Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cuvântul lui Dumnezeu are putere

Cuvântul lui Dumnezeu are putere

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu și puternic.” (EVR. 4:12)

CÂNTĂRILE: 114, 113

1. Ce dovezi avem că Cuvântul lui Dumnezeu „este puternic”? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

CA SLUJITORI ai lui Iehova, nu avem nicio îndoială că, așa cum se afirmă în Evrei 4:12, Cuvântul lui Dumnezeu, adică mesajul său pentru oameni, „este viu și puternic”. Mulți dintre noi suntem o dovadă vie că Biblia are puterea de a schimba vieți. Înainte de a deveni Martori, unii au fost hoți, au consumat droguri sau au dus o viață imorală. Alții s-au bucurat de o poziție socială înaltă sau de prosperitate materială, dar au simțit că viața lor nu avea sens. (Ecl. 2:3-11) De asemenea, oameni care odinioară păreau a fi o cauză pierdută au acum un scop și un sens în viață. De-a lungul anilor au apărut multe experiențe de acest fel în Turnul de veghe, în seria de articole „Biblia schimbă viața oamenilor”. După cum s-a arătat în aceste articole, cei care au acceptat adevărul au trebuit să facă progrese spirituale și după botez, ajutați fiind de Biblie.

2. Cum au fost ajutate de Cuvântul lui Dumnezeu unele persoane din secolul I?

2 Nu este deci surprinzător că, în zilele noastre, mulți oameni au făcut schimbări remarcabile în urma studierii Cuvântului lui Dumnezeu. Experiențele lor ne amintesc de unii creștini unși din secolul I care au făcut astfel de schimbări. (Citește 1 Corinteni 6:9-11.) După ce a menționat mai multe categorii de persoane care nu vor moșteni Regatul lui Dumnezeu, apostolul Pavel a adăugat: „Așa erați unii dintre voi”. Acești frați de credință au fost ajutați de Cuvântul lui Dumnezeu și de spiritul său sfânt să facă schimbări. Chiar și după ce au acceptat adevărul, unii dintre ei au făcut greșeli grave, care le-au afectat relația cu Iehova. De exemplu, Biblia vorbește despre un frate uns din secolul I, care a trebuit să fie exclus. Mai târziu, el a făcut schimbări și a fost reprimit în congregația creștină. (1 Cor. 5:1-5; 2 Cor. 2:5-8) În continuare vom vedea cu ce probleme s-au confruntat unii frați de credință și modul impresionant în care Cuvântul lui Dumnezeu i-a ajutat să le depășească.

3. Ce vom analiza în acest articol?

3 Cuvântul lui Dumnezeu are o putere foarte mare. Întrucât Iehova ni l-a pus la dispoziție, vrem să-l folosim în cel mai bun mod posibil. (2 Tim. 2:15) În acest articol vom vedea cum putem lăsa Cuvântul lui Dumnezeu să acționeze: 1) în viața personală, 2) în lucrarea de predicare și 3) când îi învățăm pe alții de la pupitru. Aceste aduceri-aminte ne vor ajuta să arătăm iubire și recunoștință față de Tatăl nostru ceresc, care ne învață ce ne este de folos. (Is. 48:17)

ÎN VIAȚA PERSONALĂ

4. a) Ce este necesar să facem pentru ca Biblia să ne influențeze viața? b) Ce măsuri ai luat pentru a citi zilnic din Biblie?

4 Pentru ca Biblia să ne influențeze viața, trebuie să citim cu regularitate din ea, dacă este posibil în fiecare zi. (Ios. 1:8) Este adevărat, cei mai mulți dintre noi avem un program foarte încărcat. Totuși, nimic nu trebuie să ne împiedice să ne respectăm programul de citire a Bibliei, nici chiar responsabilitățile de care trebuie să ne achităm. (Citește Efeseni 5:15, 16.) Mulți slujitori ai lui Iehova au găsit soluții ingenioase pentru a-și face timp să citească din Biblie la începutul zilei, pe parcursul ei sau seara. Ei împărtășesc sentimentele psalmistului, care a scris: „Ce mult iubesc legea ta! Toată ziua meditez la ea”. (Ps. 119:97)

5, 6. a) De ce este important să medităm? b) Cum putem trage foloase cât mai mari în urma meditării? c) Cum te-au ajutat citirea din Biblie și meditarea la cele citite?

5 Totuși, nu este suficient să citim din Biblie. Trebuie și să medităm la cele citite. (Ps. 1:1-3) Doar așa putem aplica în viață sfaturile ei înțelepte. Indiferent cum citim Biblia, în format tipărit sau electronic, obiectivul nostru trebuie să fie acela de a ne întipări mesajul ei în inimă.

6 Cum putem trage foloase cât mai mari în urma meditării? Mulți au constatat că este util să citească un pasaj din Biblie, iar apoi să analizeze cele citite cu ajutorul unor întrebări, cum ar fi: Ce învăț de aici despre Iehova? În ce măsură aplic deja principiile care se desprind din acest fragment? În ce domenii aș putea să fac îmbunătățiri? Când medităm și ne rugăm în legătură cu ceea ce citim în Cuvântul lui Dumnezeu, ne simțim îndemnați să aplicăm într-o măsură și mai mare sfaturile lui. În felul acesta, simțim puterea Bibliei în viața noastră. (2 Cor. 10:4, 5)

ÎN LUCRAREA DE PREDICARE

7. Cum putem da o bună utilizare Cuvântului lui Dumnezeu în predicare?

7 De ce este important să folosim cât mai mult Cuvântul lui Dumnezeu în lucrarea de predicare? Un frate a spus: „Dacă Iehova ne-ar însoți în lucrarea din casă în casă, am vorbi numai noi sau l-am lăsa și pe el să vorbească?”. Cu alte cuvinte, când îi citim din Biblie unei persoane, îl lăsăm pe Iehova să-i vorbească. Desigur, un verset bine ales are mult mai multă putere decât cuvintele noastre. (1 Tes. 2:13) Așadar, să ne întrebăm: Mă folosesc de orice ocazie pentru a citi din Biblie în lucrarea de predicare?

8. De ce este necesar să explicăm versetele citite când predicăm?

8 Bineînțeles, nu este suficient să le citim din Biblie celor cu care conversăm. Cei mai mulți oameni nu înțeleg Biblia sau o înțeleg foarte puțin. La fel au stat lucrurile și în secolul I. (Rom. 10:2) Prin urmare, nu trebuie să considerăm că o persoană va înțelege automat versetele pe care i le citim. Este necesar să-i îndreptăm atenția asupra cuvintelor-cheie și să le explicăm. Procedând astfel, Cuvântul lui Dumnezeu va ajunge la mintea și la inima ascultătorilor. (Citește Luca 24:32.)

9. Cum putem introduce versetele biblice într-un mod care să-l ajute pe interlocutor să privească Biblia cu respect? Dați un exemplu.

9 Îi putem ajuta pe interlocutorii noștri să privească Biblia cu respect și prin modul în care introducem versetele biblice. De exemplu, am putea zice: „Să vedem ce spune Creatorul nostru despre acest subiect”. Dacă discutăm cu cineva care nu provine dintr-un mediu creștin, am putea afirma: „Remarcați ce se spune în Scrierile Sfinte”. Sau, dacă îi predicăm unei persoane care nu este interesată de religie, am putea să o întrebăm: „Cunoașteți acest vechi proverb?”. Într-adevăr, dacă ținem cont de mediul din care provine fiecare persoană și de convingerile ei, vom face o prezentare care să-i stârnească interesul. (1 Cor. 9:22, 23)

10. a) Relatați experiența pe care a avut-o un frate în predicare. b) Ce efect are citirea unor versete din Biblie când predicăm? Dați exemple.

10 Mulți au observat că folosirea Cuvântului lui Dumnezeu poate avea un impact puternic asupra celor cărora le predicăm. De exemplu, un frate l-a vizitat pe un domn în vârstă, care citea revistele noastre de mulți ani. După ce i-a prezentat numărul curent al revistei Turnul de veghe, fratele i-a citit un pasaj biblic menționat în acel număr, și anume 2 Corinteni 1:3, 4, unde se spune: „Tatăl îndurărilor tandre și Dumnezeul oricărei mângâieri . . . ne mângâie în toate necazurile noastre”. Impresionat de aceste cuvinte, bărbatul l-a rugat pe frate să-i mai citească o dată versetul, după care i-a spus că el și soția lui aveau nevoie de consolare și că doreau să cunoască mai multe lucruri din Biblie. Într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu are o putere foarte mare asupra oamenilor cărora le predicăm. (Fap. 19:20)

CÂND ÎI ÎNVĂȚĂM PE ALȚII DE LA PUPITRU

11. Ce responsabilitate au frații care țin teme?

11 Tuturor ne place să asistăm la întruniri și la congrese. Cu aceste ocazii, îi aducem închinare lui Iehova și avem parte de multe foloase în urma instruirii spirituale primite. Prin urmare, frații care țin teme au un privilegiu deosebit, dar și o mare responsabilitate. (Iac. 3:1) Ei trebuie să se asigure mereu că ceea ce predau se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă ai privilegiul de a ține teme, cum poți folosi Cuvântul lui Dumnezeu în așa fel încât să sensibilizezi inima celor ce te ascultă?

12. Cum poate un vorbitor să se asigure că ideile pe care le prezintă au la bază Biblia?

12 Asigură-te că ideile pe care le prezinți când ții o cuvântare au la bază Biblia. (Ioan 7:16) Cum poți face lucrul acesta? În primul rând, fii atent ca versetele biblice pe care le citești să nu fie puse în umbră de experiențele sau ilustrările pe care le folosești sau chiar de modul în care prezinți cuvântarea. De asemenea, nu uita că simplul fapt de a citi versete biblice nu înseamnă a-i învăța pe alții din Biblie. Dacă citești prea multe versete, cei din auditoriu nu le vor ține minte. Prin urmare, alege cu atenție versetele-cheie și alocă timp pentru a le citi, a le explica, a le ilustra și a arăta cum pot fi aplicate. (Neem. 8:8) În cazul în care cuvântarea are la bază o schiță, studiază schița și versetele menționate în ea. Încearcă să înțelegi legătura dintre idei și versetele menționate. Apoi alege câteva dintre aceste versete pentru a dezvolta ideile din schiță. (Pentru sugestii practice, vezi lecțiile 21-23 din manualul tragem foloase din cursurile Școlii de Minister Teocratic.) Dar, mai presus de toate, roagă-l pe Iehova să te ajute să transmiți prețioasele sale gânduri consemnate în Biblie. (Citește Ezra 7:10; Proverbele 3:13, 14.)

13. a) Ce efect a avut asupra unei surori un pasaj biblic pe care l-a auzit la o întrunire? b) Ce foloase ți-a adus modul în care a fost folosită Biblia la întruniri?

13 O soră din Australia a fost profund impresionată de modul în care au fost folosite versetele la o întrunire. Deși a avut o copilărie nefericită, ea a acceptat mesajul Bibliei și și-a dedicat viața lui Iehova. Totuși, îi era greu să creadă că Iehova o iubește. Odată, la o întrunire, ea a auzit un pasaj biblic care a impresionat-o foarte mult. A meditat la el și a căutat în publicațiile noastre explicații ale acestui pasaj. Astfel, a găsit și alte versete încurajatoare. Toate acestea au ajutat-o să se convingă că Dumnezeu o iubește. * Ai auzit și tu vreodată un verset la o întrunire sau la un congres care a avut un efect asemănător asupra ta? (Neem. 8:12)

14. Cum putem arăta că prețuim Cuvântul lui Dumnezeu?

14 Îi suntem foarte recunoscători lui Iehova pentru Cuvântul său scris, Biblia! Plin de iubire, el l-a pus la dispoziția oamenilor și, totodată, și-a respectat promisiunea că acesta va dăinui. (1 Pet. 1:24, 25) Este vital să citim cu regularitate din Cuvântul lui Dumnezeu, să-l aplicăm în viață și să-l folosim pentru a-i ajuta pe alții. Procedând astfel, ne arătăm iubirea și aprecierea pentru această comoară divină, dar, lucrul cel mai important, pentru Autorul ei, Iehova Dumnezeu.

^ par. 13 Vezi chenarul „ O schimbare majoră”.