M-am născut în 1983. Am fost un copil sănătos până la zece ani. Apoi, am început să am dureri în tot corpul. Pe la vreo doisprezece ani, m-am trezit într-o dimineață și am constatat că nu mă puteam mișca. Oricât de mult încercam să-mi mișc picioarele, nu reușeam. Din ziua aceea, n-am mai putut să merg. Boala mi-a stagnat creșterea, astfel că și în prezent am statura unui copil.

La câteva luni după ce boala m-a țintuit la pat, am fost vizitat de două Martore ale lui Iehova. De obicei, când aveam musafiri, mă ascundeam, însă, în acea zi, am stat de vorbă cu cele două femei. În timp ce vorbeau despre Paradis, mi-am adus aminte că, pe la vârsta de cinci ani, auzisem vorbindu-se despre aceste lucruri. Un misionar pe nume Jethro, din Surinam, venea atunci în sat o dată pe lună și studia Biblia cu tatăl meu. Jethro se purta frumos cu mine, iar eu țineam mult la el. De asemenea, bunicii din partea tatălui mă luau cu ei la unele întruniri ale Martorilor ținute în satul nostru. Astfel, când Florence, una dintre Martorele care m-au vizitat în acea zi, m-a întrebat dacă doresc să învăț mai multe, am acceptat.

Data următoare, Florence a venit cu soțul ei, Justus, și au început să studieze Biblia cu mine. Observând că nu știu să citesc, s-au oferit să mă învețe. După un timp, am reușit să citesc singur. Într-o zi, cei doi mi-au spus că fuseseră repartizați să slujească în Surinam. Din nefericire, în Orealla nu era nimeni cu care să continui studiul biblic. Dar, spre marea mea bucurie, Iehova nu m-a uitat.

Nu după mult timp, un pionier pe nume Floyd, care a venit în Orealla, m-a găsit în timp ce predica de la colibă la colibă. Când mi-a propus să studiez Biblia cu el, am zâmbit. „De ce zâmbești?”, m-a întrebat el. I-am spus că terminasem deja broșura Ce pretinde Dumnezeu de la noi? și că începusem să studiez cartea Cunoștința care conduce la viață veșnică. * I-am explicat de ce nu mai studiam. După ce am terminat de studiat cu Floyd cartea Cunoștința, și acesta mi-a spus că primise altă repartiție, așa că am fost nevoit să întrerup din nou studiul.

Totuși, în 2004, în Orealla au fost repartizați doi pionieri speciali, Granville și Joshua.  Aceștia m-au găsit în timp ce predicau de la colibă la colibă. Când m-au întrebat dacă doream să studiez, le-am zâmbit. Le-am zis că voiam să studiez încă o dată cartea Cunoștința. Eram curios să văd dacă aveau să mă învețe aceleași lucruri ca Martorii dinaintea lor. Granville mi-a spus că în sat se țineau întruniri. Chiar dacă nu plecasem de acasă de aproape zece ani, am vrut neapărat să particip la ele. Granville a venit la mine, m-a așezat într-un scaun cu rotile și m-a dus până la sala Regatului.

După un timp, Granville m-a încurajat să mă înscriu la Școala de Serviciu Teocratic. El mi-a spus: „Chiar dacă ești infirm, poți să vorbești. Într-o zi vei ține o cuvântare publică. Sunt convins de asta!”. Aceste cuvinte mi-au dat multă încredere.

La început, am mers în predicare cu Granville. Dar, pentru că aproape toate drumurile din sat erau denivelate și nepotrivite pentru un scaun cu rotile, l-am rugat pe Granville să mă ducă cu roaba. Acest mijloc de transport a fost foarte potrivit. M-am botezat în aprilie 2005. La scurt timp după aceea, frații m-au învățat să mă ocup de literatură și de sistemul de sonorizare de la sala Regatului.

Din nefericire, în 2007, tatăl meu a murit într-un accident cu barca. Întreaga mea familie a suferit enorm. Granville s-a rugat cu noi și ne-a citit versete încurajatoare din Biblie. După doi ani, asupra noastră s-a mai abătut o tragedie: Granville a murit și el într-un accident cu barca.

În micuța noastră congregație nu mai rămăsese niciun bătrân, ci doar un slujitor auxiliar. Moartea dragului meu prieten Granville m-a afectat foarte mult. El se îngrijise mereu cu iubire de necesitățile mele spirituale și fizice. La prima întrunire ținută după moartea sa, am fost numit să citesc paragrafele la studiul Turnului de veghe. Am reușit să citesc doar primele două paragrafe, fiindcă am izbucnit în plâns și nu m-am mai putut opri. A trebuit să cobor de pe podium.

Am început să depășesc această durere când au venit să ne ajute câțiva frați dintr-o altă congregație. De asemenea, filiala a trimis și un pionier special pe nume Kojo. Spre marea mea bucurie, mama și fratele meu mai mic au început să studieze și s-au botezat. Apoi, în martie 2015, am fost numit slujitor auxiliar. După un timp, am ținut prima mea cuvântare publică. În acea zi, printre lacrimi de recunoștință, mi-am amintit ce-mi spusese Granville cu ani în urmă: „Într-o zi vei ține o cuvântare publică. Sunt convins de asta!”.

Urmărind emisiunile de pe JW Broadcasting^®, am aflat că există și alți colaboratori în credință care trec prin situații asemănătoare. În pofida infirmităților, ei reușesc să facă multe lucruri și sunt fericiți. Și eu reușesc să fac unele lucruri. Dorința de a-i oferi lui Iehova fărâma de putere care mi-a rămas m-a motivat să încep pionieratul regular. În septembrie 2019, am primit o veste care m-a luat prin surprindere! În acea lună, am aflat că fusesem numit bătrân în congregația noastră, alcătuită din aproximativ 40 de vestitori.

Le sunt profund recunoscător fraților și surorilor care au studiat cu mine și m-au ajutat să-i slujesc lui Iehova! Dar, mai presus de toate, îi sunt recunoscător lui Iehova pentru că nu m-a uitat!