25, 26)

Cine erau Binefăcătorii la care a făcut referire Isus? Unele inscripții, monede și scrieri antice arată că atât în societatea greacă, cât și în cea romană exista obiceiul ca anumiți bărbați și conducători importanți să fie onorați atribuindu-li-se titlul Euergetes, sau Binefăcător. Acest titlu onorific le era acordat bărbaților care realizau ceva valoros în folosul comunității.

Mai mulți regi au primit titlul Binefăcător. Printre aceștia s-au numărat conducătorii egipteni Ptolemeu III Euergetes (c. 247-222 î.e.n.) și Ptolemeu VIII Euergetes II (c. 147-117 î.e.n.). Împărații romani Iulius Cezar (48-44 î.e.n.) și Augustus (31 î.e.n. – 14 e.n.), precum și Irod cel Mare, regele Iudeii, au primit și ei acest titlu. Probabil că Irod l-a câștigat când a importat grâne pentru a pune capăt unei perioade de foamete și când le-a dat haine săracilor.

Potrivit exegetului german Adolf Deissmann, folosirea titlului Binefăcător era larg răspândită. El face următoarea remarcă: „Ai putea să găsești cu ușurință și fără să pierzi mult timp peste o sută de inscripții [cu acest titlu]”.

Așadar, la ce s-a referit Isus când le-a spus discipolilor: „Voi să nu fiți așa”? A vrut el să-i îndemne să nu se implice în problemele societății, adică să nu-i intereseze binele altora? Nu. Se pare că Isus se referea la motivația care stătea la baza acelor acte de generozitate.

În zilele lui Isus, bogații voiau să-și facă o reputație bună sponsorizând spectacole și jocuri în arenă, construind parcuri și temple și susținând alte activități asemănătoare. Însă ei făceau toate acestea cu scopul de a câștiga admirație, popularitate și voturi. Într-o lucrare de referință se spune: „Deși acei filantropi erau exemple de generozitate, faptele lor aveau la bază, adesea, interese politice egoiste”. Isus și-a avertizat discipolii să evite această atitudine caracterizată de ambiție și egoism.

Ani mai târziu, apostolul Pavel a evidențiat și el importanța faptului de a dărui cu motivații corecte. El le-a scris corintenilor: „Fiecare să facă așa cum a hotărât în inima lui, nu cu părere de rău, nici din constrângere, fiindcă Dumnezeu îl iubește pe cel ce dă cu bucurie”. (2 Cor. 9:7)