Frații de la Betel au lucrat mai bine de un an la construirea stației radio WBBR în Staten Island, orașul New York. Mai întâi, au curățat terenul, apoi, au construit o clădire mare pentru lucrători, iar, separat, o clădire pentru echipament. După finalizarea lucrărilor, au început să asambleze echipamentul necesar pentru prima transmisiune radio. Însă, în față, le stăteau unele obstacole.

Frații au constatat că montarea antenei principale era mai dificilă decât anticipaseră. Antena avea o înălțime de 91 de metri și trebuia fixată între doi stâlpi de lemn cu o înălțime de 61 de metri fiecare. Din nefericire, prima încercare de-a o ridica a fost un eșec. Însă frații și-au pus toată încrederea în Iehova și, în cele din urmă, au reușit. Calvin Prosser, care a lucrat la proiect, a spus: „Dacă am fi reușit din prima, ne-am fi bătut unii pe alții pe umăr și am fi spus: «Ce pricepuți suntem!»”. Însă frații i-au acordat tot meritul lui Iehova. Totuși, problemele lor nu se terminaseră aici.

Radioul era la începuturile lui. În plus, echipamentul necesar nu putea fi procurat cu ușurință. Prin urmare, frații au găsit pe plan local un transmițător la mâna a doua de 500 de wați, construit rudimentar. Apoi, în loc să achiziționeze un microfon profesional, frații au folosit microfonul unui telefon obișnuit. Într-o seară din luna februarie, au decis să testeze acel echipament improvizat. Însă ce aveau să transmită? Ei au cântat câteva cântări ale Regatului. Ernest Lowe își amintește un moment nostim de atunci: în timp ce cântau, au primit  un telefon din partea Judecătorului Rutherford b. El se afla în Brooklyn, la aproximativ 25 de kilometri, și îi auzise la radio.

„Opriți zgomotul acela”, a spus amuzat fratele Rutherford. „Parcă ați fi un cor de pisici.” Ușor jenați, frații au închis repede transmițătorul, însă nu aveau nicio îndoială că prima lor transmisiune urma să aibă loc.

Prima transmisiune oficială a avut loc în 24 februarie 1924. Cu acea ocazie, fratele Rutherford a anunțat că stația radio urma „să promoveze interesele Regatului mesianic”. În discursul său, el a explicat că stația fusese construită pentru „a-i ajuta pe oameni să înțeleagă în lumina Bibliei – indiferent de credința sau religia pe care o aveau – semnificația timpurilor în care trăiesc”.

Prima transmisiune a fost un mare succes. În următorii 33 de ani, această stație a fost folosită pentru a transmite programele radio ale organizației.

În iulie 1924, Studenții în Biblie au ținut un congres în Columbus, Ohio. La acest congres au fost prezenți delegați din întreaga lume. Ei au ascultat cuvântări în arabă, engleză, franceză, germană, greacă, italiană, limbi scandinave, lituaniană, maghiară, poloneză, rusă și ucraineană. Unele părți din program au fost transmise la radio. De asemenea, s-au luat măsuri ca un ziarist să publice zilnic în Ohio State Journal câte un articol despre congres.

Joi, 24 iulie, peste 5 000 de frați și de surori au luat parte la predicare. Ei au distribuit aproape 30 000 de cărți și au început mii de studii biblice. În Turnul de veghe, această zi a fost numită „cea mai frumoasă parte a congresului”.

Un alt moment semnificativ al congresului a avut loc vineri, 25 iulie. Fratele Rutherford a citit o rezoluție prin care demasca plin de curaj clerul. Redactată în stilul unui document juridic, aceasta îi incrimina pe liderii politici, religioși și comerciali deoarece „îi ținuseră pe oameni în ignoranță, împiedicându-i să afle cum avea să binecuvânteze Dumnezeu omenirea”. În plus, rezoluția arăta că acești oameni „susțineau Liga Națiunilor și o considerau «expresia politică a Regatului  lui Dumnezeu pe pământ»”. Studenții în Biblie aveau nevoie de curaj și de perseverență pentru a predica acest mesaj.

În Turnul de veghe din acel an, efectul congresului a fost rezumat într-un mod sugestiv: „Mica armată a Domnului care a asistat la congresul din Columbus s-a întors acasă întărită în credință . . . , imună la orice atac și la orice săgeată arzătoare pe care dușmanul le-ar putea îndrepta împotriva ei”. Leo Claus, care a asistat la congres, și-a amintit: „Am plecat de acolo dornici să distribuim în teritoriu acea rezoluție”.

În octombrie, Studenții în Biblie au început să distribuie milioane de exemplare ale pliantului Clericii puși sub acuzație, versiunea tipărită a rezoluției prezentate de fratele Rutherford. În orășelul Cleveland, Oklahoma, fratele Frank Johnson distribuise pliante în tot teritoriul care îi fusese repartizat și mai erau 20 de minute până când urmau să ajungă și ceilalți vestitori cu mașina. Însă nu putea aștepta într-un loc în care să fie văzut deoarece unii bărbați din oraș îl căutau furioși pentru că predica. Prin urmare, fratele Johnson a decis să se ascundă într-o biserică din apropiere. Pentru că nu era nimeni înăuntru, a pus un exemplar al pliantului în Biblia pastorului, precum și pe fiecare scaun. Apoi a ieșit din biserică la fel de repede cum a intrat și, pentru că mai avea timp, a intrat în alte două biserici, făcând același lucru.

Apoi, Frank s-a grăbit să se întoarcă la locul de întâlnire cu frații. S-a ascuns după o pompă de benzină, atent să nu apară bărbații care-l urmăreau. Aceștia au trecut cu mașina pe lângă el, însă nu l-au observat. Imediat după aceea, au sosit și ceilalți frați, care predicaseră în apropiere, și l-au luat cu ei.

Unul dintre ei își amintește: „În timp ce plecam cu mașina din oraș, am trecut pe lângă cele trei biserici. În fața fiecărei biserici erau cam 50 de oameni. Unii citeau pliantul, iar alții îl țineau ridicat ca să i-l arate pastorului. Scăpaserăm ca prin urechile acului! I-am fost recunoscători lui Iehova pentru că ne ocrotise și ne dăduse înțelepciunea de a fi cu un pas înaintea dușmanilor Regatului”.

Studenții în Biblie din alte țări au predicat cu același curaj. De exemplu, în nordul Franței, fratele Józef Krett le-a predicat imigranților polonezi care lucrau la o mină. El urma să țină cuvântarea cu titlul „Învierea este aproape”. Când frații și surorile le-au distribuit invitații locuitorilor din oraș, un preot local i-a avertizat pe enoriași să nu meargă la acel eveniment. Însă avertismentul lui a avut efect de bumerang. La cuvântare au asistat peste 5 000 de persoane, inclusiv preotul. Cu această ocazie, fratele Krett l-a invitat pe preot să-și susțină convingerile, însă preotul a refuzat. După cuvântare, fratele Krett a oferit toată literatura pe care o avea și a remarcat că oamenii erau însetați după adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. (Amos 8:11)

Și în Africa, slujitorii lui Iehova au dat dovadă de curaj. Fratele Claude Brown a fost primul Martor care a predicat în Coasta de Aur, în prezent Ghana. Vestea bună s-a răspândit cu rapiditate în această țară prin intermediul discursurilor ținute de el și al literaturii pe care a plasat-o. La unul dintre discursurile sale a asistat și John Blankson, care pe atunci urma cursurile unei școli de farmaciști. Imediat și-a dat seama că ceea ce auzea era adevărul. John își amintește: „Adevărul mă făcea să radiez de fericire. Le-am împărtășit lucrurile  pe care le aflasem și celor de la școala de farmaciști”.

Într-o zi, John a mers la o biserică anglicană pentru a discuta cu preotul pe tema Trinității. El înțelesese că Trinitatea nu era o doctrină biblică. Însă preotul l-a alungat de acolo și a strigat: „Tu nu ești creștin. Ești fiul Diavolului. Pleacă de-aici!”.

Când a ajuns acasă, John i-a scris preotului o scrisoare în care îl invita la o întrunire publică, în cadrul căreia să-și prezinte argumentele în favoarea Trinității. Preotul, în schimb, i-a spus să se prezinte la biroul profesorului principal al școlii de farmaciști. Acesta l-a întrebat pe John dacă îi scrisese, într-adevăr, preotului.

„Da, domnule, i-am scris”, a răspuns John.

Profesorul i-a cerut lui John să-i scrie preotului încă o scrisoare, în care să-și ceară scuze. Iată ce a scris John:

„Domnule, profesorul meu mi-a spus să vă cer scuze într-o scrisoare, iar eu sunt gata să o fac dacă recunoașteți că promovați doctrine false”.

Șocat, profesorul a întrebat: „Blankson, chiar asta vrei să scrii?”.

„Da, domnule. Asta e tot ce pot să scriu.”

„Vei fi exmatriculat. Crezi că poți să vorbești așa cu preotul bisericii de stat și să rămâi în această școală?”

„Dar, domnule, . . . când dumneavoastră ne predați, iar noi nu înțelegem unele lucruri, nu-i așa că vă punem întrebări?”

„Da, așa e.”

„Ei bine, așa au stat lucrurile și acum. Domnul ne învăța ceva din Biblie, iar eu i-am pus o întrebare. Dacă el n-a știut să-mi răspundă, de ce ar trebui să-i scriu o scrisoare în care să-mi cer scuze?”

Blankson nu a fost exmatriculat și nu a mai trebuit să-și ceară scuze.

Rezumând activitatea desfășurată în anul 1924, în Turnul de veghe din acest an se afirma: „La fel ca David, putem spune: «Tu mă vei încinge cu putere pentru luptă». (Psalmul 18:39) Evenimentele din acest an au fost o sursă de mare încurajare deoarece am văzut mâna Domnului . . . Cei consacrați . . . au predicat cu mult entuziasm vestea bună”.

Spre sfârșitul anului, frații au făcut planuri ca să predice într-o măsură mai mare prin intermediul radioului. Ei au început să construiască o altă stație radio, lângă orașul Chicago. Această stație a primit în mod potrivit numele „WORD” (care înseamnă „CUVÂNTUL”) deoarece era folosită la predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Dotată cu un transmițător de 5 000 de wați, stația WORD avea să transmită pe calea undelor mesajul despre Regat la sute de kilometri distanță, chiar până în Canada, în nord.

În anul 1925, lumina spirituală avea să crească într-un mod impresionant. Studenții în Biblie urmau să înțeleagă mai bine Revelația, capitolul 12. Pentru unii, aceasta a constituit o piatră de poticnire. Mulți alții însă au primit cu bucurie noua înțelegere a evenimentelor care avuseseră loc în cerurile invizibile și a modului în care aceasta urma să influențeze poporul lui Dumnezeu.